ICCJ. Decizia nr. 5478/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5478/2009
Dosar nr. 3196/2/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 2582 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei D.A. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, s-a constatat refuzul nejustificat al pârâtului în soluţionarea cererii reclamantei, privind redobândirea cetăţeniei române, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să analizeze cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamantă în termen scurt, rezonabil şi a fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat redobândirea cetăţeniei române încă din anul 2006, iar până la momentul introducerii acţiunii nu a primit nici un răspuns.
Instanţa de fond a constatat că termenul care a trecut de la înregistrarea cererii de redobândire a cetăţenie române nu poate fi considerat rezonabil, iar lipsa răspunsului la cererile formulate este nejustificat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza fără a da posibilitatea autorităţii să facă apărări în cauză, cu atât mai mult cu cât a solicitat amânarea cauzei pentru a obţine relaţii de la D.C., instituţie care are sediul separat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru considerentul că respingându-se cererea de amânare formulată, nu s-a amânat pronunţarea, pentru a se da posibilitatea depunerii de concluzii scrise. Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, se arată că Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nu este în culpă întrucât cererea reclamantei a fost soluţionată înainte de sesizarea instanţei de judecată, situaţie ce impune respingerea acestor pretenţii.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 299 raportate la art. 4 pct. 1 C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetăţenii moldoveni de naţionalitate română pot depune cererile de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condiţiile în care au reşedinţa sau domiciliul în străinătate,
Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, însă cererea sa înregistrată la Ministerul Justiţiei a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-o afecta pe aceasta în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. l din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţă constantă a C.E.D.O. se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii intimatei-reclamante, indiferent de motivaţia autorităţii recurente ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţă sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudentă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamantă şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţie pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamantei într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte are în vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluţionare a cererii, stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantei.
Or, instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea până la acea dată a cererii reclamantei şi trebuia să-şi ia toate diligentele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante, căci nu poate fi imputată instanţei soluţionarea cu celeritate a cererii, în condiţiile în care vătămarea a fost dovedită.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantei ar fi însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în actele internaţionale.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la obligarea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, Înalta Curte retine următoarele.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantei.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei nr. 2582 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5477/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5479/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
