ICCJ. Decizia nr. 1405/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1405/2008
Dosar nr. 1381/35/2007
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii L.L., T.D.V., M.M.I., A.O., M.F.D., P.A.P., T.S.M., R.L.S., R.C.P., L.M.G., F.D.M., V.C., C.S., B.M., C.M., P.M., M.Z., P.F., I.S., T.C., T.M., S.C., R.A. au chemat în judecată A.N.V., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dea o hotărâre prin care să o oblige pe aceasta din urmă la plata drepturilor băneşti, reprezentând prime de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 şi 2006 conform situaţiei anexate acţiunii, sume care să fie reactualizate în raport cu rata inflaţiei, de la data naşterii dreptului şi până în ziua plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt funcţionari publici în cadrul A.N.V. – D.R.A.O.V. Cluj şi că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, la plecarea în concediu funcţionarul public avea dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, drept care, în baza unor dispoziţii legale a fost suspendat succesiv, până la data de 31 decembrie 2005.
Reclamanţii au mai arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare a actului normativ, dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, dreptul în cauză fiind prevăzut şi în dispoziţiile constituţionale.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 202/CA/2007 – PI din 19 noiembrie 2007 a admis, acţiunea reclamanţilor, dispunând obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti, reprezentând prime de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 şi 2006 în favoarea reclamanţilor, sume care vor fi reactualizate în raport cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului şi până în ziua plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, într-adevăr, în perioada 2001-2006, prin dispoziţii prevăzute în reglementări anuale bugetare, acest drept a fost suspendat succesiv, însă la expirarea perioadei de suspendare, potrivit prevederilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs A.N.V.
Recurenta a susţinut în esenţă că pentru perioada 2001-2006 nu a existat temei legal pentru pata primelor de vacanţă, deoarece în aceşti ani, a fost suspendată prin lege aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, această suspendare înseamnă că dispoziţia suspendată nu a fost în vigoare.
A mai susţinut recurenta, că nu există temei legal pentru a acorda în prezent primele de concediu pentru anii 2001-2006, întrucât prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu pot fi aplicate retroactiv ci numai pentru viitor conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, privind statutul funcţionarilor publici, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate precum şi dispoziţiile art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat; în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în-statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 202/CA/2007 – PI din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2008. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1406/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
