ICCJ. Decizia nr. 1090/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1090/20 12
Dosar nr. 7612/2/2010
Şedinţa publică de la 1 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Fundaţia C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin C.C.S.D. a solicitat anularea deciziei din 18 noiembrie 2009-Anexa 1 prin care s-a emis în favoarea Fundaţiei titlu de despăgubiri în cuantum de 1 . 576.566 RON pentru imobilul teren în suprafaţă de 364 m.p. situat în Bucureşti, obligarea Comisiei la emiterea unei decizii prin care să i se acorde măsuri reparatorii potrivit valorii de piaţă a terenului de la momentul soluţionării cererii de retrocedare, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că potrivit art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001 valoarea terenurilor se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 19, 20 din Legea nr. 247/2005, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 19.3 din Norma metodologică de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
La data de 09 februarie 2011 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 2563 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Fundaţia C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin C.C.S.D.
A anulat decizia nr. 6726 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să emită o decizie prin care să acorde reclamantei măsuri reparatorii raportat la valoarea de piaţă a terenului la momentul soluţionării cererii de retrocedare, stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- potrivit deciziei nr. 4036 din 27 iunie 2005 a I.C.C.J. şi soluţiei de unificare a practicii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a I.C.C.J., Fundaţia C. are calitate procesuală de a introduce, în numele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, acţiune pentru retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultului religios mozaic în condiţiile O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere scopul constituirii Fundaţiei, aşa cum acesta este prevăzut în actul constitutiv şi în Statutul fundaţiei;
- conform art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001: „Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare”;
- conform art. 10 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la momentul modificării prin Legea nr. 247/2005 prevedea că “Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare”.
Conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România “Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabileşte potrivit valorii de circulaţie la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Legea nr. 247/2005 a adus această modificare prin adăugarea art. 2 alin. (2) la O.U.G. nr. 94/2000: „Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabileşte potrivit valorii de circulaţie la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare”.
În acest context legislativ, Curtea de Apel a apreciat că art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 trebuie interpretat la fel ca art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât ambele situaţii privesc imobile preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar dacă s-ar acorda despăgubiri diferite atunci s-ar produce o discriminare şi s-ar aduce o atingere art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., raportat la art. 14 din C.E.D.O.
A mai reţinut instanţa de fond că data soluţionării notificării este data la care petenta a primit o soluţie la cererea sa de retrocedare, respectiv Decizia nr. 1376 din 17 iulie 2007, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, în suprafaţă de 364 m.p. şi se propune acordarea de despăgubiri.
Prin urmare, a apreciat prima instanţă, evaluarea trebuia să se raporteze la data de 17 iulie 2007, ca dată a emiterii deciziei de soluţionare a notificării
De altfel, a mai constatat instanţa, ar fi imposibil pentru evaluator să se raporteze la momentul emiterii deciziei de acordare propriu-zisă a despăgubirilor, atâta timp cât raportul de evaluare este anterior deciziei de acordare a despăgubirilor.
„Decizia” avută în vedere de art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 trebuie să fie decizia prin care s-a decis modalitatea de despăgubire, în caz contrar nu se poate folosi ca reper data emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor, întrucât nu se cunoaşte la momentul evaluării.
A concluzionat instanţa de fond că o soluţionare diferită ar putea reprezenta o discriminare cu privire la drepturile fundamentale prevăzute de C.E.D.O., art. 14 raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea/ aplicarea greşită a legislaţiei speciale în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor.
În esenţă, se menţionează că în mod corect despăgubirile din decizia nr. 5195 din 23 iulie 2009 au fost acordate conform raportului de evaluare efectuat în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care cuprinde mai multe etape printre care şi etapa evaluării, fiind o procedură distinctă de procedura reglementată prin O.U.G. nr. 94/2000, în cadrul căreia sunt soluţionate cererile de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi care este anterioară procedurii de acordare a despăgubirilor.
În mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea sa la măsuri reparatorii raportat la valoarea de piaţă a terenului la momentul soluţionării cererii de retrocedare conform standardelor internaţionale de evaluare, întrucât valoarea despăgubirilor în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se stabileşte în funcţie de raportul de evaluare efectuat în etapa evaluării şi nu la momentul soluţionării notificării.
Astfel, valoarea despăgubirilor aferente imobilelor solicitate de reclamantă este cea determinată în raportul de evaluare întocmit în cauză, în RON şi nu într-o altă monedă, astfel cum prevăd şi dispoziţiile pct. 16.13 şi 16.14 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobată prin H.G. nr. 1095/2005, iar justificarea reclamantei de acordare a despăgubirilor la o valoare de piaţă plasată în anul 2007 când aceasta a atins cote maxime pe piaţa imobiliară nu are suport legal.
Se aduc critici sentinţei recurate şi sub aspectul greşitei soluţionări a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, susţinând că litigiile ce vizează aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, astfel că în mod greşit a fost obligată la plata acestora.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, intimatei reclamante în cadrul procedurii prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, i-a fost emisă Decizia nr. 1376 din 17 iunie 2007 de către Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, conform căreia i-a fost constatată acesteia calitatea de persoană îndreptăţită în ceea ce priveşte restituirea terenului în suprafaţă de 364 m.p. situat în Municipiul Bucureşti, propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru acest imobil-teren, dosarul fiind înaintat C.C.S.D. în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor şi emiterea deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubiri.
Recurenta a emis decizia din 18 noiembrie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea intimatei-reclamante, acordând despăgubiri conform raportului de evaluare întocmit în dosar, în sumă de 1.576.566 RON.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că evaluarea trebuia să se raporteze la data de 17 iulie 2007, întrucât aceasta este data soluţionării notificării şi emiterii deciziei din 17 iulie 2007.
Potrivit art. 1 din Titlul VII al Legii nr. 245/2007, „prezenta lege reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea… O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu modificările şi completările ulterioare…”.
Legea nr. 245/2007, în cuprinsul Titlului VII, Capitolul V, art. 16 alin. (61)-(65) şi alin. (7) prevede procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, în cadrul cărora trebuie parcurse mai multe etape printre care şi etapa evaluării şi ulterior cea a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare.
În acest sens sunt şi dispoziţiile pct. 16.13 şi 16.14 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 245/2007 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, care detaliază etapa evaluării şi a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Conform art. 16 alin. (7) din legea menţionată „în baza raportului de evaluare, Comisia centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, care reprezintă dreptul special în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor, se reţine că acordarea despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură conform deciziilor Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, se face conform procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 245/2007 şi Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, decizia reprezentând titlu de despăgubire fiind emisă în baza raportului de evaluare întocmit în această procedură administrativă.
Cum etapa evaluării în procedura administrativă este ulterioară momentului emiterii Deciziei nr. 1376 din 17 iulie 2007, fiind clar reglementată în dispoziţiile art. 16 alin. (6) şi alin. (61)-(65) din Legea nr. 245/2007 şi Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, recurenta a emis Decizia nr. 6726/2009, respectând aceste dispoziţii legale în ceea ce priveşte evaluarea şi emiterea titlului de despăgubire. Astfel, în mod greşit instanţa a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale menţionate anterior, anulând decizia atacată şi stabilind că evaluarea trebuie să se raporteze la data de 17 iulie 2007, astfel cum a solicitat şi reclamanta.
În consecinţă, faţă de cele reţinute, în mod corect recurenta-intimată a emis decizia reprezentând titlu de despăgubiri din 18 noiembrie 2009 a cărei anulare s-a solicitat în cauza dedusă judecăţii, fiind neîntemeiată acţiunea reclamantei, care urmează a fi respinsă.
Prin urmare, sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea/ aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, în raport de considerentele expuse şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român – prin C.C.S.D., împotriva sentinţei civile nr. 2563 din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa cată şi respinge acţiunea formulată de Fundaţia C., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5643/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2846/2010. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
