ICCJ. Decizia nr. 5472/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5472/2009
Dosar nr. 45995/3/2008
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul O.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Arhivele Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor – D.G.R.J.C., Ministerul Finanţelor Publice şi D.F. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor obligarea acestora la plata drepturilor băneşti reprezentând spor de fidelitate pentru perioada 1 martie 2003 - 20 aprilie 2006.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în perioada pentru care solicită drepturile băneşti a fost director general adjunct (chestor de poliţie) a A.N. şi potrivit art. 6 din OG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 avea dreptul lunar la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Mai arată reclamantul că dreptul la sporul de fidelitate a fost suspendat în anul 2005 în baza art. 2 din OUG nr. 118/2004, dar suspendarea dreptului nu înseamnă înlăturarea lui, astfel că autorităţile pârâte în mod nelegal nu i-au acordat drepturile băneşti cuvenite.
Pârâta A.N. a invocat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei excepţia necompetenţei materiale.
Prin sentinţa nr. 542 din 11 februarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, pe considerentul că autoritatea pârâtă angajatoare are calitatea de autoritate publică centrală.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 25 februarie 2009.
La termenul de judecată din data de 6 mai 2009, Curtea a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi D.F. a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Prin sentinţa nr. 1907 din 6 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.F. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Finanţelor Publice, a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul O.I. şi a obligat pârâţii Arhivele Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor la plata către acesta a drepturilor băneşti reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a D.F. a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Curtea a constatat că aceşti pârâţi nu au nicio obligaţie corelativă drepturilor reclamantului care fac obiectul raportului de serviciu dedus judecăţii.
S-a mai reţinut că Ministerul Finanţelor Publice sau D.F. a Ministerului Administraţiei şi Internelor nu au calitate de angajator şi nici de ordonator principal de credite faţă de angajatorul reclamantului pentru a aprecia că nu au legitimitate procesuală în cauză.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul în calitate de chestor de poliţie a beneficiat de sporul de fidelitate în procent de 20 % conform art. 6 din OG nr. 38/2003 şi a dispoziţiei conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru anul 2004 şi 2006, până în luna aprilie când a trecut în rezervă, cu drept de pensie.
A mai constatat, Curtea că reclamantul nu a beneficiat de acest drept în anul 2005 deoarece prin OUG nr. 118/2004, a fost suspendată aplicarea art. 6 din OG nr. 38/2003.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii deoarece în calitatea sa de instituţie bugetară în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor utilizează creditele bugetare ce îi sunt repartizate.
Astfel că, pentru anul 2005, nu au fost alocate şi virate sumele necesare cu destinaţia de plată a sporului de fidelitate, motiv pentru care, obligarea instituţiei recurente la plata sumelor cu această destinaţie este neîntemeiată şi nelegală.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304l C. proc. civ., Curtea retine următoarele.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă A.N. este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (l) din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, acordarea sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 a fost suspendată pentru anul 2005, însă măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuşi.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligaţia corelată dreptului consfinţit prin lege devine executorie.
Prin suspendarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 6 şi art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 nu se poate considera că acestea nu au existat în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate precum şi dispoziţiile art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. l din Protocolul nr. l adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N. împotriva sentinţei nr. 1907 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4858/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5475/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
