ICCJ. Decizia nr. 1414/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1414/2010
Dosar nr. 362/45/200.
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, anularea hotărârii nr. 2406/R din data de 28 ianuarie 2009 emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile băneşti conferite de OG nr. 105/1999.
Prin sentinţa nr. 183/CA din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I.C. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din actele şi lucrările dosarului rezultă că în perioada anilor 1944-1945, tatăl reclamantului era angajat al Atelierelor CFR Paşcani din subordinea Ministerului Transporturilor. Iar această unitate lucra pentru sectorul de apărare, iar datorită intrării trupelor sovietice pe teritoriul actual al României, autorităţile române competente au dispus ca instituţiile publice, unităţile economice, personalul acestora şi membrii lor de familie să fie evacuaţi din zona frontului.
A mai reţinut instanţa de fond că schimbarea temporară a domiciliului familiei reclamantului, respectiv din Paşcani, jud. Iaşi, în jud. Mehedinţi, s-a făcut într-o localitate ce se afla sub autoritatea statului român, măsura luată fiind una de protejare a instituţiilor şi personalului acestora de pericolul existent în zona de conflict armat, această măsură neavând nicio conotaţie etnică.
În acelaşi sens, a apreciat prima instanţă că faptul că unui alt membru al familiei, născut anterior datei plecării familiei în refugiu i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 nu poate constitui suport al cererii reclamantului, dacă se are în vedere că România a abolit legile rasiale, imediat după data de 23 august 1944, iar după semnarea Convenţiei de armistiţiu, la data de 12 septembrie 1944, statul român a redobândit autoritatea asupra teritoriului naţional, inclusiv asupra acelei părţi care fusese ocupată de trupele sovietice în primăvara anului 1944.
Concluzionând în sensul că lipseşte motivaţia etnică a dislocării familiei P., din localitatea de domiciliu, într-o localitate aflată la adăpost de evoluţiile nefavorabile de pe teatrul de război, instanţa de fond a constatat acţiunea neîntemeiată şi a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.I.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. fără a le dezvolta pe fiecare separat.
În susţinerea recursului s-a arătat că, în mod greşit, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, în realitate familia sa fiind strămutată împotriva voinţei sale, iar la întoarcerea în localitatea de domiciliu nu au mai găsit nimic din bunurile imobile şi mobile care le aparţinuseră, acestea fiind distruse în bombardamente.
A mai arătat că, instanţa de fond a înlăturat, în mod nejustificat dovezile privind recunoaşterea calităţii de refugiat pentru fraţii şi sora reclamantului, deşi s-a aflat în aceeaşi situaţie cu aceştia, făcându-se astfel o discriminare în aplicarea legii.
Recursul este întemeiat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori,potrivit art. 4 alin. (1) din HG 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a OG 105/1999.
Prin „persoană strămutată" în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că tatăl reclamantului în calitate de angajat al C.F.R. Paşcani a fost evacuat împreună cu membrii familiei, în noiembrie 1944, din localitatea de domiciliu Paşcani, jud. Iaşi în localitatea Mărăşeşti, jud. Vrancea, reclamantul născându-se în perioada de strămutare a părinţilor săi.
Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţele nefavorabile.
Apropierea frontului reprezenta în mod firesc un pericol pentru populaţia din acea zonă, atât din punctul de vedere al integrităţii fizice, dar şi a persecuţiilor etnice, dacă teritoriul era ocupat de o armată străină.
Măsura luată de autorităţile române a avut în mod cert la origine evenimente de acest gen care s-au derulat în alte zone ale ţării.
Legea nr. 189/2000, nu restrânge obiectul său de reglementare şi aplicare, vorbind generic, de „persecuţii pe motive etnice".
Nu are relevanţă faptul că teritoriul românesc era ocupat permanent/vremelnic ori măsura a fost luată de autorităţile române sau de însăşi persoana fizică în cauză.
De asemenea, nu are relevanţă faptul că măsura a avut caracter preventiv sau a intervenit după producerea evenimentului.
Este necesară numai dovedirea persecuţiei pe motive etnice, iar în speţă s-au depus la dosar acte în acest sens.
Trebuie să se ţină seama că martora care a dat declaraţia autentificată, precum şi sora şi fraţii reclamantului s-au aflat în aceeaşi situaţie cu acesta, iar aceştia beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, iar autoritatea pârâtă, prin întâmpinarea formulată la dosar se referă la „refugiul părinţilor" reclamantului, susţinând însă că acesta nu era încă născut la momentul strămutării sau măcar conceput, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Prin urmare, restrângerea obiectului de reglementare al Legii nr. 189/2000, cu excluderea situaţiei reclamantului este contrară prevederilor art. 1 din acest act normativ, iar hotărârea prin care instanţa de fond a respins acţiunea este nelegală şi netemeinică.
Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, este netemeinică şi nelegală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentinţa atacată şi, în urma rejudecării acţiunea formulată de reclamantul P.I.C. se va admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.I.C. împotriva sentinţei civile nr. 183/CA din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, admite acţiunea reclamantului şi anulează Hotărârea nr. 2406/R din 28 ianuarie 2009 emisă de pârâtă.
Constată calitatea reclamantului de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pentru perioada 19 februarie 1945 – 6 martie 1945.
Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
OPINIA SEPARATĂ
redactată de judecător în temeiul prevederilor art. 258 şi art. 264 alin. (2) C. proc. civ.
Contrar punctului de vedere al majorităţii completului, care şi-a găsit expresia în Decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare, soluţia legală şi temeinică era de respingere a recursului formulat împotriva sentinţei nr. 183/CA din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate.
În cauză, reclamantul nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localităţii de domiciliu Paşcani, judeţul Iaşi şi refugiul în comuna Fântâna Domnească, judeţul Mehedinţi s-ar fi datorat persecuţiilor etnice la care ar fi fost supusă familia sa, persecuţia invocată trebuia probată, ceea ce reclamantul nu a făcut.
Rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea statului român, în condiţiile în care satul român nu şi-a persecutat etnic cetăţenii, indiferent de etnia acestora.
Ca atare, mutarea dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.
Se reţine că, schimbarea domiciliului reclamantului din Paşcani în comuna Fântâna Domnească, judeţul Mehedinţi s-a datorat înaintării frontului sovietic, fiind o măsură de protejare a cetăţenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.
Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul prin OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea mr. 189/2000 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1332/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 152/2010. Contencios → |
|---|
