ICCJ. Decizia nr. 3299/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3299/2008
Dosar nr. 7818/2/2007
Şedinţa publică din 7 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.E. a chemat în judecată pe pârâta A.N.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor parţiale produse ca urmare a emiterii actului administrativ care a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 1378 din 23 mai 2007 a aceleiaşi instanţe.
În fapt, reclamantul a arătat că pârâta A.N.L., în vara anului 2003, a organizat si coordonat proiectul de locuinţe „Cartierul H.C.", aflat în derulare şi care urma să fie finalizat în toamna anului 2005. Reclamantul s-a înscris în acest proiect şi i-a fost adjudecat lotul, încheind atât un contract de mandat cât şi un contract de construire. De asemenea, a fost înscris în C.F. dreptul de construire şi notat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str.Câmpul Pipera.
La data de 17 martie 2006 a fost emis de către pârâtă ordinul de începere a lucrărilor la locuinţa sa şi constructorul a demarat lucrările.
A mai indicat reclamantul că la o dată ulterioară pârâta l-a invitat în vederea încheierii unui act adiţional prin care sa fie de acord cu o majorare cu 5% a preţului construcţiei, însă nu a fost de acord cu semnarea acestui act adiţional, deoarece în contractul de construire era inserată clauza preţului ferm. În aceste condiţii, pârâta a anulat ordinul de începere a lucrărilor, construcţia fiind sistată, măsura de anulare fiindu-i comunicată la 21 septembrie 2006.
Ca urmare a atitudinii pârâtei reclamantul a fost obligat să accepte semnarea actului adiţional din 2006 la contractul de construire autentificat din 27 iulie 2004, impunându-i-se majorarea preţului locuinţei cu suma de 4.461 euro.
La 29 ianuarie 2008 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.L. şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1008 din 31 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii reclamantului. Totodată a respins acţiunea reclamantului A.E., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare sunt neîntemeiate deoarece susţinerea pârâtei, în sensul că actul administrativ emis de aceasta are sau nu are legătură cu prejudiciul pretins, nu este o problemă de calitate procesuală pasivă, ci de temeinicie a cererii.
A considerat prima instanţă că aceeaşi este situaţia şi cu privire la excepţia inadmisibilităţii, motivat de faptul că pretinsul prejudiciu nu ar fi determinat de anularea actului administrativ emis de A.N.L., ci este efectul unui raport contractual direct între reclamant şi antreprenorul general.
Pe fondul cererii, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că actul administrativ invocat de reclamant, ce a fost anterior anulat, nu are nicio legătura cu preţul locuinţei al cărei beneficiar este reclamantul şi nici cu cheltuielile de construire ale acesteia, preţul locuinţei fiind în sarcina reclamantului.
De asemenea, s-a constatat că nu s-a invocat şi nici nu s-a dovedit faptul că, prin emiterea actului administrativ anulat, s-au produs prejudicii reclamantului prin sistarea lucrărilor.
În opinia instanţei de fond faptul că această sistare a lucrărilor a fost o modalitate de constrângere a reclamantului să semneze actul adiţional este o simpla afirmaţie a acestuia şi oricum, pentru recuperarea unui eventual prejudiciu produs prin lipsa consimţământului la încheierea actului adiţional, reclamantul are la dispoziţie calea unei acţiuni civile împotriva cocontractantului, respectiv a antreprenorului general, SC C. SA.
Cu privire la durata lucrărilor de construire, prima instanţă a considerat că aceasta este o problemă de executare a contractului dintre reclamant şi antreprenor şi, eventual, o problema de răspundere contractuală, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei legături de cauzalitate dintre fapta pârâtei de a emite notificarea prin care s-a adus la cunoştinţa reclamantului anularea ordinului de începere a lucrărilor şi majorarea preţului locuinţei al cărei beneficiar urmează a fi reclamantul.
S-a concluzionat în sensul că este de notorietate majorarea preţurilor materialelor de construcţie şi al cheltuielilor de construire, astfel că majorarea preţului se poate justifica pe deplin prin evoluţia preturilor şi în nici un caz cu atitudinea sau notificarea pârâtei.
Împotriva acestei sentinţei, în termen legal, a declarat recurs reclamantul A.E., apreciind că atât hotărârea pronunţată cât şi Încheierea din data de 26 martie 2008 sunt nelegale şi netemeinice, potrivit art. 304 şi respectiv 3041 C. proc. civ., solicitând în principal modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii sale, astfel cum a fost precizată iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Un prim motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea de către instanţa de fond a formelor de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., este invocat de către recurentul - reclamant, motivat de împrejurarea că la data de 26 martie 2008 instanţa de fond, încuviinţând proba cu înscrisuri solicitată de intimata - pârâtă, a procedat apoi la judecarea cauzei, fără a-i comunica înscrisurile depuse. Se arată că astfel au fost încălcate principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, fiind nesocotite prevederile art. 86 C. proc. civ., ce obligă la comunicarea din oficiu a tuturor actelor de procedură.
Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. se susţine, de către recurentul - reclamant, că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra unui mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea cauzei şi anume asupra solicitării sale de a fi obligată autoritatea pârâtă să depună la dosar actul prin care s-au finalizat negocierile dintre A.N.L. şi antreprenorii generali cu privire la majorarea preţului locuinţelor şi cele legate de ordinul de sistare a lucrărilor, acest din urmă act fiind cel anulat printr-o hotărâre judecătorească anterioară.
Cel de-al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 6 şi art. 3041 C. proc. civ., vizează modalitatea de soluţionare de către instanţă a fondului acţiunii recurentului - reclamant, cu ignorarea cererii precizatoare a acţiunii introductive, depuse pentru termenul din data de 26 martie 2008, prin care au fost precizate atât natura cât şi valoarea despăgubirilor solicitate, recurentul - reclamant indicând că instanţa de fond a omis să se pronunţe în vreun fel asupra acestora.
Printr-un al patrulea motiv distinct de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant a arătat că instanţa de fond, schimbând natura şi înţelesul actului juridic dedus judecăţii, l-a interpretat greşit, iar hotărârea pe care a dat-o cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât, deşi sesizată cu o cerere de despăgubiri formulată în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond şi-a extins cercetările şi concluziile asupra actului administrativ anulat printr-o hotărâre irevocabilă anterioară.
În fine, prin motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea şi greşita aplicare a legii, recurentul - reclamant a criticat sentinţa instanţei de fond pentru a fi nesocotit şi chiar contrazis aspectele intrate în puterea lucrului judecat, susţinând, fie că nu ar exista un prejudiciu, fie că prejudiciul nu are legătură cu fapta autorităţii şi cu actul administrativ anulat, fie că la acest moment nu se poate practic vorbi de un prejudiciu suferit de reclamant, fiind cu totul eronată concluzia instanţei în sensul că repararea prejudiciului este o problemă contractuală.
Intimata A.N.L. a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat.
Răspunzând punctual tuturor motivelor de recurs dezvoltate de recurentul - reclamant, intimata - pârâtă a susţinut, în esenţă, că nu sunt întemeiate susţinerile vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi oricum i-au fost comunicate toate înscrisurile depuse.
S-a mai arătat că nici motivele de recurs vizând soluţia pronunţată pe fondul cauzei nu sunt întemeiate, câtă vreme recurentul cunoştea faptul că suma de 4.461 Euro, cu care a fost majorat preţul locuinţei, a fost plătită la solicitarea constructorului, iar recurentul a consimţit fără obiecţiuni la această majorare, prin semnarea actului adiţional.
În fine, s-a mai arătat de către intimată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că durata lucrărilor de construire fiind o problemă de executare a contractului dintre recurent şi antreprenor, acesta din urmă şi nu A.N.L. ar putea fi obligat şi ţinut răspunzător în mod direct faţă de recurent pentru finalizarea la termen a construcţiei, cu atât mai mult cu cât, în susţinerea intimatei, actul administrativ din 21 ianuarie 2006 emis de A.N.L. şi anulat anterior de către instanţă nu şi-a produs efecte, nu a fost comunicat antreprenorului general astfel că la locuinţa recurentului nu au fost întrerupte niciodată lucrările de construcţie urmare a vreunui ordin sau a altei măsuri luate de agenţie.
Prin considerentele scrise depuse la dosar în vederea soluţionării recursului, reclamantul - recurent a răspuns la rândul său susţinerilor cuprinse în întâmpinarea intimatei.
Au fost astfel reiterate situaţiile de fapt relevante pentru fondul cauzei, recurentul susţinând că în mod vădit intimata face confuzie între despăgubirile materiale şi penalităţile de întârziere, fiind evident că obiectul cererii de faţă nu îl reprezintă decât plata despăgubirilor rezultate din atitudinea culpabilă a A.N.L. şi corespunzător perioadei pe care au fost sistate lucrările, raportarea la penalităţile de întârziere fiind propusă numai ca mod de calcul.
S-a mai arătat că în mod eronat şi cu rea-credinţă susţine intimata că semnarea actului adiţional prin care a fost majorat preţul locuinţei a fost efectuată benevol, câtă vreme s-a demonstrat că a existat o constrângere a sa în acest sens.
În ceea ce priveşte susţinerile prezentate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. s-a învederat că fiind evident vorba despre o eroare materială, instanţa de recurs urmează să examineze respectivele argumente raportat la prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., şi de criticile recurentului ca şi faţă de apărările intimatei - pârâte, reţine că instanţa de fond a dat o greşită interpretare probelor administrate cât şi textelor de lege aplicabile, pronunţând o hotărâre ce se impune a fi modificată, cu consecinţa admiterii acţiunii reclamantului, în sensul şi în limitele în continuare arătate.
Înalta Curte reţine astfel că prin cererea introductivă de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 reclamantul - recurent a solicitat obligarea intimatei - pârâte A.N.L. la plata sumei de 4.461 euro, cu titlu de despăgubiri parţiale, produse ca urmare a emiterii actului administrativ ce a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Prin cererea precizatoare depusă în dosarul instanţei de fond, la data de 18 martie 2008, reclamantul A.E. şi-a completat obiectul cererii iniţiale solicitând obligarea părţii pârâte şi la plata părţii din prejudiciul produs prin nepredarea construcţiei la termen din cauza sistării nelegale a lucrărilor de construire, estimată după cum urmează:
- penalităţi de 0,15% din valoarea contractului, pe zi de întârziere, începând cu data emiterii actului administrativ nelegal de încetare a lucrărilor, respectiv 21 septembrie 2006 şi până la data anulării acestuia de către instanţă, respectiv 25 mai 2007;
- o sumă egală cu cea de mai sus cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a faptului că din cauza întârzierilor în finalizarea lucrărilor şi predarea locuinţei este obligat să locuiască în continuare într-un imobil clasificat în gradul I de risc seismic, marcat cu „bulină roşie".
În cuprinsul cererii precizatoare reclamantul a arătat că iniţial a solicitat obligarea autorităţii publice pârâte numai la plata sumei de 4.461 euro, sperând că lucrările de construire vor fi finalizate în termen, respectiv până la 17 martie 2008, în ciuda sistării lor pe o anumită perioadă, ca urmare a ordinului nelegal emis cu exces de putere de către A.N.L., ceea ce însă nu s-a întâmplat, lucrările fiind încă în curs.
Contrar celor statuate de instanţa de fond, Înalta Curte, reţinând temeinicia criticilor formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază, pe baza probelor administrate în cauză că se impune, urmare a admiterii recursului în temeiul art. 312 C. proc. civ., şi a modificării sentinţei atacate, admiterea în parte a acţiunii reclamantului - recurent, în temeiul art. 19 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 1 din Legea nr. 554/2004, în considerarea celor în considerarea celor în continuare expuse.
Prin hotărârea judecătorească anterioară, respectiv sentinţa civilă nr. 1378 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acţiunea reclamantului A.E. şi a fost anulat actul administrativ din 21 septembrie 2006 (alături de un alt act ce privea cererea conexă a unei alte persoane fizice) emis de A.N.L. prin care a fost anulat ordinul de începere a lucrărilor de construire pentru lotul atribuit recurentului - reclamant.
Prin această hotărâre, cu autoritate de lucru judecat s-a reţinut, pe de o parte, că măsura administrativă dispusă de A.N.L. prin adresa din 15 noiembrie 2006, urmare a căreia lucrările de construire au fost întrerupte de către antreprenor, a fost abuzivă şi luată cu exces de putere, tocmai în scopul de a-l obliga pe reclamantul - recurent să semneze actul adiţional la contractele de construire, deşi în respectivele contracte era deja inserată o clauză expresă cu privire la preţ. Pe de altă parte, aceeaşi instanţă a stabilit că măsurile administrative contestate şi astfel anulate au produs efecte vătămătoare asupra drepturilor şi intereselor legitime patrimoniale ale recurentului - reclamant, obligat să încheie un act adiţional împotriva voinţei sale şi care trebuie să suporte astfel şi consecinţele negative de ordin patrimonial şi moral prin întreruperea lucrărilor de construcţie, cu efect direct asupra termenului de predare a construcţiei.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că legătura dintre actul administrativ vătămător şi cererea de despăgubiri de faţă, întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este directă şi evidentă, contrar celor afirmate din instanţa de fond.
Este adevărat că reclamantul - recurent, pe lângă contractul de mandat încheiat cu A.N.L., are şi un raport contractual direct cu antreprenorul general, raport în baza căruia datorează preţul locuinţei al cărei beneficiar este.
Câtă vreme însă negocierile cu antreprenorii generali s-au purtat exclusiv de către A.N.L., raportat la specificul proiectului de faţă, date fiind chiar convocările repetate ale recurentului - reclamant emise de A.N.L. în vederea semnării actului adiţional de majorare a preţului locuinţei, în ciuda faptului că în contractul de construire, încheiat între recurent în calitate de beneficiar şi antreprenorul general se stipula la art. 4 că preţul total stabilit este ferm, nu se poate susţine, cu temei legal, că nu există o legătură între suma de 4.461 euro solicitată cu titlu de despăgubiri şi actul administrativ a cărui anulare a fost anterior dispusă.
În fine, independent de împrejurarea că vătămarea produsă recurentului - reclamant prin actul administrativ anulat, emis de A.N.L., constând în constrângerea sa la semnarea actului adiţional de majorare a preţului locuinţei cu suma de 4.461 euro, a fost stabilită cu putere de lucru judecat, prin hotărârea anterioară, mai sus menţionată, este de remarcat că din probele administrate în cauză rezultă şi împrejurarea că reclamantul nu a fost practic de acord cu această majorare, dar somat fiind de solicitările insistente primite şi mai ales de sistarea lucrărilor, a semnat în cele din urmă respectivul act.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate cere acordarea de despăgubiri, separat de cererea de anulare a actului administrativ.
În raport de cele arătate, Înalta Curte reţine aşadar că este pe deplin întemeiat şi dovedit capătul de cerere din acţiunea reclamantului, privind acordarea de despăgubiri în sumă de 4.461 euro. Va fi aşadar admisă această cerere şi va fi obligată intimata A.N.L. la plata sumei de 4.461 euro în lei către reclamant la cursul oficial de schimb anunţat de B.N.R., de la data plăţii, pentru paguba efectivă şi apreciată de Înalta Curte ca fiind certă la acest moment, produsă prin emiterea cu exces de putere a actului administrativ din 21 septembrie 2006, a cărui anulare a fost dispusă prin hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă.
Examinând şi cuprinsul cererii completatoare a recurentului - reclamant, neanalizat de către instanţa de fond, Înalta Curte urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de acordare şi a penalităţilor de 0,15% din valoarea contractului, pe zi de întârziere, începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, de încetare a lucrărilor, 21 septembrie 2006 şi până la data anulării acestuia în instanţă, 25 mai 2007, apreciind că în temeiul aceluiaşi art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, întinderea prejudiciului produs recurentului - reclamant prin depăşirea termenului de finalizare şi datorită sistării lucrărilor pe o anumită perioadă de timp, ca urmare a ordinului nelegal emis de A.N.L., nu este determinată şi nici determinabilă în cadrul procesual de faţă.
Recurentul - reclamant şi-a motivat cererea completatoare de acordare a daunelor, îndreptată împotriva A.N.L., pe aspectul întârzierii în finalizarea lucrărilor de construire, ca o consecinţă directă a ordinului nelegal de sistare emis de A.N.L., ordin anulat cum s-a arătat deja.
Chiar dacă din perspectiva recurentului - reclamant legătura directă dintre sistarea nelegală a lucrărilor, urmare a ordinului nelegal emis de A.N.L. şi pagubele produse prin întârzierea în predarea la termen a lucrării, se prezumă, Înalta Curte apreciază că în cadrul procesual de faţă şi raportat la existenţa raporturilor contractuale distincte, dintre recurentul - reclamant şi antreprenorul general, paguba astfel pretinsă nu poate fi cu certitudine stabilită şi cuantificată la acest moment.
Recurentul - reclamant a solicitat acordarea acestei părţi din prejudiciul produs prin nepredarea construcţiei la termen, din cauza sistării nelegale a lucrărilor de construire pe perioada 21 septembrie 2006 şi până la 25 mai 2007, propunând ca modalitate de calcul formula inserată în contractul încheiat cu antreprenorul general.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar rezultă că sistarea lucrărilor de construire s-a produs pe perioada cuprinsă între 21 septembrie 2006 şi data de 15 noiembrie 2006, când s-a emis de către A.N.L. adresa, datele fiind menţionate ca atare şi în cuprinsul sentinţei irevocabile nr. 1378/2007.
Actele dosarului atestă totodată că lucrările de construire la lotul atribuit recurentului - reclamant sunt încă în curs, deşi termenul de finalizare a fost prevăzut ca fiind 17 martie 2008.
Înalta Curte apreciază că în aceste condiţii, dată fiind situaţia de fapt existentă, constând în durata, încă nedeterminată, a întârzierii în finalizarea şi predarealucrărilor de construire, generată cel mai probabil de cauze complexe, atribuţiile deopotrivă intimatei - pârâte, dar şi antreprenorului general, nu se poate încă determina şi cuantifica prejudiciul produs reclamantului - recurent urmare impactului sistării nelegale a lucrărilor, pentru o perioadă de aproximativ o lună şi 25 de zile în cursul anului 2006, asupra depăşirii termenului final de predare.
Faţă de împrejurarea că reclamantul - recurent are în continuare deschisă calea acţiunii în răspundere contractuală îndreptată împotriva antreprenorului general, în temeiul art. 10 din contractul de construire, potrivit cu care antreprenorul general, pentru nepredarea locuinţei la termenul stabilit, din cauze ce-i sunt imputabile, va plăti beneficiarului, respectiv recurentului - reclamant, penalităţi de 0,15% din valoarea contractului, pe zi de întârziere, Înalta Curte apreciază că numai la momentul la care se va determina şi cuantifica prejudiciul total suferit, urmare a nepredării la termen a locuinţei, va fi cunoscută şi va putea fi evaluată întinderea şi a acestei pagube parţiale, solicitată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, generată de actul administrativ de sistare emis de A.N.L., pentru perioada 21 septembrie 2006 – 15 noiembrie 2006.
În ceea ce priveşte cererea recurentului de acordare şi a daunelor morale, al căror cuantum nu a fost indicat, făcându-se numai referire la o metodă de calcul, Înalta Curte o va respinge, reţinând şi apreciind pe baza circumstanţelor concrete ale cauzei, că acordarea despăgubirilor materiale, în sensul arătat, reprezintă totodată o reparaţie corespunzătoare şi a oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de recurentul - reclamant prin semnarea actului adiţional la contractul de construire, urmare a emiterii de către intimată a actului administrativ anulat.
Faţă de modalitatea în care Înalta Curte, examinând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a reţinut că se impune admiterea recursului, potrivit art. 312 C. proc. civ. şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii în parte a acţiunii recurentului - reclamant, pentru cele arătate, nu mai este necesară analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentul - reclamant, astfel cum au fost ele mai sus prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A.E., împotriva sentinţei nr. 1008 din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul A.E.
Obligă pârâta A.N.L. la plata echivalentului în lei, de la data efectuării plăţii, a sumei de 4.461 euro, cu titlu de despăgubiri.
Respinge celelalte cereri ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3249/2008. Contencios ȘI FISCAL. Anulare... | ICCJ. Decizia nr. 3307/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
