ICCJ. Decizia nr. 3970/2008. Contencios
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3117 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul V.M.C. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., D.G.P.M.B. și chematul în garanție M.E.F., instanța dispunând obligarea pârâților sa plătească reclamantului primele de vacanță pentru perioada 2005 - 2006 și sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat îri raport de rata inflației. Totodată instanța a obligat M.E.F. să aloce fondurile necesare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G. nr. 38/2003 la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
S-a mai reținut de asemenea că suspendarea exercițiului dreptului reclamantului nu echivalează cu anularea lui, astfel încât, la încetarea perioadei de suspendare se impune plata retroactivă a drepturilor salariale, în acest pronunțându-se și înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12/2007.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 polițiștii sunt îndrituiți la acordarea unui spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, iar suspendarea exercițiului dreptului reclamantului nu echivalează cu anularea lui, astfel încât, la încetarea perioadei de suspendare se impunea plata retroactivă.
Prima instanță a mai reținut că M.E.F. are calitate procesuală dar nu ca obligat principal și solidar cu instituția la care funcționează polițistul, ci în raport cu obligațiile ministerului de elaborare a proiectului bugetului de stat.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs D.G.P.M.B. și M.E.F., ambii criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin motivele de recurs, D.G.P.M.B. a arătat că în aplicarea art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a fost emis Ordinul M.A.I. nr. 132 din 9 februarie 2004, care, la art. 51, astfel cum a fost modificat prin Ordinul M.A.I. nr. 1076 din 2 decembrie 2005, instituie vechimea minimă pentru acordarea sporului în speță.
Cum prin adeverința depusă la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a fost încadrat la D.G.P.M.B. începând cu data de 20 iulie 2005, este evident că, față de lipsa unei vechimi minime de 5 ani în instituție, acesta nu este îndreptățit la acordarea sporului de fidelitate aferent anului 2005.
Față de cele precizate recurenta D.G.P.M.B. solicită admiterea recursului declarat și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata către reclamant a drepturilor bănești cu titlu de spor de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005.
Prin recursul declarat, M.E.F. a apreciat că argumentele prezentate de instanță nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, în sensul pe care această noțiune îl are potrivit art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
Totodată recurentul a reiterat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, în raport de prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ.
Mai mult decât atât, a arătat recurentul, M.I.R.A. nu face dovada existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care ar pierde procesul.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Așadar, obligațiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu se realizează din sumele aprobate prin bugetul său, fără nicio legătură cu competențele M.E.F. în materie de buget.
De asemenea recurentul solicită reanalizarea excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu există identitate între persoana chematului în garanție și persoana celui împotriva căruia s-a îndreptat intimatul pârât.
M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Prin urmare, este lipsit de relevanță faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale.
în subsidiar, pe fond, recurentul M.E.F. apreciază soluția de admitere a cererii de chemare în garanție ca fiind nelegală.
Recursurile sunt fondate.
Pentru activitatea desfășurata în instituțiile din sectorul de apărare naționala, ordine publica si siguranța naționala, în calitate de militar, polițist, funcționar public si personal contractual, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de baza, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
în aplicarea acestui text de lege a fost emis Ordinul M.A.I. nr. 139 din 9 februarie 2004, act ce prevede modul de calcul al sporului de fidelitate în raport de vechime.
După cum rezultă din probatoriul administrat, respectiv adresa emisă de D.G.P.M.B. sub nr. 136641 din 25 iulie 2007, pe parcursul anului 2005 reclamantul V.M.C. a activat în cadrul acestei instituții pe o perioadă de aproximativ 5 luni, fiind încadrat începând cu data de 20 iulie 2005.
în acest context, se constată că reclamantul nu îndeplinește condiția de vechime impusă de art. 51 din Ordinul M.A.I. nr. 139 din 9 februarie 2004, articol ce până la data de 2 decembrie 2005 prevedea ca și condiție în vederea acordării sporului de fidelitate vechimea în activitate de 1 an, ulterior acestei date, urmare a modificării intervenite, condiția de vechime în activitate fiind de 5 ani.
în consecință, recursul declarat de D.G.P.M.B. va fi admis, iar soluția Curții de Apel București urmează a fi modificată sub acest aspect în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005, ca nefondat.
Se constată fondat și recursul M.E.F., instanța de fond soluționând în mod greșit cererea de chemare de chemare în garanție a acestei autorități.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. "Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanție, M.E.F. și autoritatea pârâtă nu există un raport juridic obligational, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui atare raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menționat, "Ordonatorii principali de credite (cum este și autoritatea pârâtă) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar "M.E.F. examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. în caz de divergență hotărăște Guvernul".
Atribuțiile M.E.F. în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister-ordonator principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant și ministerul pârât.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., au fost admise recursurile și modificată în parte sentința atacată în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005 ca nefondat, precum și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul M.I.R.A. față de M.E.F.
← ICCJ. Decizia nr. 4356/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2593/2008. Contencios → |
---|