ICCJ. Decizia nr. 996/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 996/2008
Dosar nr. 1391/30/2006
Şedinţa publică de la 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 iulie 2006 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta SC T. SRL Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea parţială a deciziei de impunere nr. 6505 din 28 octombrie 2005 şi a raportului de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2005, ambele emise de pârâta II, precum şi a deciziei de rambursare din 8 noiembrie 2005, emisă de pârâta I, referitoare la suma de 41.594 RON reprezentând TVA aferent facturilor de servicii.
S-a solicitat de asemenea rambursarea sumei de 563.443 RON, conform decontului din 22 aprilie 2005, întocmit de societatea reclamantă, precum şi constatarea faptului că decizia nr. 102 din 23 iunie 2006, emisă pe pârâta III, nu produce efecte juridice fiind emisă în afara termenului de decădere de 45 de zile prevăzut de art. 681 C. proc. fisc.
Reclamanta şi-a precizat ulterior acţiunea solicitând şi anularea deciziei nr. 224/2006 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 705/PI din 5 decembrie 2006, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii la Curtea de Apel Timişoara, cu motivarea că, solicitându-se şi anularea unor decizii emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi a unor acte administrative a căror valoare depăşeşte 500.000 RON, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare revine curţilor de apel.
S-a reţinut de asemenea că cererea reclamantului de disjungere a capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 102 din 23 iunie 2006 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, este neîntemeiată întrucât dispozitivul acesteia face referire la celelalte acte administrative fiscale a căror anulare se solicită, în cauză nefiind îndeplinite cerinţele art. 165 C. proc. civ.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 38 din 20 februarie 2007 a respins acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, reţinând cu privire la situaţia de fapt că, potrivit probelor dosarului reclamanta a formulat o cerere de rambursare TVA, urmare căreia, pârâta D.G.F.P., Timiş a dispus efectuarea unui control cu privire la decontul de TVA întocmi de reclamantă din 22 aprilie 2005, privind suma de 563.443 RON – TVA aferent perioadei iulie 2004–martie 2005, control al cărui rezultat l-a reprezentat raportul de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2005.
S-a mai reţinut că, în baza acestui raport fiscal, s-a emis, de către pârâtă, decizia de impunere cu acelaşi număr, precum şi decizia de rambursare TVA din 8 noiembrie 2005, acte de control fiscal ce au fost contestate de reclamantă în procedura prealabilă prevăzută de codul de procedură fiscală, cu consecinţa emiterii de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a deciziei nr. 102 din 23 iunie 2006 prin care, admiţându-se contestaţia s-au anulat parţial ambele decizii, iar privitor la suma de 45.501 RON, TVA respins la rambursare, s-a dispus valorificarea raportului de inspecţie fiscală din data de 27 octombrie 2005,
În consecinţă, s-a emis de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, decizia de impunere nr. 378 din 7 iulie 2006, comunicată reclamantului cu adresa din 13 iulie 2006, cu menţiunea că înlocuieşte celelalte titluri de creanţă ambalate prin decizia nr. 102 din 23 iunie 2006.
Întrucât reclamanta a contestat şi această nouă decizie, pentru suma de 1.594 RON TVA respins la rambursare, din totalul de 40.501 RON, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis ca răspuns decizia nr. 224 din 21 noiembrie 2006, prin care a admis contestaţia reclamantei pentru suma de 1.118 RON TVA, dispunând refacerea inspecţiei fiscale de către altă echipă.
În raport de această situaţie de fapt, instanţa a apreciat că cererile reclamantei referitoare la anularea deciziilor din anul 2005 au rămas fără obiect, urmare a anulării acestora prin decizia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 102/2006.
Cu privire la respingerea cererii de anulare a deciziei nr. 102/2006, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instanţa a reţinut că termenul pentru soluţionarea plângerii în procedură prealabilă, la care reclamantul face referire prin invocarea art. 681 C. proc. fisc. şi art. 2, 8 şi 11 din Legea nr. 554/2004 este un termen de recomandare şi nu atrag nelegalitatea actului administrativ fiscal.
Privitor la cererea de anulare a deciziei nr. 224 din 21 noiembrie 2006 instanţa de fond a constatat, de asemenea că, sub aspectul pct. 1, privind TVA solicitat la rambursare în sumă de 1.118 RON, este de asemenea lipsită de obiect, întrucât, prin acest punct, a fost desfiinţată parţial decizia de impunere nr. 378/2006, pentru suma sus-menţionată, titlul de creanţă fiind, astfel lipsit de efecte juridice.
În ceea ce priveşte pct. 2 al deciziei nr. 224 din 21 noiembrie 2006, referitor la suma de 40.476 RON, reprezentând TVA aferent serviciilor facturate de către SC T. SNC, instanţa a apreciat că reclamanta nu a depus la dosar probe din care să rezulte natura serviciilor prestate, pentru a se putea verifica realitatea acestora în raport cu obligaţiile stabilite în contractul dintre părţi, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 145 C. fisc.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC T. SRL Timişoara, solicitând admiterea acestuia cu consecinţa, în principal, a casării sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., iar în subsidiar modificarea acesteia şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ.
A arătat recurentul că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor Probatoriul solicitat, în scris, prin acţiune, respectiv proba cu înscrisuri şi expertiza contabilă.
A susţinut de asemenea că instanţa nu a respectat prevederilor art. 179 C. proc. fisc. şi, pe cale de consecinţă, în mod greşit a constatat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală era competentă să emită deciziile nr. 102/2006, nr. 3787/2007 şi nr. 224/2006, competenţa emiterii acestora, aparţinând, potrivit dispoziţiei legale sus-menţionate, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, a judeţului Timiş.
A mai susţinut recurentul, în motivele sale, că termenul de 45 de zile reglementat de art. 681 C. proc. fisc. este un termen de decădere, asemenea termenelor reglementate de legea contenciosului administrativ, astfel că, în mod greşit, instanţa de fond a respins capătul de cerere din acţiunea sa privind anularea deciziilor pentru nerespectarea, de către autoritatea pârâtă, a termenului de soluţionare.
S-a criticat hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara, susţinân-du-se de către recurent că, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a pricinii, revine Tribunalului Timiş, întrucât suma contestată, nu depăşeşte 500.000 RON.
Recurentul a criticat de asemenea limitarea dreptului de deducere a TVA-ului aferent facturilor de servicii susţinând că atâta timp cât niciuna dintre părţile contractante nu contestă serviciile prestate, acestea nu pot fi, în niciun fel, cenzurate sub aspectul conţinutului lor, legea necondiţionând dreptul de deducere a TVA de existenţa unor documente suplimentare; s-au invocat în acest sens dispoziţiile art. 145 C. fisc.
La termenul de judecată din 28 noiembrie 2007 recurenta-reclamantă, prin apărător, a solicitat suspendarea judecării cauzei în condiţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu motivarea că a formulat acţiune în anularea pct. 5.4 din Ordinul nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., dispoziţie legală în conformitate cu care s-a susţinut, de către pârâte, competenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în soluţionarea contestaţiilor formulate (în procedură prealabilă) de către recurent, precum şi competenţa curţii de apel, de a soluţiona fondul pricinii.
Cererea de suspendare este neîntemeiată.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata atunci când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi.
Potrivit art. 1709 alin. (1) lit. c) Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, „contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii vamale şi accesoriile acestora, al căror cuantum este de 500.000 RON sau mai mare, precum şi cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale, se soluţionează de către organe competente de soluţionare constituite la nivel central”.
În sfârşit, în conformitate cu pct. 5.4 din Ordinul nr. 519/2005, privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, „competenţa de soluţionare este dată de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii stabilite de plată, de către organul fiscal, precum şi accesorii ale acestora sau de cuantumul total al taxelor, impozitelor, aprobate la rambursare, respectiv restituire, după caz (…), b) dacă, urmare a soluţionării deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, rezultă diferenţe care diminuează suma solicitată la rambursare, dar care nu determină stabilirea TVA de plată, competenţa de soluţionare a contestaţiei este dată de cuantumul taxei pe valoarea adăugată aprobată la rambursare prin decizia de rambursare”.
Ori, astfel cum rezultă din acţiunea reclamantei, TVA-ul solicitat la rambursare în baza decontului de TVA din 22 aprilie 2005, însumează 563.443 RON, sumă diminuată cu 45.501 RON, ca urmare a controlului efectuat de organelor fiscale şi finalizat prin decizia de impunere nr. 6505 din 28 octombrie 2005.
Pe cale de consecinţă, cum TVA-ul aprobat la rambursare de către organele fiscale, reprezintă diferenţa de 517.942 RON, rezultă, în baza dispoziţiilor legale mai sus menţionate, că în mod legal contestaţia reclamantei a fost soluţionată de către organul competent la nivel central, în speţă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În acest context rezultă cu evidenţă că, indiferent de soluţia ce se va pronunţa în cauza având ca obiect acţiunea în anularea pct. 5.4 din Ordinul nr. 519/2005, formulată de reclamant, competenţa de soluţionare a contestaţiei în procedură prealabilă formulată împotriva deciziei de impunere nr. 6505/2005 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi a actelor fiscale subsecvente, aparţine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca organ competent la nivel central, nefiind prin urmare îndeplinite cerinţele art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Având în vedere cele menţionate, precum şi împrejurarea că recurenta a contestat prin acţiunea sa, astfel cum a fost precizată, inclusiv deciziile emise de un organ al administraţiei publice centrale, respectiv de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, rezultă că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II potrivit cărora litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale, precum şi cele care privesc taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Pe fondul recursului, cu privire la primul motiv invocat, instanţa constată că, potrivit art. 112 C. proc. civ. „cererea de chemare în judecată cuprinde (…), 5) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere” , iar „când dovada se face prin înscrisuri se vor alătura la cerere atâtea copii câţi pârâţi sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris pentru instanţă”.
Analizând lucrările dosarului se constată, nu numai că reclamanta nu a îndeplinit aceste cerinţe legale, dar şi că pe tot parcursul judecării pricinii la instanţa de fond, deşi a făcut mai multe precizări de acţiune şi a fost asistată pe tot parcursul judecării, nu a făcut precizări privind probele solicitat, iar înainte de acordarea cuvântului pe fond, a declarat că nu mai are cereri de formulat.
Referitor la susţinerea recurentei potrivit căreia decizia nr. 102 din 23 iunie 2006 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu produce efecte juridice întrucât termenul de 45 de zile prevăzut de art. 681 C. proc. fisc. este un termen de decădere, Curtea constată că, în mod corect, instanţa de fond a respins acest capăt de cerere întrucât termenul sus-menţionat este un termen de recomandare, astfel cum rezultă şi din economia textului care prevede că „cererile depuse de către contribuabili potrivit prezentului cod se soluţionează de către organele fiscale în termen de 45 de zile de la înregistrare”, cu posibilitate de prelungire, în cazul în care sunt necesare informaţii suplimentare „cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate”.
De asemenea, nu există similitudini între acest termen, pentru care textul O.G. nr. 92/2003 nu prevede nicio sancţiune în caz de nerespectare şi termenele reglementate în legea contenciosului administrativ pentru care se prevede expres care anume sunt termene de prescripţie şi care sunt termene de decădere, cu sancţiunile ce decurg din aceasta, în caz de nerespectare.
Referitor la critica adusă de recurentă limitării dreptului de deducere al TVA-ului aferent facturilor de servicii Curtea constată că, potrivit art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., deducerea TVA-ului, datorată sau achitată, aferentă bunurilor livrate, sau care urmează a fi livrate, ori pentru prestările de servicii prestate sau ce urmează a fi prestate se poate face numai „dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile” efectuate de persoana impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA.
Ori recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei condiţii nefiind în măsură să depună la dosarul cauzei acte din care să rezulte în mod concret, în ce anume a constat consultanţa primită pentru a se putea aprecia dacă era necesară operaţiunilor taxabile.
Pentru aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Respinge recursul declarat de SC T. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 38 din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 992/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1405/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
