ICCJ. Decizia nr. 567/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 567/2008
Dosar nr. 1210/54/2007
Şedinţa publică de la 14 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 15 mai 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA Craiova, în contradictoriu cu Administraţia Fondului pentru Mediu, şi a dispus anularea deciziei de impunere nr. X din 11 ianuarie 2007, raportului de inspecţie fiscală nr. Y din 11 ianuarie 2007 şi deciziei nr. 6 din 07 martie 2007 emise de pârâtă cu privire la sumele de: 64.667 RON obligaţie stabilită pentru anul 2002, cu dobânzi (101.940 RON) şi penalităţi (22.300 RON) aferente obligaţiei, precum şi pentru suma de 298.884 RON obligaţie stabilită pentru anul 2003 cu dobânzi (261.843 RON) şi penalităţi (46.866 RON) aferente.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de apel a reţinut în esenţă următoarele:
În urma controlului efectuat în perioada 18 septembrie 2006-27 noiembrie 2006 cu privire la modul de evidenţiere, calcul şi virare a obligaţiilor SC R. SA Craiova faţă de bugetul Fondului pentru mediu în perioada 29 ianuarie 2001-31 august 2006, Administraţia Fondului pentru Mediu a constatat că:
- pentru perioada 07 iunie 2002-02 octombrie 2002, societatea datorează o contribuţie de 3% din veniturile încasate de agenţii economici colectori sau valorificatori de deşeuri feroase şi neferoase, în temeiul Legii nr. 73/2000, cu modificările şi completările aduse prin O.U.G. nr. 93/2001, al prevederilor O.G. nr. 11/1996, ale Legii nr. 108/1996, O.G. nr. 61/2002 şi O.G. nr. 92/ 2003;
- pentru perioada 03 octombrie 2002-31 august 2006, societatea datorează o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase, în temeiul Legii nr. 73/2000, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 86/2003, O.U.G. nr. 96/2005, O.G. nr. 61/2002 şi O.G. nr. 92/2003.
Conform acestor constatări, a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. Y din 11 ianuarie 2007 prin care s-a reţinut că societatea datorează următoarele sume:
- pentru anul 2002: 64.667 RON obligaţie, dobânzi 101.940 RON şi penalităţi 22.300 RON;
- pentru anul 2003: 298.884 RON obligaţie, dobânzi 261.843 RON şi penalităţi 46.866 RON;
- pentru anul 2004: 34.131 RON obligaţie, dobânzi 19.672 RON şi penalităţi 2.689 RON;
- pentru anul 2005: 88.757 RON obligaţie, dobânzi 4.387 RON şi penalităţi 4.081 RON;
- pentru anul 2006: 108.248 RON obligaţie, dobânzi 13.565 RON.
În baza raportului de inspecţie fiscală a fost emisă decizia de impunere nr. X din 11 ianuarie 2007 prin care s-a stabilit în sarcina societăţii comerciale obligaţii bugetare suplimentare pentru perioada 07 iunie 2002-31 august 2006 în sumă totală de 1.111.530 RON, din care:
- 594.687 RON debit reprezentând cota de 3% din veniturile încasate de agenţii economici colectori/valorificatori de deşeuri feroase şi neferoase, cota de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase de către beneficiarii de astfel de deşeuri şi respectiv contribuţie datorată pentru emisiile de poluanţi în atmosferă;
- 516.843 RON, reprezentând majorări de întârziere (dobânzi şi penalităţi).
Contestaţia formulată de societate împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin decizia nr. 6 din 07 martie 2007.
Curtea de apel a reţinut că, în raport cu prevederile art. 2 din Legea nr. 73/2000, cele ale Legii nr. 72/1996 şi ale Legii nr. 500/2002, Fondul pentru mediu este un fond special extrabugetar, care nu are acelaşi regim cu fondurile bugetare, astfel că, până la intrarea în vigoare O.U.G. nr. 196/2005, dreptul Administraţiei Fondului pentru Mediu de a stabili obligaţiile datorate de agenţii economici se prescrie în termen de 3 ani, fiind astfel prescris pentru anii 2001-2002 supuşi controlului efectuat la SC R. SA Craiova. În acest sens, Curtea de apel a avut în vedere şi faptul că O.G. nr. 11/1996 prevede termenul de prescripţie de 3 ani pentru alte creanţe bugetare decât cele provenite din impozite, taxe şi alte contribuţii stabilite potrivit legii.
Totodată, Curtea de apel a reţinut că a fost stabilită în sarcina societăţii obligaţia de plată a contribuţiei în procent de 3% contrar principiului „poluatorul plăteşte”. În acest sens, instanţa fondului a arătat că acest principiu s-a regăsi doar în forma iniţială a Legii nr. 73/2002, fiind eliminat ulterior modificărilor aduse acestei legi prin O.U.G. nr. 93/2001, aprobată prin Legea nr. 293/ 2002.
Împotriva sentinţei civile nr. 189 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, cât şi reclamanta SC R. SA Craiova.
În recursul său, Administraţia Fondului pentru Mediu a invocat prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- hotărârea instanţei de fond este nelegală fiind dată fără temei legal şi cu aplicarea greşită a legii, stabilind că natura juridică a contribuţiei de 3% prevăzută de Legea nr. 73/2000 nu ar avea natura unui venit bugetar şi că termenul de prescripţie aplicabil ar fi termenul general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958;
- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii, prevederile Decretului nr. 167/1958 nefiind incidente în cauză, nefiind vorba de exercitarea unui drept la acţiune, ci de dreptul organului competent de a stabili obligaţii fiscale printr-un anumit interval de timp, iar în cauză este vorba de un raport în materia dreptului fiscal, iar nu în materia dreptului procesual civil;
- în ceea ce priveşte înlăturarea obligaţiilor bugetare pe anul 2003, hotărârea instanţei de fond este nemotivată.
În recursul formulat, SC R. SA Craiova, fără a se raporta la prevederile art. 304-3041 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte menţinerea actelor pe perioada 2004-2006, actele atacate fiind nelegale prin încălcarea prevederilor art. 103 alin. (3) C. proc. fisc.
Pe de altă parte, mai susţine societatea comercială, instanţa de fond, deşi a reţinut că obligaţiile respective nu au natură bugetară nu a înlăturat accesoriile aferente creanţelor bugetare pentru perioada 2004-2005, iar plăţile făcute în anul 2004 ca datorii curente au fost imputate greşit pentru anul 2002, aşa cum rezultă din anexele raportului de inspecţie fiscală.
Recursurile formulate sunt întemeiate în limitele şi pentru motivele care vor fi prezentate în continuare:
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanţa de fond a reţinut că obligaţiile de plată a contribuţiilor prevăzute în Legea nr. 73/2000 privind Fondul de mediu nu au natură bugetară, astfel că termenul de prescripţie aplicabil dreptului de a stabili aceste obligaţii este termenul general de 3 ani (reglementat de Decretul nr. 167/1958), iar nu termenul de 5 ani prevăzut de O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002 şi C. proc. fisc., ajungând la concluzia că sunt prescrise obligaţiile la fondul pentru mediu calculate cu depăşirea perioadei de 3 ani, anteriori actului de control.
În cauză, este necontestat că organele competente de control au stabilit obligaţii suplimentare în sarcina societăţii comerciale reprezentând contribuţia de 3% şi accesoriile aferente pentru perioada 07 iunie 2002-31 august 2006, calculate prin raportul de inspecţie fiscală nr. Y din 11 ianuarie 2007.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, veniturile Fondului pentru mediu se constituie, între altele, din cota de 3% din veniturile încasate de agenţii economici colectori sau valorificatori de deşeuri feroase şi neferoase.
Referitor la natura Fondului pentru mediu, la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 73/2000, modificată prin O.U.G. nr. 93/2001, se precizează că acest fond se gestionează şi se utilizează în conformitate cu prevederile acestei legi şi ale Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, fiind astfel înlăturată formularea anterioară a legii care reţinea că Fondul avea o natură extrabugetară.
Or, prevederile Legii nr. 72/1996 şi, ulterior, ale Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice s-au aplicat şi, respectiv se aplică, între altele şi bugetelor fondurilor speciale, precum şi bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.
Astfel, Fondul pentru mediu a făcut şi face parte din bugetul general consolidat, veniturile sale având natura unor venituri bugetare în înţelesul dat la art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002, fiindu-i aplicabile şi dispoziţiile O.G. nr. 11/1996 şi O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, iar în prezent prevederile generale ale C. proc. fisc., care au prevăzut în mod constant un termen de 5 ani de prescripţie pentru dreptul organelor fiscale de a stabili obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor.
În concluzie, soluţia instanţei de fond, care a reţinut că termenul de prescripţie al dreptului organelor Administraţiei Fondului pentru Mediu de a stabili obligaţii este de 3 ani, este nelegală, astfel că recursul formulat de autoritatea publică va fi admis, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare, urmând ca instanţa să verifice apărările de fond şi pentru perioada în privinţa căreia a reţinut că ar fi intervenit prescripţia dreptului.
Pentru aceleaşi motive se impune şi admiterea recursului societăţii comerciale, urmând ca instanţa de rejudecare să cerceteze motivele invocate în acest recurs ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 189 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de SC R. SA Craiova împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 566/2008. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 568/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
