ICCJ. Decizia nr. 562/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 562/2007
Dosar nr. 2594/1/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 379/ PI din 12 decembrie 2005 Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC I.T. SRL, filiala Arad, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. şi Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, a dispus anularea deciziilor din 10 februarie 2004 şi 5 aprilie 2004 emise de pârâţi şi a respins acţiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâţilor D.G.F.P. Arad şi A.N.A.F.
În motivarea sentinţei se reţine că prin Decizia din 10 februarie 2004 emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării din cadrul M.F.P., a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003 emisă pe numele societăţii, întrucât au fost încălcate prevederile art. 195 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal; prin Decizia nr. 391459 din 5 aprilie 2004 a fost respinsă contestaţia formulată de societatea sancţionată, contestaţie promovată în temeiul art. 169 şi următoarele C. proCod Fiscal
Instanţa de fond a constatat că împotriva procesului –verbal încheiat de organele fiscale la data de 2 februarie 2004 şi care a constituit temeiul revocării autorizaţiei deţinute de reclamantă, aceasta a formulat acţiune în contencios administrativ, acţiune ce a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 2358 din 27 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Arad, dispunându-se anularea procesului verbal; această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 730 din 23 iunie 2005, pronunţată în dosar nr. 4149/CA/2005 de Curtea de Apel Timişoara.
Întrucât motivul care a generat revocarea autorizaţiei deţinută de reclamantă nu mai subzistă, fiind desfiinţat prin hotărârile judecătoreşti menţionate, instanţa de fond a apreciat că se impune anularea deciziilor emise de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, atacate prin acţiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs M.F.P. - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, reprezentat prin D.G.F.P. Arad, susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond neputând duce la anularea deciziilor pronunţate de autoritatea pârâtă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin sentinţa civilă nr. 2358 din 27 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2449/204 s-a admis acţiunea societăţii şi s-a dispus anularea procesului-verbal încheiat de A.C.F. Arad la 2 februarie 2004, iar această hotărâre a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 730/2005 de către Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 4149 din 23 iunie 2005; prin Decizia menţionată instanţa de recurs a reţinut că SC I.T. SRL Arad a anulat facturile iniţiale, fiind emise noi facturi fiscale, în care s-a înscris distinct acciza datorată, în sumă totală de 3.935.919.559 lei, care a fost înregistrată în evidenţa fiscală a societăţii, instanţa apreciind ca fără obiect măsurile dispuse prin procesul-verbal respectiv.
Recurenta susţine că această împrejurare nu ar fi trebuit să conducă la anularea deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, societatea încălcând prevederile art. 195 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, întrucât a livrat la data de 17 ianuarie 2004 alcool tehnic către SC P.I. SRL Buzău, conform facturilor din 17 ianuarie 2004, fără a fi calculate accize.
Recurenta precizează că facturile ulterioare, emise de societatea reclamantă la 30 ianuarie 2004 nu au fost prezentate nici organelor de control şi nici organului de soluţionare a contestaţiilor, acestea fiind prezentate numai în faţa instanţei de judecată.
În drept recurenta a invocat art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi art. 166, 188, 189 şi 192 din Legea nr. 571/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, deoarece la data emiterii Deciziei nr. 3 din 10 februarie 2004 a C.A.A.F.I.P.A.S.M. din cadrul M.F.P., respectiv la 10 februarie 2004, facturile fiscale din 17 ianuarie 2004 fuseseră corectate prin facturile fiscale emise la 30 ianuarie 2004, produsele respective fiind însoţite de facturi fiscale care reflectă acciza şi originea acesteia, în conformitate cu art. 195 din Legea nr. 571/2004, neexistând nici o încălcare a prevederilor legale care să determine revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Totodată, Înalta Curte constată că recurenta, deşi se prevalează în drept de dispoziţiile art. 195 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 şi de dispoziţiile art. 166 din aceeaşi lege, nu motivează în nici un fel Decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal şi nici pe cea de respingere a contestaţiei formulate de reclamanta-intimată, astfel că nu se pot cunoaşte cu exactitate considerentele pentru care produsul livrat de reclamantă a fost încadrat în categoria „produselor accizabile eliberate pentru consum" (denumire folosită de art. 195 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu referire la art. 166 din legea menţionată); reclamanta – intimată a contestat în principal împrejurarea că produsul livrat se încadra în prevederile art. 195 alin. (2) şi art. 166 din Legea nr. 571/2003, iar această constatare esenţială nu a fost motivată în nici un fel în cuprinsul actelor administrative atacate, Decizia din 10 februarie 2004 conţinând doar o enumerare de acte normative care reglementează materia şi indicarea textului de lege ce se pretinde a fi încălcat, după cum Decizia de respingere a contestaţiei pe cale administrativă conţine doar constatarea că „nu au fost prezentate elemente care să conducă la admiterea acesteia", fiind astfel încălcate nu numai prevederile imperative ale art. 174 şi 175 C. proCod Fiscal privind forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei, dar şi obligativitatea motivării actului administrativ în general.
Cu toate acestea, prima instanţă a analizat inclusiv apărările de fond formulate de pârâţi, stabilind în mod judicios că Decizia nr. 3 din 10 februarie 2004 a fost emisă de M.F.P. în urma încheierii procesului-verbal din 2 februarie 2004, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia fiscală însumă totală de 3.935.919.559 lei, reprezentând accize. Întrucât această sumă s-a regăsit în facturile corectate de societate, evidenţiată ca acciză, facturile corectate fiind emise la 30 ianuarie 2004 (anterior atât încheierii procesului-verbal din 10 februarie 2004, cât şi emiterii deciziei de revocare a autorizaţiei), în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu există motive legale de retragere a autorizaţiei de antrepozit a societăţii reclamante.
Pentru considerentele menţionate, constatându-se că motivele de recurs sunt neîntemeiate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P., în reprezentarea M.F.P., Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 379/ PI din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 56/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 57/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
