ICCJ. Decizia nr. 1411/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1411/2007
Dosar nr.1525/59/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.S. a chemat în judecată Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti, reprezentând prima de concediu pe anii 2005-2006, actualizate cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că refuzul pârâtei încalcă dispoziţiile legale prevăzute de OG nr. 38/2003.
La termenul din 20 noiembrie 2007 Curtea de Apel Timişoara a invocat excepţia lipsei competenţei materiale de soluţionare a cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. 1 C. proc. civ., declinând competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Tribunalului Caraş – Severin.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, întrucât locul de muncă al reclamantului este în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin iar această autoritate publică ce a realizat un refuz în sensul Legii nr. 554/2004 este de nivel judeţean, competenţa materială de soluţionare a litigiului revine Tribunalului Caraş-Severin.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Recurenta a susţinut în esenţă că faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 2002/2006 raporturile de serviciu ale directorilor executivi - aşa cum este cazul reclamantului şi directorilor executivi adjuncţi care exercită conducerea agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă precum şi a municipiului Bucureşti sunt stabilite direct cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, instituţie care are statut de organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 911 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările ulterioare „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Pentru determinarea concretă a gradului instanţei competente să judece fondul unui astfel de litigiu, trebuie să ne raportăm la poziţia autorităţii pârâte în cadrul sistemului administraţiei publice, aplicând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc că „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (…) se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (…) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel …".
Cum în cauză reclamantul are calitatea de funcţionar public iar autoritatea pârâtă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă este instituţie publică cu personalitate juridică, deţinând statutul de organ de specialitate al administraţiei publice centrale sunt aplicabile dispoziţiile art. 911 din Legea nr. 188/1999 raportate la cele ale art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competenţa materială în soluţionarea fondului prezentei cauze revine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva sentinţei civile nr. 300 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4898/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 22/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
