ICCJ. Decizia nr. 564/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 564/2008
Dosar nr. 1616/36/2007
Şedinţa publică de la 14 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 596/CA din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, a anulat hotărârea nr. 6144 din 30 aprilie 2007 emisă de pârâtă şi a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 01 decembrie 1942-06 martie 1945, obligând-o pe pârâtă să emită hotărâre în acest sens.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Din analiza probelor administrate, rezultă că reclamantul s-a născut la data de 01 decembrie 1942 în România, localitatea Tulcea, unde familia sa fusese strămutată din Bulgaria în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940.
Din interpretarea dispoziţiilor din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea de apel a reţinut că reclamantul, născut în perioada de strămutare a familiei sale, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ca şi părinţii săi, independent de voinţa lor, fiind îndreptăţit să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Curtea de apel a apreciat că a accepta o altă teză ar echivala cu aplicarea unui tratament diferenţiat în cazul unor persoane aflate în condiţii identice, încălcându-se astfel principiul egalităţii de tratament şi principiul nediscriminării.
Împotriva sentinţei civile nr. 596/CA din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă contestă faptul că instanţa a acordat reclamantului beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi susţine că petentul C.N. nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanţă şi de art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, întrucât nu era născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populaţie între România şi Bulgaria, iar în anul naşterii sale – 1942 – nu a avut loc niciun schimb de populaţie între cele două state, astfel că, născându-se în localitatea în care părinţii săi fuseseră strămutaţi anterior, nu a fost obligat să îşi schimbe domiciliul.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor au fost strămutaţi în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului-reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940, şi că petentul C.N. s-a născut în România, în localitatea Tulcea, unde fuseseră strămutaţi părinţii săi.
Instanţa de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002.
Pe cale de consecinţă, în mod corect şi în acord cu practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a reţinut că prejudiciile suferite de părinţi urmare strămutării sunt suportate şi de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe de o parte, şi părinţii săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeaşi situaţie, în speţă cea de strămutat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat şi legal, a reţinut că familia intimatului-reclamant a făcut obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940 şi că, fiind născut la data de 01 noiembrie 1942 în localitatea de strămutare a familiei sale, C.N. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi beneficiază de prevederile ordonanţei pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 06 martie 1945.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins ca nefondat recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 596/CA din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 563/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 565/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
