ICCJ. Decizia nr. 566/2008. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 566/2008
Dosar nr. 340/39/2007
Şedinţa publică de la 14 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 03 septembrie 2007, reclamanta SC B.E.G. SA a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Suceava, solicitând anularea deciziei nr. 233 din 16 august 2007 şi obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 67 din 13 iunie 2007, emisă de A.F.P. Suceava s-a dispus respingerea rambursării TVA în sumă de 4.293.398 RON aferentă trimestrului III 2005 şi obligarea la restituirea sumei de 1.931.718 RON reprezentând TVA, rambursat fără drept, şi 1.129.640 RON majorări de întârziere.
Prin decizia nr. 233 din 16 august 2007, pârâta A.N.A.F., a decis suspendarea soluţionării contestaţiei împotriva procesului-verbal de inspecţie finală încheiat la 13 iunie 2007 şi a deciziei nr. 67 din 13 iunie 2007, în temeiul art. 184 C. proc. civ.
S-a reţinut că prin adresa din 12 iulie 2007, organul de inspecţie fiscală a D.G.F.P. Suceava a sesizat organele de urmărire penală pentru a verifica dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
Reclamanta consideră că măsura suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei este nelegală.
Reclamanta invocă prevederile art. 184 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. corelate cu dispoziţiile art. 206 C. proc. fisc. şi cu cele ale art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
Astfel, în opinia reclamantei, sesizarea organelor de urmărire penală se poate face numai până la finalizarea inspecţiei prin raportul ce va sta la baza emiterii deciziei de impunere, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Iar faţă de dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ., judecata poate fi suspendată numai când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune cu efecte decisive asupra hotărârii ce s-ar pronunţa.
Simplul fapt că organul fiscal ar fi formulat o plângere penală este insuficient şi nu poate atrage suspendarea soluţionării contestaţiei.
Prin întâmpinare, părţile au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, în raport de prevederile art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată.
Prin sentinţa nr. 137 din 01 octombrie 2007, pronunţată în Dosar nr. 340/39/2007, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a anulat decizia nr. 233 din 16 august 2007 emisă de A.N.A.F.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut că prevederile art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, are la bază principiul „penalul ţine în loc civilul”, ca de altfel şi dispoziţiile privind suspendarea facultativă a judecăţii conţinută în art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
Instanţa de fond a avut în vedere şi Decizia nr. 63 din 02 februarie 2006 a Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, astfel încât, pentru identitate de raţiune, cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea şi în materie fiscală în ceea ce priveşte suspendarea facultativă a procedurii de soluţionare a contestaţiei împotriva actelor administrative fiscale.
S-a mai reţinut şi faptul că nu s-a făcut dovada că s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune cu efecte decisive asupra hotărârii ce s-ar putea pronunţa în contestaţia formulată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul D.G.F.P. Suceava în nume propriu şi pentru pârâta A.N.A.F., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că instanţa de fond, în mod eronat, a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Invocând similitudinea dispoziţiilor legale din cuprinsul a două acte normative, instanţa de fond a admis acţiunea motivat de faptul că nu a fost făcută dovada începerii urmăririi penale, simplu fapt al formulării unei plângeri penale fiind insuficient pentru a atrage suspendarea soluţionării contestaţiei.
Se impune ca instanţa de fond să analizeze cauza raportat la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune suspendarea, distinct în funcţie de fiecare act normativ în parte.
Dacă art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prevede că se poate dispune suspendarea atunci când s-a început urmărirea penală, în cazul art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, suspendarea se poate dispune prin simplul fapt al sesizării organelor în drept despre existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.
Din moment ce actul normativ special (C. proc. fisc.) nu condiţionează suspendarea soluţionării contestaţiei de începerea urmăririi penale şi potrivit principiului „specialul are întâietate în faţa generalului”, soluţia instanţei de fond justificată prin incidenţa dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este nefondată.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata arată că prevederea C. proc. fisc. şi cea din C. proc. civ., în redactarea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 59/2007 şi prin Legea nr. 219/2005, sunt similare, astfel încât simplul fapt că organul fiscal ar fi formulat o plângere penală este insuficient şi nu poate atrage suspendarea soluţionării contestaţiei.
Intimata depune la dosar şi adresa din 11 februarie 2008 din care rezultă că împotriva administratorului societăţii – V.R. – nu s-a dispus începerea urmăririi penale, existând o propunere de neîncepere a urmăririi penale.
Întrucât recurenta-pârâtă a formulat sesizarea penală împotriva administratorului societăţii, V.R., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, iar propunerea organului de urmărire penală este de neîncepere a urmăririi penale rezultă că suspendarea soluţionării contestaţiei până la definitivarea cercetărilor penale nu mai poate susţinută.
Datorită actului nou depus în dosarul de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata recursul formulat ca fiind nefondat.
Instanţa de recurs va schimba motivarea hotărârii primei instanţe.
Astfel, se va reţine că textele legale invocate nu sunt similare, iar considerentele hotărârii nu se pot sprijini pe o eventuală similitudine.
Art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, în vigoare la data emiterii deciziei contestate, stipulează că organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când:
„a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.”
Art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., anterior modificării prin Legea nr. 219/2005, prevedea că instanţa poate suspenda judecata „când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”.
Textele sunt diferite, întrucât C. proc. fisc. are în vedere ipoteza în care chiar organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor.
Indiciile sunt date chiar de organul care sesizează procurorul.
În ipoteza prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa care suspenda cauza avea obligaţia să aprecieze momentul în care indiciile săvârşirii unei infracţiuni pot duce la aplicarea textului legal.
În practica judecătorească s-a stabilit că acest moment este cel al începerii urmăririi penale.
În prezent, textul din C. proc. civ. s-a modificat conform opiniei practicii.
Argumentele legate de interpretarea dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nemodificate nu pot fi aplicate şi la textele C. proc. fisc.
Aceasta întrucât propunerea de suspendare este făcută de organul care a realizat inspecţia fiscală şi nu de organul care soluţionează contestaţia.
Organul care soluţionează contestaţia are obligaţia să emită decizia într-un termen precis stabilit.
Dacă s-ar interpreta textul astfel cum l-au interpretat reclamanta şi instanţa de fond, s-ar ajunge la o interpretare contrară principiului actul interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat - norma trebuie interpretată într-un sens care să permită aplicarea ei, nu într-un sens care să o înlăture.
Suspendarea soluţionării contestaţiei nu ar mai fi posibilă în ipoteza în care organul care soluţionează contestaţia ar fi obligat să aştepte începerea urmăririi penale, deoarece ar expira termenul obligatoriu de pronunţare a deciziei.
Întârzierea în soluţionarea contestaţiei nu poate fi legală decât dacă se suspendă soluţionarea, în momentul în care organul care a realizat inspecţia fiscală a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
În speţă, nu pot fi reţinute ca argumente în susţinerea soluţiei instanţei de fond, prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 63 din 02 februarie 2006.
Aceasta deoarece decizia invocată nu priveşte momentul de la care se consideră că se poate dispune suspendarea fie a judecăţii, fie a soluţionării contestaţiei.
Decizia Curţii Constituţionale are în vedere stabilirea constituţionalităţii a însăşi măsurii suspendării, stabilind că o asemenea posibilitate a organelor fiscale nu aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, cele ale art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi nici dispoziţiilor art. 6 parag. 1 teza I privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Referirea la prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a făcut faţă de similitudinea instituţiei şi nu a normei, precum şi faţă de motivarea unei decizii anterioare pe acelaşi aspect.
Norma prevăzută de C. proc. fisc. se întemeiază pe alte raţiuni decât norma prevăzută de C. proc. civ. şi are la bază însăşi indiciile furnizate de organul fiscal abilitat să efectueze cercetări penale.
Faţă de acestea, ţinând seama de actul nou produse în faţa instanţei de recurs şi nu de considerentele instanţei de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,art. 26 alin. (3) din Legea nr. 554/204, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Suceava, în nume propriu şi în numele A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 137 din 01 octombrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 565/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 567/2008. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
