ICCJ. Decizia nr. 4074/2007. Contencios

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 11 ianuarie 2007 reclamanta L.G. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P. Tulcea, anularea hotărârii nr. 5797 din 29 decembrie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în mod greșit i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiar al legii menționate sub motivația că nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c), deoarece s-a născut la data de 10 noiembrie 1943, în localitatea Ostrov județul Tulcea, după schimbul de populație ce a avut loc ca urmare a Tratatului încheiat la Craiova în septembrie 1940, între Bulgaria și România.

Reclamanta a susținut că, prin materialul probator administrat a făcut dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria, astfel că se înscriu în categoria persoanelor persecutate din motive etnice.

Prin sentința civilă nr. 410/ CA din 28 mai 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei L.G. a anulat Hotărârea nr. 5747 din 29 decembrie 2006 emisă de C.J.P. Tulcea și a constatat calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000.

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu și a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a îndurat familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Tulcea.

în esență, se susține că, născându-se după data strămutării părinților săi, reclamanta nu a fost strămutată din Bulgaria, iar schimbul de populație care a făcut obiectul Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova în septembrie 1940 a avut loc înaintea datei nașterii reclamantei.

Totodată, se susține că tratatul susmenționat a avut o perioadă de punere în aplicare de 3 luni de la data schimbului insrumentelor de ratificare, în care trebuia realizat schimbul de populație stabilit, neputându-se accepta că, la data nașterii reclamantei putea fi vorba de o strămutare care să-i confere acesteia drepturile prevăzute de lege.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. "c").

Prin Normele pentru aplicarea a ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamanta s-a născut pe teritoriul României, în localitatea Ostrov, județul Tulcea, la data de 11 noiembrie 1943, după ce părinții acesteia au fost obligați să se refugieze de pe teritoriul cedat Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

Or, în cauză este de necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate -așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999 - a fortiori trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut în perioada de strămutare a părinților.

Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile compensatorii nu cuprinde vreo limitare în această privință.

Rezultă că soluția pronunțată de instanța de fond era legală și temeinică, s-a respins recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4074/2007. Contencios