ICCJ. Decizia nr. 4275/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4275/2009
Dosar nr. 4844/1/2009
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2009
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 325/2008 pronunţată la data de 21 martie 2008 (în rejudecare după casare cu trimitere), Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română C. în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Statul Român prin Consiliul Local al Comunei G. şi a dispus anularea deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006 emisă de Guvernul României.
Constatând că imobilele - teren şi construcţie - situate în localitatea G., comuna C., judeţul Cluj, înscrise în CF, top. A şi B, au fost preluate abuziv de stat, prin aceeaşi hotărâre, instanţa a dispus retrocedarea acestora către Parohia Ortodoxă Română C.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea Guvernului României să emită o nouă decizie de retrocedare a susmenţionatelor imobile.
Pentru a pronunţa, această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că decizia emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi prin care s-a respins cererea reclamantei de retrocedare cu privire la imobilele, construcţie şi teren, situate în comuna C., înscrise în CF A şi B este nelegală, procedural şi material şi nesusţinută de suport probator.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Comisia specială de retrocedare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 910 pronunţată la 18 februarie 2009 a respins ca nefondat recursul declarat, reţinând în esenţă că la momentul preluării abuzive, imobilul se afla în proprietatea intimatei – reclamante Parohia Ortodoxă Română C., judeţul Cluj, fiind dobândit în baza unui contract de schimb cu proprietarii tabulari ai acestuia, în anii 1950-1952 şi că probele administrate la instanţa de fond se circumscriu prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora „pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare precum şi orice acte, care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive”, intenţia legiuitorului fiind aceea de a lărgi posibilităţile de dovadă a dreptului de proprietate de către cei ce solicită retrocedarea unor imobile preluate în mod abuziv.
Mai mult decât atât, intimatul - reclamant Consiliul Local G., recunoaşte că din anul 1992 imobilul este administrat de Parohia Ortodoxă Română C., care a efectuat lucrări de reparaţii capitale şi curente, precizând chiar că sunt de acord cu retrocedarea acestui imobil în baza probelor ce se vor administra.
În plus, s-a dovedit că şi familia S. cu care s-a făcut schimbul de terenuri şi-a construit o casă pe terenul primit în schimb, pe care îl stăpâneşte tot sub nume de proprietar, astfel că contractul de schimb imobiliar chiar dacă nu s-a încheiat în forma scrisă, a produs efecte juridice.
Împotriva acestei ultime hotărâri Statul Român prin Consiliul Local G. a formulat cerere de revizuire pe care şi-a întemeiat-o pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire revizuentul a susţinut că în fond după casare cauzei cu rejudecare Statul Român a fost apărat cu viclenie. În acest sens a precizat că Primarul Comunei G. şi-a arogat calitatea de reprezentant al Consiliului Local G. încălcând prevederile art. 47 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, potrivit căruia hotărârile Consiliului Local se semnează de preşedintele de şedinţă în condiţiile legii.
A susţinut că adresa întocmită de Primarul Comunei G. în sensul că imobilul din litigiu a fost preluat de Statul Român fără titlu şi că este de acord cu retrocedarea acestuia, nu a avut la bază o hotărâre a Consiliului Local G., care conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie.
Consiliul Local G. a mai prezentat, de asemenea punctul său de vedere privind fondul litigiului cu trimiteri la lipsa titlului Parohiei C. asupra imobilului în litigiu.
Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă ce poate fi exercitată în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Conform art. 322 C. proc. civ.: „Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri (…)”.
Din acest text rezultă că, pentru hotărârea judecătorească pronunţată în recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că asemenea hotărâri pot forma obiect al cererii de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei, în condiţiile art. 297 C. proc. civ.
Ori, instanţa de recurs evocă fondul cauzei atunci când reapreciază probele administrate în cauză de instanţele de fond precum şi temeiurile de drept incidente, schimbând situaţia de fapt stabilită de instanţele ale căror hotărâri au fost casate, pronunţând o hotărâre proprie şi diferită de cea dată anterior în cauză.
Prin decizia atacată cu revizuire în prezenta cauză a fost respins recursul declarat de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 325 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, fără a fi evocat fondul cauzei aşa cum condiţionează art. 322 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii.
Pe de altă parte nici motivul de revizuire invocat de revizuentă în speţa de faţă, respectiv că ‚Statul Român nu a fost apărat sau a fost apărat cu viclenie” nu subzistă, partea nedovedind prin considerentele expuse această împrejurare.
Având în vedere cele de mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Statul Român prin Consiliul Local G. împotriva deciziei nr. 910 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4270/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4372/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
