ICCJ. Decizia nr. 17/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 17/2008
Dosar nr. 717/121/2007
Şedinţa publică de Ia 8 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 73/F din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii B.V., D.I., C.I., M.D., N.A.G., M.A., F.I., C.O., N.B., P.V., C.M., A.M., P.G.A., G.N., C.V., P.M., P.G., A.I., S.A., T.D., T.F., D.M., U.C., C.C., M.C., S.G., C.D., T.V., D.B., S.T., C.T., T.A.M., G.A., H.D., V.C., C.L., T.C.B., M.D.L., A.I., B.E., B.M., C.P., G.M., G.V., J.A., P.E., P.V., P.S., S.A., S.R., T.M., F.N., Ş.S., C.A., C.V., B.C., T.C., D.M., M.N., D.C., M.A., P.F., P.A., N.M., U.G., D.C., T.V., F.M.C., C.I.V., B.D.X., T.C., C.I.C., N.V., A.D., A.V., B.L., B.D., B.G.A., D.P., F.I., O.L., P.M., S.G., I.C., prin reprezentantul acestora Sindicatul Liber al Comisariatului Regional al Gărzii Naţionale de Mediu Galaţi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu şi Comisariatul Regional al Gărzii Naţionale de Mediu Galaţi, obligându-i pe aceştia din urmă la plata către reclamanţi a drepturilor băneşti reprezentând primele de vacanţă aferente anilor 2001-2006, actualizate la data plăţii efective. De asemenea, au fost obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că suspendarea în mod succesiv, prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, a plăţii primei de concediu este o procedură sui generis, care se circumscrie abuzului de drept, întrucât nu este în concordanţă cu Constituţia.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Garda Naţională de Mediu.
În motivarea recursului formulat în temeiul prevederilor art. 304 pct. 3 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile arată, în esenţă, că:
Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe;
În mod greşit a fost admisă acţiunea reclamanţilor, în condiţiile în care aceasta nu a fost timbrată;
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condiţiile în care Garda Naţională de Mediu este o instituţie cu personalitatea juridică; dreptul material la acţiune al reclamanţilor este prescris pentru perioada 2001-2003.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Garda Naţională de Mediu, deşi formulat în termenul legal, acesta nu a fost motivat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentul Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Cu privire la competenţa de judecată a cauzei, Curtea reţine că aceasta aparţine, potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, raportat şi la calitatea de autorităţi centrale a pârâţilor, Curţii de Apel; de altfel, problema referitoare la acest aspect a fost soluţionată, irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 649 din 22 martie 2007 a Tribunalului Galaţi, instanţă pe rolul căreia a fost înregistrată iniţial cauza şi care şi-a declinat competenţa, admiţând excepţia invocată, în acest sens, chiar de către pârâtul Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.
Referitor la aspectul (ne)timbrării acţiunii, Curtea reţine că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (...) încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii (...)", aspect corect reţinut, de altfel, şi de către instanţa de fond.
De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond că Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, în calitate de ordonator principal de credite, îi revine obligaţia de a asigura efectuarea plăţilor sau de a propune motivat rectificarea bugetară în vederea asigurării fondurilor.
Tot astfel, nu se poate vorbi de o prescriere a dreptului la acţiune pentru prima de vacanţă din perioada 2001 - 2005 întrucât, fiind suspendată plata acestor drepturi, termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, a fost suspendat, aşa încât, după încetarea acestei suspendări, prescripţia îşi reia cursul de 3 ani, potrivit art. 7 alin. (3) din decretul sus menţionat.
Cu privire la fondul cauzei se va reţine, de asemenea, că prima instanţă de judecată a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Astfel, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanţă, instituită prin prevederile legale susmenţionate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziţii normative succesive, însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Pentru motivele arătate, recursul formulat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
Recursul declarat de Garda Naţională de Mediu, deşi formulat în termenul legal, nu a fost motivat; recurenta nu şi-a motivat, însă, recursul nici ulterior, înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 301 şi 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Astfel fiind, având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi cum nu au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, se va constata că recursul este nul.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., având în vedere cererea formulată de intimaţii-reclamanţi, recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile împotriva sentinţei nr. 73/F din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Constată nul recursul declarat de Garda Naţională de Mediu împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă pe recurenţi la 500 RON cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere, către intimatul-reclamant Sindicatul Liber al Comisariatului Regional al Gărzii Naţionale de Mediu Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1466/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1764/2008. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
