ICCJ. Decizia nr. 588/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 588/2008
Dosar nr. 1921/1/2007
Şedinţa publică de la 15 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 septembrie 2005 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimisă spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul H.G. a chemat în judecată Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei, solicitând anularea hotărârilor date în Dosarele nr. 1679/2000 şi nr. 4197/2000, prin care s-au respins cererile sale de constatare a calităţii de beneficiar al dispoziţiilor O.U.G. nr. 214/1999.
În motivarea acţiunii arată că hotărârile contestate sunt nelegale, pentru că nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosarele respective, din care rezultă că tatăl său a fost persecutat politic de către regimul comunist prin privare de libertate şi interdicţia de-a exercita profesia pentru care s-a calificat, dar şi că reclamantul a suferit persecuţii din partea aceluiaşi regim pentru manifestare duşmănoasă la adresa acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1000 din 09 mai 2006 a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că tatăl reclamantului a fost introdus într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 36 luni, fiind pus în libertate la data de 17 februarie 1961, dar arestarea s-a datorat faptului că a fost membru al mişcării legionare în perioada 1936-1941, a deţinut funcţia de şef de garnizoană şi a participat la rebeliunea legionară.
Mai reţine, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni împotriva umanităţii sau care s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, cum este cazul şi al tatălui reclamantului, nu pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanţe.
Reţine şi că reclamantul a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) din ordonanţă, dar acestea nu au fost dispuse ca urmare a săvârşirii, de către el sau tatăl său, a unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că eronat instanţa a reţinut că mişcarea legionară din România a avut un caracter fascist, contrar celor stabilite prin decizia nr. 745 din 12 iulie 2995 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.
Menţionează că prin sentinţa civilă nr. 6106 din 19 august 1997 a Judecătoriei Brăila s-a reţinut că reclamantul, în perioada 1973-1978, a fost persecutat politic, iar din anul 2002 este beneficiar al Legii nr. 189/2000 ca urmare a faptului că a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare în temeiul art. 6 alin. (11) din ordonanţă, solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece tatăl recurentului a fost membru al mişcării legionare, a desfăşurat activitatea politică anterior datei de 06 martie 1945, iar afirmaţia privind strămutarea sau instituirea de restricţii domiciliare din motive politice nu e susţinută de vreun document.
Prin decizia nr. 280 din 18 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei s-a reţinut că din probele aflate la dosar, în mare parte contradictorii sau neclare, nu se poate desprinde indubitabil dacă recurentul a suferit ca urmare a unor măsuri cu caracter politic sau administrativ, luate de autorităţile comuniste împotriva sa, dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (1) şi art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, în perioada 06 martie 1945-14 decembrie 1989 şi în caz afirmativ, dacă aceste măsuri sunt ca urmare a activităţii desfăşurate de tatăl său împotriva regimului comunist în această perioadă sau din cauza activităţii proprii a recurentului în acelaşi sens.
S-a apreciat că nu a fost lămurită nici împrejurarea dacă eventualele măsuri luate asupra recurentului s-au datorat activităţii desfăşurate de tatăl său în calitate de membru al mişcării legionare şi dacă această mişcare a avut caracter fascist, fiind necesară administrarea de probe suplimentare în cauză, în sensul lămuririi situaţiilor neclare.
S-a solicitat instanţei de fond, după casare, să administreze probe noi, printre care şi relaţii de la Academia Română, de la Institutul de Istorie ori de la alte autorităţi publice cu privire la clarificarea activităţii desfăşurate de mişcarea legionară, precum şi relaţii necesare lămuririi motivelor pentru care recurentul a suferit, eventual, din motive politice sau administrative abuzive, luate împotriva sa de regimul comunist în perioada 06 martie 1945-14 decembrie 1989, şi dacă i se poate stabili calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. 1921/2/2007 la Curtea de Apel Bucureşti, iar la termenul din 17 mai 2007 s-au solicitat relaţii de la Institutul Naţional de Istorie cu privire la mişcarea legionară, dacă aceasta a avut sau nu un caracter fascist.
Institutul de Istorie a comunicat instanţei un răspuns cu referire la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 1903 din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că deciziile contestate de reclamant care îl priveau pe acesta şi pe tatăl său sunt legale şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1, 2, 3 din O.U.G. nr. 214/1999.
Astfel, în ceea ce-l priveşte pe tatăl reclamantului, H.C., acesta, în calitate de membru legionar în perioada 1941-1945, deţinând calitatea de şef garnizoană, a fost arestat la 17 februarie 1958 pentru manifestări duşmănoase la adresa regimului comunist, fiind încadrat într-o colonie de muncă timp de 36 de luni.
A reţinut instanţa de fond că Institutul de Istorie recunoaşte că problema caracterului mişcării legionare este una controversată şi a înlăturat concluzia sentinţei nr. 745 din 12 mai 1995 a Curţii de Apel Suceava care a stabilit că organizaţia legionară nu a avut caracter fascist.
S-a apreciat că chiar dacă activitatea desfăşurată de tatăl reclamantului, deşi nu poate fi calificată strict din punct de vedere istoric ca fiind o activitate fascistă, nu poate fi încadrată ca fiind o activitate politică anticomunistă de natură a determina aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, pentru că activitatea cu caracter legionar, extremist, fascist şi comunist este considerată ilicită, de natură a afecta siguranţa naţională a României şi ordinea statului de drept constituind ameninţări potrivit art. 3 din Legea nr. 51/1991.
În privinţa reclamantului H.G., s-a reţinut faptul că el are calitatea de persoană persecutată din motive etnice, beneficiind de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, fiind strămutat din Basarabia în Brăila, dar această calitate de refugiat şi strămutat în altă localitate din motive etnice nu determină şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 214/1999.
Instanţa de fond a arătat că din actele depuse de reclamant nu rezultă că reclamantul a suferit ca urmare a unor măsuri cu caracter politic sau administrativ prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999 de natură a fi apreciat ca fiind persoană persecutată din motive politice de către regimul comunist, nu s-au dovedit măsurile administrative abuzive prevăzute de art. 3 lit. a)-g) din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv strămutarea în altă localitate sau exmatricularea din unităţile de învăţământ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul H.G., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi să i se acorde calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, anulându-se hotărârea nr. 4179/2000 a comisiei din cadrul Ministerului Justiţiei.
S-a solicitat să se ia act că reclamantul renunţă la contestaţia în privinţa tatălui său, H.C.
În motivele de recurs se arată că în mod greşit instanţa de fond a considerat că hotărârea comisiei este legală în privinţa sa pentru acesta a depus la dosar un document din care rezultă că între anii 1945-1949 a avut calitatea de strămutat din Basarabia, dar şi o hotărâre judecătorească din care rezultă că în perioada 1973-1978 nu şi-a putut exercita profesia datorită faptului că a fost urmărit şi cercetat de Securitate din motive politice, conform O.U.G. nr. 214/1999.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, este de precizat că recurentul a declarat că renunţă la contestaţia în privinţa tatălui său, H.C.
Referitor la situaţia sa, se reţine faptul că prin decizia nr. 4197/2000 din 30 septembrie 2004 emisă de Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei a fost respinsă cererea reclamantului-recurent pentru recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Recurentul susţine că decizia este nelegală iar instanţa de fond a pronunţat tot o hotărâre nelegală şi netemeinică, fără a ţine seama de faptul că are calitatea de strămutat, de refugiat din Basarabia, iar la dosar există o hotărâre judecătorească care dovedeşte că între anii 1973-1978 nu şi-a putut exercita profesia datorită unor motive politice.
Pentru a verifica legalitatea hotărârii instanţei de fond, trebuie analizate procedurile legale care au stabilit drepturi pentru persoanele care au suferit persecuţii de natură politică, etnică, atât anterior anului 1945, cât şi ulterior, după instaurarea regimului comunist.
După anul 1989 au fost adoptate mai multe acte normative care să acorde aceste drepturi, între care Decretul-Lege nr. 118/1990 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, O.U.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 din motive etnice, O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.
Se poate observa că măsurile reparatorii au fost prevăzute pentru situaţii diferite, în perioade diferite.
Pentru faptul că reclamantul, născut în 1943, a fost strămutat împreună cu familia sa, din motive etnice, i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, care a aprobat O.U.G. nr. 105/1999, pentru perioada 15 octombrie 1943-06 martie 1945.
Este adevărat că şi O.U.G. nr. 214/1999 conţine în art. 3 lit. d) printre măsurile administrative abuzive şi „strămutarea în altă localitate”, dar această măsură este alta decât cea prevăzută de O.U.G. nr. 105/1999 care se referă la persoane mutate sau care au fost obligate să-şi schimbe domiciliul din motive etnice sau personale care au fost expulzate, s-au refugiat şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral, în perioada 06 septembrie 1940-06 martie 1945.
„Strămutare în altă localitate” la care se referă O.U.G. nr. 214/1999 vizează măsura administrativă luată de organele fostei miliţii sau Securităţii ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni cu caracter politic, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar reclamantul nu a făcut o asemenea dovadă, pentru că „strămutarea” familiei sale era anterioară anului 1945 şi a fost, de fapt, un refugiu, aşa cum rezultă din „situaţia de refugiaţi basarabeni (...)” aflată la Dosar nr. 1921/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei.
Referitor la sentinţa civilă nr. 6106 din 19 martie 1997 pronunţată de Judecătoria Brăila prin care s-a constatat că reclamantul în perioada 1973-1978 nu şi-a putut exercita profesia datorită faptului că a fost urmărit de organele de represiune din motive politice, aceasta a fost pronunţată în conformitate cu prevederile Decretul-Lege nr. 118/1990 şi putea fi folosită pentru acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supus, tot din motive politice, vreuneia dintre măsurile administrative abuzive astfel cum acestea sunt enumerate de art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999 pentru a-i putea recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.G. împotriva sentinţei civile nr. 1903 din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 587/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 589/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
