ICCJ. Decizia nr. 589/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 589/2008
Dosar nr. 2196/2/2007
Şedinţa publică de la 15 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 16254/350 din 23 noiembrie 2006, emisă de pârâtă, solicitând obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să i se recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 08 iulie 1944-06 martie 1945.
Motivându-şi acţiunea reclamantul a arătat că în mod nejustificat pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor menţionate, deşi s-a născut la data de 08 iulie 1944 în comuna Râmnic, judeţul Constanţa, pe timpul strămutării părinţilor săi din Bulgaria în România. A menţionat că prima soţie a tatălui său a decedat pe timpul strămutării, reclamantul născându-se din a doua căsătorie a tatălui său, mama reclamantului fiind la rândul său strămutată. În condiţiile arătate, tatăl său, strămutat din satul Sever Rădulescu, comuna Echiscea, judeţul Caliacra – Bulgaria, s-a stabilit iniţial în judeţul Tulcea, după care s-a mutat în localitatea Râmnic, judeţul Constanţa, locul naşterii reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 1260 din 14 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului G.I., a anulat hotărârea nr. 16254/350 din 23 noiembrie 2006, emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru perioada de la 18 iulie 1944 până la 06 martie 1945, începând cu data de 01 iulie 2006.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada că s-a născut la 08 iulie 1944, după ce părinţii săi, fiecare strămutat din Bulgaria în România, s-au căsătorit la 01 martie 1943.
Curtea de Apel Bucureşti a considerat că naşterea reclamantului după strămutarea părinţilor săi nu poate înlătura existenţa dreptului prevăzut de Legea nr. 189/2000, întrucât reclamantul a împărtăşit aceleaşi condiţii de trai cu cele ale părinţilor şi fraţilor săi.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, care a solicitat modificarea acesteia şi, pe fond, respingerea acţiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, încadrate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat de către recurentă că cererea formulată de intimat a fost respinsă, deoarece acesta s-a născut la data de 08 iulie 1944, în comuna Râmnic, judeţul Constanţa, după 3 ani şi 9 luni de la schimbul obligatoriu dintre supuşii români de etnie bulgară din judeţele Tulcea şi Constanţa (în delimitarea dinainte de 14 iunie 1925) şi supuşii de etnie română din judeţele Durostor şi Caliacra, stipulat în prevederile art. 3 al Tratatului încheiat la Craiova între România şi Bulgaria în data de 07 septembrie 1940. Reclamantul s-a născut pe teritoriul României şi nu a părăsit niciodată ţara, astfel încât nu poate face şi nici nu a făcut dovada persecuţiei etnice invocate.
Recurenta a precizat că pot beneficia de prevederile legii în discuţie şi persoanele concepute, la momentul strămutării părinţilor, întrucât copilul conceput se consideră că există, iar drepturile i se recunosc încă de la concepţie, dacă s-a născut viu. per a contrario, nu pot beneficia de această reglementare copiii concepuţi după strămutare, născuţi pe teritoriul României, pe considerentul că au suferit privaţiuni din cauza statutului de strămutat pe care l-au avut părinţii lor.
În opinia recurentei, dacă legiuitorul ar fi considerat că şi copiii născuţi după strămutarea părinţilor sunt îndreptăţiţi să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii ca şi părinţii lor, ar fi prevăzut în mod expres aceasta şi nu ar mai fi limitat prevederile legii (data limită de aplicare fiind 06 martie 1945), instituind astfel o discriminare faţă de cei născuţi după această dată.
Intimatul a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat.
Sentinţa criticată este legală şi temeinică, în speţă nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii.
Instanţa de fond a analizat corect situaţia de fapt expusă anterior, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940, până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: „lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu”.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Art. 2 din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, explicitează ce se înţelege prin persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.”
Cum strămutarea (refugiul) din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată durata strămutării (refugiului), în mod legal instanţa de fond a apreciat că şi copilul născut în timpul acestei perioade are acelaşi statut cu cel al părinţilor săi.
A raţiona altfel ar însemna ca la condiţii de viaţă identice, în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferenţiat, încălcându-se, prin urmare, principiul egalităţii de tratament şi al nediscriminărilor sociale.
Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea acestui act normativ, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Situaţia de refugiat intimatului-reclamant a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor G.M. şi C.M., precum şi copiile actelor de stare civilă ale acestuia, Declaraţiunea de avere întocmită la 11 septembrie 1940, alături de hotărârea nr. 10240/9441 din 06 februarie 2004 prin care Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a recunoscut fratelui intimatului-reclamant calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1260 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 588/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 592/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
