ICCJ. Decizia nr. 3824/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3824/2009
Dosar nr.95/102/2009
Şedinţa publică de Ia 16 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 6 mai 2009 a Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 95/102/2009, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, excepţie invocată de reclamanta I.A.K.
Învestită cu soluţionarea excepţiei, Curtea a constatat că emitentul actului administrativ atacat, Guvernul României, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, pe motiv că, în cauză, nu este vorba de nelegalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, ci de un act administrativ cu caracter normativ, exceptat de la procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
La termenul de judecată din data de 2 iulie 2009, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Prin sentinţa nr. 102 din data de 7 iulie 2009 Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins în principiu şi în fond cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în interesul Guvernului României şi a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, excepţie invocată de reclamanta I.A.K.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 1025 nu pot fi considerate sau asimilate actului unilateral cu caracter individual, a cărui legalitate să poată fi cercetată pe calea excepţiei de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta, criticând-o ca nelegală, arătând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat într-o practică constantă, că după apariţia Legii nr. 262/2007, au fost admise excepţiile de nelegalitate cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
Pe fondul cauzei, se arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, care definesc naşterea „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii" - nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani se primeşte o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 RON, respectiv „concediul şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru flecare dintre primele trei naşteri sau după caz pentru primii trei copii".
Se mai arată că definiţia dată naşterii prin art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 49 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, principiul egalităţii de tratament şi instituie discriminări între persoane aflate în situaţii identice, respectiv între cei proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei rezultaţi dintr-o naştere simplă.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod greşit a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ nu poate fi cercetată.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, urmând a fi casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, în considerarea următoarelor argumente.
Asupra calificării actului administrativ unilateral în speţă ca normativ sau individual.
Actul administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu cu caracter obligatoriu, formulate în abstract, în scopul aplicării unui număr nedeterminat de cazuri şi persoane.
Din acest punct de vedere, actul în speţă este unul normativ.
Asupra admisibilităţii excepţiei de nelegalitate formulată cu privire la un act administrativ normativ.
Art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei, are următorul conţinut: „(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze. (2) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Din economia textului rezultă, în mod evident, că excepţia de nelegalitate, putând fi invocată oricând în cadrul unui proces, adică în soluţionarea unei acţiuni aflate pe rolul oricărei instanţe în orice grad de jurisdicţie, este un mijloc de apărare, iar nu o acţiune în contenciosul administrativ, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce priveşte calificarea actului administrativ unilateral atacat în raport cu nivelul de adresabilitate: individual sau normativ, este evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepţia de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepţiei pentru aceste acte, pe baza mai multor argumente:
1) în „expunerea de motive" la Legea nr. 262/2007, care a modificat dispoziţiile art. 4 în sensul textului mai sus citat, la pct. 2 alin. (6), în legătură cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se arată:
„Pentru a se înlătura orice discuţie, iniţiativa legislativă propunea o completare, textul dobândind redactarea: «legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces»".
Aşadar, modificarea textului viza includerea ambelor categorii de acte în textul art. 4, iar nu doar pe cele individuale.
2) Principiul coerenţei legislative impune soluţia admisibilităţii excepţiei de nelegalitate, atât pentru actele individuale, cât şi pentru cele normative, aşa încât acest mijloc de apărare să nu fie restrictiv, pierzându-şi astfel funcţia pentru care a fost creat.
Dacă legiuitorul a înţeles să pună la îndemâna persoanelor de drept privat un mijloc de apărare pe cale de excepţie pentru acte de autoritate individuale, în privinţa cărora cei vizaţi au deja la îndemână acţiunea directă în contenciosul administrativ, pe baza argumentului de logică «afortiori», cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor în legătură cu acte normative a căror adresabilitate este generală şi ale căror efecte asupra persoanelor se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci şi mult ulterior.
3) Din conţinutul general al „expunerii de motive" la Legea nr. 262/2007 rezultă cert că modificarea art. 4 a apărut ca necesitate pentru înlăturarea unei ambiguităţi a textului iniţial, în sensul că excepţia de nelegalitate poate fi invocată împotriva oricărui act administrativ unilateral, fie el individual sau normativ. Modificarea avea rolul de a include în sfera actelor şi pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.
Or, în raport cu acest scop declarat al legii de modificare, efectele acesteia nu pot fi contrare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.A.K. împotriva sentinţei nr. 103 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3823/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3825/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
