ICCJ. Decizia nr. 3708/2009. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3708Dosar nr. 7174/62/2009
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Preşedinte: Elena Canţăr- Judecător
Eugenia Marin- Judecător
Liliana Vişan- Judecător
Cristina Olteanu- Magistrat asistent
&&&
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Braşov – Secţia civilă, în soluţionarea cauzei privind pe Chiru Mihaela, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Braşov şi pe Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Braşov.
În lipsa părţilor, a căror citare nu a fost dispusă, în conformitate cu dispoziţiile art.22 alin. 5 C. proc. civ.,
ÎNALTA CURTE
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1602/M din 19 noiembrie 2009 Tribunalul Braşov – Secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de către pârâtul Ministerul Turismului şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Braşov – Secţia Civilă a reţinut faptul că ordinele atacate în speţă sunt acte unilaterale cu caracter individual, emise de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării unui act normativ şi care modifică raporturi juridice de muncă.
Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 1 C.pr.civ., art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 159 pct. 2 C.pr.civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov, declinând competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2/F din 8 ianuarie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, ridicată din oficiu de către instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov – secţia civilă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut că soluţionarea cauzei este de competenţa secţiei civile a Tribunalului Braşov, având în vedere că natura juridică a litigiului este de dreptul muncii, raporturile încheiate între reclamanta Chiru Mihaela şi pârâtul Ministerul Turismului fiind raporturi de muncă prevăzute în contractul individual de muncă şi actele adiţionale la acest contract.
Instanţa a mai reţinut că, deşi angajatorul este o autoritate publică centrală, aceasta nu determină în mod direct calificarea litigiului ca fiind unul de contencios administrativ, că actele atacate de reclamantă sunt emise de Ministerul Turismului în calitate de angajator, iar pretenţiile solicitate de reclamantă derivă din drepturile de asigurări sociale.
Faţă de cele de mai sus, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, potrivit art. 20 pct. 2 şi art. 22 alin. 3 C. proc. civ., Curtea de Apel Braşov a trimis cauza instanţei superioare, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a-l soluţiona.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. 3 şi 5 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov - Secţia civilă, completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 332/09 aprilie2009 şi a Ordinului nr. 731/13 iulie2009 emise de către angajatorul Ministerul Turismului, prin care în mod unilateral s-a procedat la modificarea contractului său individual de muncă, să se constate că, în conformitate cu art. 51 lit. a) C. muncii, contractul individual de muncă este suspendat pentru concediul de creştere copil până la 2 ani, să se dispună obligarea pârâtului la plata contribuţiilor sociale aferente drepturilor salariale încasate până la data suspendării contractului şi să constate că începând cu această dată este îndreptăţită să beneficieze de indemnizaţie de maternitate.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 41 şi 42, art. 51 alin. (1) lit. a) C. muncii, prevederile OUG nr. 148/2005 modificată prin Legea nr. 257/2008.
Din motivarea acţiunii rezultă că reclamanta a fost angajată în cadrul Ministerului Turismului pentru postul de şef birou clasa a II-a în străinătate, sens în care s-a încheiat şi contractul individual de muncă nr. 84/27 iunie2007, iar, ulterior, prin ordin emis de angajator s-a dispus ca aceasta să îşi desfăşoare activitatea la biroul de promovare şi dezvoltare din Londra, fiind încadrată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în funcţia de referent grad IV, în cadrul Direcţiei Generale Promovare Turistică.
Astfel, aşa cum rezultă din conţinutul Ordinului nr. 578 din 27 iunie 2007, emis de Ministrul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, reclamanta a fost „încadrată", iar nu numită în funcţie, actul susmenţionat făcând, de altfel, trimitere la prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 53/2004 – Codul muncii, referitoare la contractul individual de muncă pe durată nedeterminată.
Ordinul de încadrare în funcţie a stat la baza încheierii, între reclamantă şi autoritatea pârâtă, a contractului individual de muncă nr. 84 din 27 iunie 2007, care prevede toate condiţiile „angajării" reclamantei, inclusiv cele referitoare la atribuţiile postului (fişa postului), salariul acordat (fiind cuantificat), concediul de odihnă (fiindu-i determinată durata) etc.; de asemenea, şi în ceea ce priveşte alte elemente ale raportului de muncă (ex. perioada de preaviz), contractul individual de muncă face referire la dispoziţiile Codului muncii, menţionând expres, la cap. N (dispoziţii finale) că prevederile acestuia se completează cu cele ale Legii nr. 53/2003.
La data de 14 aprilie2009, reclamanta, în calitate de angajată, a solicitat suspendarea contractului individual de muncă începând cu data de 18 aprilie2009, în conformitate cu art. 51 lit. a) C. muncii.
Din cuprinsul ordinelor contestate, respectiv Ordinul nr. 332 din 9 aprilie 2009, prin care s-a dispus rechemarea reclamantei la Bucureşti, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 15 aprilie 2009 şi Ordinul nr. 731 din 13 iulie 2009, prin care aceasta a fost încadrată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în funcţia de referent de specialitate gradul IV în cadrul Direcţiei Generale Marketing şi Relaţii Internaţionale – Serviciul Marketing şi Reprezentanţă Străinătate, precum şi din dispoziţiile legale pe care se întemeiază acestea, rezultă că reclamanta nu are calitatea de funcţionar public şi nu a exercitat o funcţie publică, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 188/1999.
Astfel, Înalta Curte a constatat că natura raporturilor juridice născute între părţi nu este de drept administrativ, ci de dreptul muncii, reclamanta având calitatea de angajat cu contract de muncă şi nu calitatea de funcţionar public.
Pe de altă parte, nici ordinele atacate în cauză, deşi au fost emise de către conducătorul unei autorităţi publice centrale, nu au caracterul unor acte administrative în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 („emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii"), fiind acte emise în aplicarea dispoziţiilor C. muncii, controlul legalităţii acestora neintrând în sfera de aplicare a legii contenciosului administrativ.
Relevantă în cauză, pentru determinarea instanţei competente, este natura juridică a raporturilor născute între părţi care, după cum s-a arătat, nu este de drept administrativ, întrucât reclamanta avea calitatea de personal contractual salariat, raporturilor dintre aceasta şi autoritatea pârâtă nefiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, ci prevederile legislaţiei muncii, conform art. 6 lit. a) din acest act normativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, ţinând seama de calitatea reclamantei şi de natura raportului dedus judecăţii şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. 3 şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă este Tribunalul Braşov - Secţia civilă, completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe Chiru Mihaela şi pe Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Braşov şi Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Braşov, în favoarea Tribunalului Braşov - Secţia civilă, conflicte de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
E.CanţărE.MarinL.Vişa.
MAGISTRAT ASISTENT,
C. Oltean.
Red.C.O.
Tehnored.C.O./6 ex.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4177/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2628/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
