ICCJ. Decizia nr. 2830/2010. Contencios

Decizii ICCJ 2010 (Contencios administrativ)

Prin Sentința civilă nr. 232 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M.D., D.R.I. și G.V., în contradictoriu cu pârâții Procurorul Șef al D.N.A., Procurorul General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J. și Ministerul Finanțelor Publice;

- a anulat Decizia nr. 207 din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul șef al D.N.A.;

- a dispus obligarea Procurorului șef al D.N.A. și Procurorului General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J. să solicite Ministerului Finanțelor suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

- a dispus obligarea Ministerul Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor menționate anterior prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

- a dispus obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J. să aloce în favoarea D.N.A. sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% aferent semestrului al II-lea al anului 2009 și pentru luna iunie 2009;

- a dispus obligarea Procurorului șef al D.N.A. la plata către reclamanți a sumelor reprezentând spor de risc și solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009 și pentru luna iunie 2009;

- a respins cererile de anulare a adreselor nr. 293378 din 18 iunie 2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și nr. 1330/C din 18 iunie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J., ca inadmisibile;

- a admis cererea de chemare în garanție formulată de D.N.A. și cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă î.C.C.J., urmând ca Parchetul de pe lângă î.C.C.J. și Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea emiterii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% pentru luna iunie 2009 și semestrul al II-lea al anului 2009.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, instanța a respins-o, având în vedere că acesta, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 511/2004, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, că în speță nu s-a solicitat obligarea la plată, ci la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului a cărui suspendare s-a dispus prin actul administrativ contestat.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut faptul că prin Decizia nr. 207 din 07 iulie 2009, emisă la data de 07 iulie 2009 de Procurorul șef al D.N.A. s-a dispus, începând cu data de 01 iunie 2009, suspendarea aplicării Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului - șef al D.N.A. privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate și personalului conex personalului auxiliar de specialitate, prin care s-a dispus acordarea, începând cu data de 01 martie 2009, a sporului de 50 % de risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută prevăzută de lege.

în această Decizie se face referire la adresa nr. 1330/C/2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J., prin care s-a solicitat suspendarea începând cu data de 01 iunie 2009 a deciziei de acordare a sporului de 50%, adresă care face referire la adresa nr. 293378/2009 a Ministrului Finanțelor Publice, prin care s-a comunicat suspendarea solicitării Ministerului Public de plată în continuare a sporului în cauză, întrucât aceasta plată intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009.

Cu privire la adresa nr. 1330/C/2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J. și adresa nr. 293378/2009, instanța de fond a constatat, față de dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 din Legea nr. 554/2004, că acestea nu sunt acte administrative, nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturi juridice, actul administrativ de natură a produce efecte juridice fiind Decizia din 07 iulie 2009, astfel încât instanța a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a celor două adrese, care, nefiind acte administrative, nu pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul - șef al D.N.A., prin care s-a dispus, începând cu data de 01 iunie 2009, suspendarea aplicării Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009, instanța a constatat că prin aceasta s-a dispus în mod retroactiv, la data de 07.07.2009, cu încălcarea principiului neretroactivității, asupra sporurilor cuvenite reclamanților, în baza Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului - șef al D.N.A., pentru luna iunie, data de 10 iulie fiind numai data plății efective a salariului și nu data nașterii dreptului reclamanților la plata salariului aferent lunii iunie.

Pe de altă parte, față de dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că actul administrativ reprezentat de Decizia nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului Șef al D.N.A., odată intrat în circuitul civil prin punerea în executare și producerea de efecte juridice, nu poate fi anulat de către autoritatea emitentă, pe cale de consecință aceasta nu poate dispune nici suspendarea executării acestuia.

A mai reținut instanța de fond că susținerea de către pârâți a aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 este total nefondată, în condițiile în care schimbarea modalității de plată a salariului (în care este inclus și sporul recunoscut prin emiterea Deciziei nr. 84 din data de 09 martie 2009 și înscris în cărțile de muncă) prin eșalonare, fără acordul salariatului, contravine principiilor reglementate de art. 161 alin. (1) C. muncii, potrivit căruia plata se face cel puțin o dată pe lună, fără a se putea eșalona acest drept de creanță, în lipsa acordului angajatului, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale (între care se regăsesc și sporurile) constituie o încălcare a art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat că cererea de anulare a Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului - șef al D.N.A. este întemeiată, a admis-o și a dispus anularea acesteia, iar ca și consecință a anulării Deciziei nr. 207 din 07 iulie 2009, de suspendare a Deciziei 84 din 09 martie 2009, în executarea acesteia din urmă, instanța de fond a admis cererea de obligare a Procurorului șef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite și a Procurorului General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J., în calitate de ordonator principal de credite, să solicite Ministerului Finanțelor suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009.

De asemenea, față de considerentele menționate anterior, având în vedere faptul că susținerea de către pârâți a aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 este total nefondată, în condițiile în care plata sporului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, iar plata eșalonată a fost stabilită în mod unilateral, fără acordul creditorului, ceea ce contravine, principiilor reglementate de art. 161 alin. (1) C. muncii, potrivit căruia plata se face cel puțin o dată pe lună, fără a se putea eșalona acest drept de creanță în lipsa acordului angajatului, instanța a constatat că refuzul Ministerului Finanțelor Publice, de a suplimenta fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009, este nelegal și a obligat Ministerul Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor menționate anterior prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009, și a obligat Procurorul General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J., în calitate de ordonator principal de credite, să aloce în favoarea D.N.A. sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009 și pentru luna iunie 2009 și a obligat Procurorul șef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite, la plata către reclamanți a sumelor reprezentând spor de risc și solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009 și pentru luna iunie 2009.

în ceea ce privește cererile de chemare în garanție formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă î.C.C.J. și D.N.A., instanța de fond a reținut că prin aceste cereri s-a solicitat ca Parchetul de pe lângă î.C.C.J. și Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea emiterii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% pentru luna iunie 2009 și semestrul al II-lea al anului 2009, iar în raport de dispozițiile art. 131 și art. 132 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 4 alin. (4) teza I și II din O.U.G. 43/2002 privind D.N.A., art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1 și art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. 22/2002, aceste cereri sunt întemeiate.

împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Procurorul General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J., Procurorul Șef al D.N.A., Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă î.C.C.J., prin motivele de recurs formulate critică sentința atacată, invocând prevederile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 3041C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.

în raport cu prevederile art. 3041C. proc. civ., se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reaprecierea materialului probator și interpretarea corectă a stării de fapt și de drept.

Recurentul-pârât arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal anularea Deciziei nr. 207/2009 a Procurorului Șef al DNA, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, că actele supuse controlului de legalitate prin prezenta acțiune au fost emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J., respectiv Procurorul șef al D.N.A., în urma adresei nr. 293.378 din 18 iunie 2009 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a comunicat că plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Apreciază recurentul-pârât că în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice cu această destinație, Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul vizat, așa încât în aceste condiții nu se poate reține că emiterea deciziei atacate reprezintă un exces de putere din partea autorității emitente. Or, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice refuză alocarea fondurilor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, Ministerul Public se găsește în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, astfel încât suspendarea executării acestei măsuri a fost impusă de lipsa resurselor financiare.

Recurentul-pârât mai arată că instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal că actele administrative supuse în speță controlului de legalitate ar avea caracter retroactiv, deoarece drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 au fost scadente în cursul lunii iulie 2009, mai precis la data de 13 iulie 2009, deci după data emiterii deciziei anulate, în speță, noțiunea de activitate a actului administrativ trebuie raportată la data de scadență a drepturilor bănești.

Referitor la obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J., în calitatea sa de ordonator principal de credite și a procurorului șef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite, conform art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul "Cheltuieli de personal" pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul II al anului 2009, recurentul consideră soluția instanței de fond ca neîntemeiată.

Astfel, se reține prin motivele de recurs formulate faptul că prin adresa nr. 1049/C/2009, Ministerul Public a solicitat majorarea fondurilor destinate achitării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, cu suma de 64.000 RON pentru semestrul II al anului 2009, iar, ca urmare a acestei solicitări, Ministerul Finanțelor Publice a comunicat Ministerului Public, prin adresa din 18 iunie 2009, că plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Se arată, în concluzie, că este evident faptul că Ministerul Public a solicitat Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu numai pentru luna iunie 2009, dar și în continuare.

II. Pârâta D.N.A., prin recursul formulat în cauză, critică hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă D.N.A. susține că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect și este lipsită de interes, întrucât la data de 12 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 care stabilește un nou algoritm de calculare a salariilor magistraților, personalului auxiliar de specialitate și personalului conex, astfel că instanța nu poate obliga pe pârâți la plata sporului în litigiu decât până la data de 11 noiembrie 2009. în această situație, obligarea pârâților la plata sporului de 50% pe viitor și, implicit, acțiunea în anularea Deciziei 207 din 07 iulie 2009 apar ca lipsite de interes, în situația în care plata sporului de 50% pentru perioada iunie - noiembrie 2009 intră sub incidența O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă arată că în speță nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 60 din Legea nr. 567/2004 și, cu atât mai puțin, prevederile art. 154 și ale art. 164 din C. muncii, întrucât aceste dispoziții se referă la drepturi salariale actuale, calculate conform legislației în vigoare.

Ori, în cauza de față nu a fost vorba niciodată de plata sporului de 50% ca drept salarial actual, ci ca drept restant, recunoscut prin hotărâri judecătorești executorii, drept restant a cărui plată/executare a fost suspendată prin O.U.G 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care a stat ulterior la baza emiterii Ordinului Procurorului Șef D.N.A. 206 din 07 iulie 2009 și a Deciziei Procurorului Șef D.N.A. 207 din 07 iulie 2009.

Se mai arată că, de vreme ce instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților în anularea adresei nr. 1330/C/2009 a î.C.C.J., care, la rândul său fusese emisă în baza adresei 293378 din 18 iunie 2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, atâta timp cât actele subsecvente emiterii actului administrativ contestat rămân valabile, acesta - respectiv Decizia Procurorului Șef D.N.A. 207 din 07 iulie 2009 - nu poate fi anulat decât pentru motive de formă, iar nu de fond.

Printr-un al treilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă solicită suspendarea executării sentinței civile recurate, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 71/2009 și intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, precum și faptul că executarea sentinței ar conduce la diminuarea bugetului instituției și imposibilitatea asigurării pe viitor a plății drepturilor salariale prevăzute de actele normative în vigoare.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamanților.

III. Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice, prin motivele de recurs formulate, critică sentința recurată numai în ceea ce privește soluția admiterii cererii de chemare în garanție a ministerului, solicitând instanței de control judiciar să admită recursul și să dispună modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a ministerului, ca nefondată.

Se arată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 60 C. proc. civ., potrivit cărora partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau/în despăgubire, întrucât nu există niciun temei legal sau convențional pentru obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumelor acordate, care reprezintă drepturi salariale, deoarece nu există raporturi juridice de muncă între acest minister și reclamanți.

Recurenta mai susține că Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, iar Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite (așa cum este Ministerul Public) și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor Publice să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.

De asemenea, se mai apreciază că Ministerul Finanțelor Publice răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicită, în baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite, alocarea fondurilor necesare funcționării lor, iar faptul că ordonatorul principal de credite (în speță Ministerul Public) nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la vreo obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice.

Având în vedere cele arătate, se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca nefondată. Analizând cu prioritate excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de recurenta-pârâtă D.N.A. în temeiul art. 137 C. proc. civ., înalta Curte reține că această excepție este neîntemeiată, întrucât legalitatea actelor contestate se verifică în raport cu data emiterii lor și se analizează vătămarea invocată de către reclamanți a drepturilor și intereselor lor legitime pentru perioada în care actele respective s-au aflat în vigoare și în raport cu efectele juridice pe care le-au produs.

Astfel fiind, adoptarea și intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, act normativ care produce efecte juridice numai pentru viitor, ori anularea actului administrativ ulterior introducerii cererii nu sunt de natură a lipsi de obiect acțiunea reclamanților.

Sub acest aspect, instanța reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și existența vătămării produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, prin efectele juridice produse în perioada în care actul s-a aflat în vigoare

Pentru aceleași argumente, instanța reține că este neîntemeiată și excepția lipsei de interes invocată de recurenta-pârâtă D.N.A., deoarece reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată pentru perioada în care actele contestate și-au produs efectele juridice.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte, analizând recursurile declarate de recurenta-pârâtă D.N.A., recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă î.C.C.J. și recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, constată că acestea sunt fondate, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

înalta Curte constată că în mod corect a respins instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere, pe de o parte, că acesta răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, iar, pe de altă parte, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de faptul că în speță nu s-a solicitat obligarea acestuia la plată, ci la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului a cărui suspendare s-a dispus prin actul administrativ contestat.

Așa fiind, înalta Curte va menține soluția instanței de fond sub acest aspect.

înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluția instanței de fond și în ceea ce privește anularea Deciziei nr. 207 din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul - șef al D.N.A., reținând că prin decizia atacată s-a dispus în mod retroactiv, la data de 7.07.2009, cu încălcarea principiului neretroactivității, asupra sporurilor cuvenite reclamanților pentru luna iunie, data de 10 iulie fiind numai data plății efective a salariului și nu data nașterii dreptului reclamanților la plata salariului aferent lunii iunie.

înalta Curte reține că întemeiat a apreciat instanța de fond că actele contestate au caracter retroactiv și contravin dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar reclamanții au fost vătămați în dreptul lor la plata drepturilor salariale, atâta timp cât motivele invocate de autoritățile emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text de lege.

Este de necontestat caracterul retroactiv al Deciziei nr. 207 din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul - șef al D.N.A., atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea de la data de 01.06.2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

în același sens, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actului administrativ cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, decizia contestată trebuia să fie elaborată și emisă cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.

împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii deciziei contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al acestui act administrativ.

înalta Curte apreciază că prin emiterea actului administrativ cu nesocotirea principiului neretroactivității se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință, înalta Curte reține că, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea principiului neretroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritățile emitente, pârâte în prezenta cauză, au manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

înalta Curte apreciază ca fiind temeinică și legală soluția instanței de fond și în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 1330/C/2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J. și a adresei nr. 293378/2009, aceasta respingând ca inadmisibilă cererea de anulare a celor două adrese, care, nefiind acte administrative, nu pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită în ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea la solicitarea suplimentării fondurilor, obligarea suplimentării acestora și obligarea la alocarea și plata sumelor alocate în favoarea reclamanților, pentru următoarele considerente:

Referitor la obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J., în calitatea sa de ordonator principal de credite și a procurorului șef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite, conform art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul "Cheltuieli de personal" pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul II al anului 2009, instanța de control judiciar consideră soluția instanței de fond ca neîntemeiată.

Astfel, din analiza materialului probator rezultă faptul că prin adresa nr. 1049/C/2009, Ministerul Public a solicitat majorarea fondurilor destinate achitării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, cu suma de 64.000 RON pentru semestrul II al anului 2009, iar, ca urmare a acestei solicitări, Ministerul Finanțelor Publice a comunicat Ministerului Public, prin adresa nr. 293.378 din 18 iunie 2009, că plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Or, este evident faptul că Ministerul Public a solicitat Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu numai pentru luna iunie 2009, dar și în continuare.

Urmează a fi primită critica din recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 60 din C. proc. civ., întrucât nu se poate reține existența în sarcina acestui minister a unei obligații de garanție sau despăgubire, în ipoteza admiterii acțiunii.

în jurisprudență s-a reținut în mod constant că "instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros" și că obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile ce revin ministerului în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de organizare și funcționare a ministerului (H.G. nr. 34/2009).

în consecință, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

în aceste condiții, Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.".

în raport de aceste considerente, înalta Curte constată că nu există nici un temei legal sau convențional pentru obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumelor acordate, care reprezintă drepturi salariale, deoarece nu există raporturi juridice de muncă între acest minister și reclamanți.

în consecință, înalta Curte constată că cererile de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă î.C.C.J. și de D.N.A., sunt neîntemeiate în raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin ministerului chemat în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art. 60 din C. proc. civ.

Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., au fost admise recursurile declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J., Procurorul Șef al D.N.A., Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în limitele considerentelor expuse și a fost modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii capetelor de cerere privind obligarea Procurorului șef al D.N.A. și Procurorului General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J. să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor, obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă î.C.C.J. la alocarea în favoarea D.N.A. a sumelor reprezentând sporurile solicitate și obligarea Procurorului șef al D.N.A. la plata către reclamanți a sumelor, precum și în sensul respingerii cererilor de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă î.C.C.J. și de D.N.A., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

← ICCJ. Decizia nr. 2685/2010. Contencios  ICCJ. Decizia nr. 2196/2010. Contencios →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2830/2010. Contencios