ICCJ. Decizia nr. 152/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 152/2010
Dosar nr. 44028/3/200.
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1376 din 31 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul R.E., şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pârâtul a fost recrutat în 20 august 1980, primind numele conspirativ „P.S." şi semnând angajamentul de a sprijini organele de securitate „în activitatea pe care o desfăşoară pentru prevenirea, descoperirea şi lichidarea infracţiunilor îndreptate împotriva securităţii statului pentru combaterea oricăror manifestări care afectează interesele orânduirii socialiste".
La data de 03 februarie 1982, pârâtul a scris şi semnat nota de informare prin care arată că a stat de vorbă cu C.P., care i-a spus că „cei de la CAP sunt nişte mincinoşi şi escroci că nu le-a mai dat cantitatea de porumb promisă. El spunea că era mai bine când aveam pământurile noastre şi am făcut rău când m-am înscris în CAP"; „Lui îi pare rău că a îmbătrânit dar o să vină vremuri şi mai grele şi că o să se întâmple şi la noi în ţară ca în alte ţări, ca Polonia".
Arată prima instanţă că, în nota raport consemnată de ofiţerul de securitate la 12 august 1982, pârâtul informează că L.G. i s-a plâns de regimul prescris de medic afirmând ca „destul ne-a pus statul la regim alimentar" iar „în continuare a adus injurii la adresa organelor locale ale puterii de stat care nu fac nimic pentru comună".
Reţine instanţa de fond că exprimarea formală a adeziunii de sprijin a organelor de securitate prin semnarea angajamentului, coroborată cu furnizarea informaţiilor sus menţionate, având ca urmare îngrădirea drepturilor fundamentale la liberă exprimare, la viaţă privată, respectiv libertatea gândirii, conştiinţei, formează conţinutul noţiunii de colaborare cu Securitatea, în sensul prevederilor art.2 lit. b) teza I-a din OUG nr. 24/2008.
Manifestarea nemulţumirii cu privire la modul de organizare a asocierii in CAP şi exprimarea ideii că o să se întâmple şi în România ca în Polonia (dezvoltarea opoziţiei anticomuniste sub conducerea lui L.W., greve, revolte anticomuniste), respectiv injuriile aduse „organelor locale ale puterii de stat" constituie, în aprecierea instanţei de fond, atitudini potrivnice regimului totalitar comunist iar denunţarea acestei atitudini vizează, în mod neechivoc, îngrădirea dreptului la liberă exprimare a persoanelor denunţate, ducând la îngrădirea dreptului la viaţă privată a acestora.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului, pârâtul a reiterat apărările invocate în faţa instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat condiţiile în care a fost semnat angajamentul cu Securitatea şi că a interpretat „conţinutul informaţiilor furnizate" şi noţiunea de „colaborator al securităţii" în mod subiectiv şi neconform cu realitatea.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 2 lit. b) teza I-a din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, „colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".
Rezultă din textul legal citat, că este suficient ca informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, condiţie care, în cauza de faţă, este satisfăcută pe deplin.
Astfel, aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, informaţiile furnizate de recurentul-pârât s-au referit explicit la manifestarea de către persoanele vizate a nemulţumirii lor cu privire la modul de organizare a asocierii în CAP şi a ideii că, la fel ca în Polonia, şi în România o să urmeze acţiuni manifeste de opoziţie împotriva regimului comunist, precum şi la injuriile aduse „organelor locale ale puterii de stat".
Or, toate aceste manifestări ale persoanelor la care se referă informaţiile furnizate de recurent, constituie, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, atitudini potrivnice regimului totalitar comunist iar denunţarea lor vizează, în mod evident şi implicit, îngrădirea dreptului la liberă exprimare a persoanelor denunţate, ceea ce satisface condiţia prevăzută de lege.
Nu poate fi reţinută critica recurentului referitoare la condiţiile în care acesta ar fi semnat angajamentul, întrucât, pe de o parte, situaţiile invocate nu au fost dovedite şi, pe de altă parte, acestea nu se încadrează în cele prevăzute de textul art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, potrivit cărora „Persoana care a furnizat informaţii (…) în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii" (teza a II-a) şi „Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe" (teza a III-a).
Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanţa de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situaţia de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul R.E. împotriva sentinţei nr. 1376 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1414/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 164/2010. Contencios → |
|---|
