ICCJ. Decizia nr. 3380/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3380/20 12
Dosar nr. 6054/2/2007
Şedinţa publică de la 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Economiei şi Finanţelor în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A., a solicitat anularea hotărârilor din 22 septembrie 2002 şi din 31 august 2003 emise de acesta din urmă, precum şi anularea actelor subsecvente emise în temeiul acestora.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că în cursul anului 2006 în ziarul „Curentul” din data de 14 septembrie într-un articol intitulat „C.E.C.C.A.R. Penal”, au apărut o serie de informaţii referitoare la activitatea C.E.C.C.A.R., care vizau, în principal nelegalitatea activităţilor desfăşurate de acesta, precum şi nelegalitatea unor acte provenind de la pârât.
Faţă de acest aspect conducerea Ministerului Economiei şi Finanţelor a dispus formarea unei echipe de control, care să efectueze verificări, din punctul de vedere al respectării prevederilor legale care reglementează organizarea şi funcţionarea C.E.C.C.A.R.
Un astfel de control a fost dispus şi din partea Ministerului Justiţiei, care în baza dispoziţiei din data de 15 septembrie 2006 a Ministrului justiţiei, a numit persoanele, reprezentanţi ai acestei instituţii, care au efectuat o serie de verificări la C.E.C.C.A.R. Aspectele reţinute in raportul întocmit de această instituţie au fost:
- Modificarea ilegală a Regulamentului de organizare a activităţii de expertiză contabilă, în sensul că nu exista avizul Ministerului Justiţiei ;
- Modificarea structurii Tabloului Corpului de un organ de execuţie şi nu unul de decizie;
- Realegerea ilegală a numitului M.T. pentru cel de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului superior.
Ca urmare a verificărilor făcute, s-a propus ca, în baza dispoziţiilor art. 38 din O.G. nr. 65/1994 potrivit cărora Ministerul Finanţelor Publice are un reprezentant pe lângă Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., acesta să pună în discuţia C.E.C.C.A.R. toate aspectele semnalate mai sus şi să ceară Conferinţei Naţionale, respectiv Consiliului Superior revocarea hotărârii din 22 septembrie 2002, respectiv a hotărârii din 2003, constatarea nelegalităţii învestirii în funcţie a actualului preşedinte şi organizarea de noi alegeri pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al C.E.C.C.A.R. în condiţii legale.
Se mai susţine că urma constatării şi având în vedere propunerea Ministerului Justiţiei, printr-o notă comună, cele două instituţii au prezentat C.E.C.C.A.R. rezultatele constatărilor efectuate şi au solicitat acestuia să:
1) revoce hotărârea din 22 septembrie 2002, respectiv hotărârea din 2003;
2) organizeze noi alegeri pentru conducerea C.E.C.C.A.R., cu respectarea tuturor prevederilor legale.
Ministerul Justiţiei a formulat cerere de intervenţie accesorie, prin care a solicitat admiterea acţiunii reclamantului, în esenţă, fiind indicate motivele de fapt şi drept invocate de reclamant în cererea adresată instanţei.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii şi cererii de intervenţie, ca neîntemeiate.
Prin Încheierea din 24 februarie 2010, Curtea de Apel a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, precum şi excepţia lipsei dreptului vătămat, excepţii invocate de pârâtul C.E.C.C.A.R.
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a constatat că nu este întemeiată, având în vedere că cele două hotărâri, respectiv hotărârea C.E.C.C.A.R. din 22 septembrie 2002 şi hotărârea din 31 august 2003, întră în categoria actelor administrative cu caracter normativ, iar conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 acestea pot fi atacate oricând.
A mai constat că dreptul reclamantului de a ataca în contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. şi deci de a deţine legitimare procesuală activă a fost consfinţit prin dispoziţiile Legii nr. 269 din 01 octombrie 2007 privind aprobarea O.G. nr. 17/2007 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/ 1994 privind organizarea şi funcţionarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi.
De asemenea, a arătat că, interesul în promovarea acestei acţiuni rezidă tocmai din normele ce reglementează organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, respectiv O.G. nr. 65/1994 cu modificările şi completările ulterioare (anterioară republicării).
Prin Încheierea din 20 octombrie 2010, instanţa, deliberând asupra probei cu interogatoriu solicitată de pârâtul C.E.C.C.A.R., a respins-o, apreciind că nu este utilă şi pertinentă cauzei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 529 din 26 ianuarie 2011, a admis cererea de intervenţie formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Justiţiei, a admis acţiunea reclamantului Ministerul Finanţelor Publice şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului, faţă de pârâtul C.E.C.C.A. şi, în consecinţă, a dispus anularea hotărârilor emise de pârât.
Instanţa de fond a reţinut că la momentul hotărârii de modificare a Regulamentului C.E.C.C.A.R., nu a existat aviz din partea Ministerului Justiţiei, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 18 lit. b) din Regulamentul C.E.C.C.A.R. şi art. 7 lit. a) potrivit căruia Conferinţa naţională ordinară aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R., modificările şi completările acestuia, avizate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Justiţiei.
Astfel, s-a apreciat ca fiind nelegală hotărârea din 22 septembrie 2002, care, la art. 5 a aprobat modificarea Regulamentului C.E.C.C.A.R., fiind permis preşedintelui acestui organism să candideze pentru un al treilea mandat succesiv, în condiţiile în care, în forma sa iniţială, anterioară modificării, era permisă cumularea a două mandate consecutive pentru această funcţie, şi conferea posibilitatea de a deţine această funcţie, pentru aceeaşi persoană, numai după ce ar fi trecut o perioadă de timp egală cu cea în care exercitase în precedent aceeaşi funcţie.
Aplicând principiul accesorium sequitur principale, instanţa de fond a reţinut că se impune anularea primului cât şi a mandatului astfel exercitat.
Referitor la hotărârea din 31 august 2003 a C.S.C.E.C.C.A.R. prin care s-a decis reactivarea tuturor membrilor înscrişi în evidenţele Secţiunilor de specialitate ale Corpului, în art. 1, iar în art. 3 s-a prevăzut că în termen de 20 de zile vor fi emise Norme privind modul de desfăşurare a acţiunilor de reintegrare a membrilor inactivi, care ulterior au fost şi adoptate sub nr. 10367/2003, instanţa de fond a reţinut că în această modalitate au fost eludate dispoziţiile art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/1994 care instituiau anumite incompatibilităţi în desfăşurarea activităţii experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi, care au fost constatate ca fiind constituţionale prin Decizia nr. 188/2001 a Curţii Constituţionale.
Instanţa de fond a mai reţinut că nu a rămas fără obiect cererea vizând anularea hotărârii din 2003, întrucât obiectul de reglementare al hotărârii din 24 iulie 2009 este cu totul altul decât cel al hotărârii atacate.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Încheierilor pronunţate în data de 3 martie 2010 şi 20 octombrie 2010 precum şi a sentinţei nr. 529 din 26 ianuarie 2011 pronunţate, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul C.E.C.C.A., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac împotriva încheierii din 3 martie 2010, recurentul-pârât susţine că în mod greşit a fost respinsă excepţia dreptului vătămat şi a interesului legitim al reclamantului pentru introducerea acţiunii, întrucât anterior modificării şi completării O.G. nr. 65/1994 dispoziţiile art. 38 nu prevedeau posibilitatea Ministerului Finanţelor Publice de a exercita acţiune în contenciosul obiectiv.
Introducerea acţiunii în contencios anterior Legii nr. 269 din 4 octombrie 2007, în condiţiile în care reclamantul e emis avize de legalitate, are drept consecinţă respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât nu se poate justifica existenţa dreptului vătămat şi nici existenţa interesului legitim.
În motivarea căii de atac împotriva încheierii din 20 octombrie 2010, prin care s-a respins solicitarea sa referitoare la administrarea probei cu interogatoriile reclamantei şi ale intervenientei, se menţionează că prin această soluţie motivată în termeni generali, a fost privat de dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care se solicită ca în cazul în care se va dispune rejudecarea cu reţinere, să fie administrată această probă.
În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei referitoare la hotărârea din 22 septembrie 2009 recurenta aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- nu au fost analizate în mod critic şi imparţial susţinerile ambelor părţi, motivarea copiind susţinerile părţilor adverse;
- judecătorul fondului s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra actelor subsecvente referitoare la mandatul preşedintelui C.E.C.C.A.R., încălcând principiul disponibilităţii, dar şi pe cel al contradictorialităţii şi dreptului la apărare, întrucât asupra mandatului preşedintelui nu s-au formulat apărări;
- au fost ignorate apărările legate de natura juridică a avizului Ministerului Justiţiei despre care se susţine că este unul consultativ, cât şi cele privind culpa intervenientei care a întârziat mai mult de 30 de zile să răspundă solicitării din 15 august 2002 prin care s-a solicitat avizul;
- anularea actului administrativ normativ la 9 ani de la emiterea acestuia pentru lipsa avizului, este contrară principiului proporţionalităţii.
Criticile recurentului în ceea ce priveşte soluţia asupra hotărârii din 31 august 2003 vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- În mod eronat s-a respins excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii în contencios administrativ neţinându-se seama că prin hotărârea din 24 iulie 2009 de aprobare a Normelor nr. 862/2009 privind Statutul membrilor inactivi, în mod expres a fost abrogată hotărârea din 31 august 2003;
- La data introducerii acţiunii, dispoziţiile art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/ 1994 invocate şi reţinute ca motiv de nelegalitate a actului administrativ normativ, erau abrogate iar alte motive de nelegalitate nu au mai fost invocate, instanţa de fond nepronunţându-se asupra acestui aspect;
- Motivarea hotărârii, care face trimitere la opiniile C.S.M. şi ale Ministerului Justiţiei, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, întrucât în raport de acestea, nu şi-a formulat apărări, nefiindu-i comunicate.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susţinând în esenţă că Regulamentul de organizare şi funcţionare al Corpului experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi din România a fost, în mod nelegal, modificat prin hotărârea nr. 2/50/2002 fără avizul Ministerului Justiţiei, astfel cum impun dispoziţiile art. 29 din O.G. nr. 65/1994 cât şi jurisprudenţa instanţei supreme, prin decizia nr. 487/2007, astfel că în mod corect s-a dispus anularea acestei hotărâri.
Se arată, de asemenea, că prin hotărârea din 24 iulie 2009 emisă de pârât în timpul judecării procesului, Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a aprobat Normele nr. 8261/2009 cu privire la statutul membrilor inactivi şi s-a împuternicit biroul permanent să ia măsuri de completare sau adaptare, după caz, a procedurilor de punere în aplicare a acestor norme şi să asigure republicarea Normelor nr. 1500/2009 privind evidenţa şi gestionarea membrilor.
Totodată, prin normele nr. 8269/2009 au fost abrogate normele nr. 10367/2003 aprobate prin deciziile nr. 3/99/2003 şi nr. 3/101/2003 ale Biroului permanent ale Consiliului superior emise în baza Hotărârii nr. 3/57/2003 a cărei anulare s-a solicitat.
Se susţine că, în acest context în care, pe parcursul litigiului Hotărârea nr. 3/57/2003 a fost abrogată, s-a recunoscut nelegalitatea acesteia.
Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse.
După cum se constată, reclamantul Ministerul Economiei şi Finanţelor a solicitat iniţial anularea hotărârilor din 22 septembrie 2009 şi din 1 august 2003 emise de C.E.C.C.A.R. şi a actelor subsecvente acestora, iar ulterior, prin precizarea din 6 februarie 2008, a înţeles să solicite numai anularea hotărârilor menţionate.
În considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond reţine că se impune anularea mandatului preşedintelui C.E.C.C.A.R. potrivit principiului accesorium sequitur principale urmare a anulării hotărârii nr. 2/50/2002, însă în dispozitivul sentinţei recurate nu sunt astfel de menţiuni.
Astfel, pe de o parte, instanţa de fond a analizat o cerere care nu a mai fost susţinută de reclamantă, iar pe de altă parte, există neconcordanţe între considerente şi dispozitiv.
În altă ordine, instanţa de fond nu a exercitat rol activ în stabilirea cadrului legal referitor la obiectul cererii de chemare în judecată în raport de situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le-au invocat în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5) din C. proc. civ.
După cum se constată, hotărârea nr. 2/50 din 22 septembrie 2002 a cărei anulare s-a solicitat, cuprinde 12 articole, iar anexele sunt prevăzute al acestei hotărâri.
Hotărârea nr. 3/57 din 31 august 2003 cuprinde 12 art. şi anexele prevăzute.
Întrucât hotărârile respective au fost apreciate ca fiind acte administrative normative, deoarece aprobă modificări ale unor regulamente, a unor norme, instanţa de fond, în raport şi de motivele de nelegalitate invocate de reclamant trebuia să stabilească în concret obiectul cererii de chemare în judecată cu referire la dispoziţiile din cuprinsul acestor acte a căror anulare se solicită de reclamant, întrucât nu toate articolele acestor hotărâri au fost supuse contorului de legalitate al instanţei de contencios administrativ.
Instanţa de fond deşi nu stabileşte obiectul cererii de chemare în judecată în acest mod şi nu analizează hotărârile a căror anulare s-a solicitat în integralitatea articolelor acestora, în dispozitivul sentinţei atacate dispune anularea acestora în integralitate, pronunţându-se astfel asupra a ce nu s-a cerut.
Faţă de considerentele expuse şi pentru o bună administrare a justiţiei, instanţa de recurs, în temeiul art. 313, art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea pronunţată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe care va stabili în concret obiectul cererii de chemare în judecată cu respectarea principiului disponibilităţii, urmând să analizeze şi celelalte motive de recurs ca apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul C.E.C.C.A. împotriva sentinţei civile nr. 529 din 26 ianuarie 2011 şi a încheierilor din 3 martie 2010 şi 20 octombrie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2012.
| ← Răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile... | ICCJ. Decizia nr. 1868/2007. Contencios → |
|---|
