ICCJ. Decizia nr. 2685/2010. Contencios

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanții: D.A., M.L.R., D.G.T., S.C.A., B.I.A., D.G., S.A., Ș.L., G.M., D.S. și P.F.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la acordarea lunar a 20 tichete de masă, începând cu 09 decembrie 2006 și a sporului salarial de 25% pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, potrivit prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data efectuării plății.

în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte, iar aceste drepturi le sunt conferite prin lege, însă ele nu le-au fost asigurate/plătite de pârâtă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat disjungerea cauzei în privința reclamantei D.G., arătând că nu are calitatea de funcționar public, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2244 din 27 mai 2009, Curtea de Apel București a luat act de renunțarea la judecată de către reclamantele D.E.S. și D.G.T. și a disjuns cauza în privința reclamantei D.G.

A admis acțiunea în privința celorlalți reclamanți, în sensul că a obligat pârâta să acorde reclamanților tichetele de masă și sporul salarial de 25% conform art. 38 din Legea nr. 435/2006, astfel: tichetele de masă începând cu data de 10 decembrie 2006, iar sporul salarial de 25% pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, actualizat potrivit ratei inflației, raportat la momentul plății efective, drepturi ce se vor acorda fiecăruia dintre reclamanți în raport de perioada concretă în care au avut raporturi de serviciu cu instituția pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut de către instanța fondului că reclamanții sunt funcționari publici ai instituției pârâte, aspect necontestat de către pârâtă.

S-a mai reținut că temeiul legal al dreptului reclamanților la tichetele de masă se regăsește în prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul sanitar veterinar.

Legea intrând în vigoare la data de 10 decembrie 2006, iar în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, s-a apreciat că dreptul reclamanților la cele 20 de tichete de masă s-a născut la momentul intrării în vigoare a legii.

Prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 435/2006, specială, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, lege care nu condiționează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare.

în privința sporului salarial de 25% solicitat de reclamanți, s-a reținut că potrivit art. 38 din Legea nr. 435/2006 "salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006", text în vigoare, dar care nu a fost aplicat de instituția pârâtă de la intrarea legii în vigoare, adică și pentru partea din luna decembrie a anului 2006.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

în dezvoltarea căii de atac, recurenta-pârâtă a reiterat apărările formulate în fața primei instanțe, sub forma criticilor în recurs, susținând în esență următoarele:

1. Referitor la primul capăt de cerere, privind acordarea tichetelor de masă, a susținut că prima instanță nu a motivat în niciun fel de ce autoritatea publică recurentă trebuie să acorde tichete de masă pentru anul 2007 și 2008, perioadă în care, prin ordonanțe ale guvernului acordarea tichetelor de masă este interzisă.

în dezvoltarea acestui motiv, a arătat că deși Legea specială nr. 435/2006 la care face referire instanța de fond nu condiționează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare, pe parcursul perioadei pentru care s-a solicitat acordarea tichetelor de masă au fost adoptate o serie de ordonanțe care interziceau acordarea tichetelor de masă de către instituțiile publice.

în acest sens, a precizat că pentru anul 2007 nu a existat posibilitatea acordării tichetelor de masă, în raport de prevederea cuprinsă în art. III din O.U.G. nr. 88/2006, pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, dar nici pentru anul 2008 nu a fost posibilă acordarea tichetelor de masă, în raport de prevederea cuprinsă în art. II din O.U.G. nr. 90/2007, privind unele măsuri financiar- fiscale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și reglementări în domeniul cheltuielilor de personal.

în plus, din formularea cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 435/2006, rezultă că unitățile sanitar-veterinare publice sunt finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, deci nu se înscriu în acea unică excepție reglementată de cele două ordonanțe, și ca atare, instituțiile publice nu pot acorda tichete de masă în anii 2007 și 2008.

A mai susținut că pentru finanțarea plății acestor tichete de masă trebuia să existe o prevedere specială în bugetul pentru anii 2007 și 2008.

în opinia recurentei, dreptul instituit de art. 23 din Legea nr. 435/2006 este un drept sub condiție, iar bugetul A.N.S.V.S.A. este o parte a bugetului de stat în cadrul căruia nu s-au prevăzut și nici nu s-au alocat sume pentru achiziționarea și acordarea tichetelor de masă.

2. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind acordarea majorărilor salariale de 25 % din salariul de bază pentru perioada 10 decembrie 2006-31 decembrie 2006, recurenta-pârâtă a arătat că este incidentă reglementarea cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 435/2006, în care se statuează că "salarizarea se asigură cu încadrarea în resursele finaciare alocate anual, potrivit legii", ceea ce coroborat cu art. 2 lit. a) care se referă la crearea premiselor pentru implementarea, începând cu anul 2007, a sistemului unitar de salarizare în sistemul sanitar-veterinar, duce la concluzia că acordarea măririlor salariale de 25% după intrarea în vigoare a legii și până la sfârșitul anului 2006 nu este posibilă, neexistând resurse financiare alocate la nivelul anului 2006 pentru această majorare.

A arătat că soluția de respingere a acestui capăt de cerere este, de asemenea, nemotivată.

Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare în cauză.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamanții, funcționari publici în cadrul autorității publice pârâte au investit instanța de contencios administrativ cu o cerere, prin care au solicitat obligarea pârâtei la acordarea alocației pentru hrană, sub forma a 20 de tichete de masă lunar, începând cu data de 09 decembrie 2006, precum și acordarea sporului salarial de 25% pentru perioada 09 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data efectuării plății.

Temeiul de drept invocat de către reclamanți pentru primul capăt de cerere îl reprezintă dispozițiile art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, potrivit cu care "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul angajat în unitățile sanitar veterinare publice, finanțate din venituri proprii și subvenții de la stat, beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor".

Autoritatea pârâtă și-a fundamentat poziția procesuală pe dispozițiile art. 1 alin. (2) din Lege nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, potrivit cărora acestea se acordă "în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

Prima instanță a reținut în considerentele sentinței recurate incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 435/2006, specială, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, lege care nu condiționează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare.

înalta Curte apreciază că abordarea judecătorului de fond este greșită în contextul reglementărilor legale incidente cauzei, criticile recurentei formulate în acest sens fiind întemeiate.

Regimul juridic al tichetelor de masă este reglementat prin Legea nr. 142/1998, cu modificările ulterioare.

Așa după cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, salariații pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, numai în condițiile legii și a Normelor de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 5/1999.

Potrivit art. 1 alin. (2) din același act normativ, tichetele de masă se acordă "în limita prevederilor bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

Prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006, pe care își grefează reclamanții dreptul la acordarea tichetelor de masă, trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998 și a Normei de aplicare a legii, care stabilesc criteriile și totodată, condițiile de acordarea a tichetelor de masă.

Din analiza textului de lege prevăzut de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 enunțat anterior, rezultă că beneficiile prevăzute de această lege nu reprezintă pentru salariați un drept, ci reprezintă o vocație care se poate transforma într-un drept doar în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, respectiv, în limita prevederilor bugetare.

în acest sens, au statuat și secțiile unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV din 18 februarie 2008, stabilind, între altele, că dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că "aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă".

Cu privire la autoritațile și instituțiile publice, se stabilesc de regula anual, prin legea bugetului de stat, condițiile care permit sau nu acordarea tichetelor de masă.

Pe parcursul perioadei pentru care s-a solicitat acordarea tichetelor de masă, au fost adoptate o serie de ordonanțe care înlătură acordarea tichetelor de masă de către instituțiile publice.

Astfel, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 88/2006, pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, "Instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare și prin Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007. "

Potrivit art. II din O.U.G. nr. 90/2007, privind unele măsuri financiar - fiscale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și reglementări în domeniul cheltuielilor de personal "Instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare,inclusiv activitățile finanțate integral din venituri propriijnființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2008 personalului din cadrul acestora. "

Nici pentru anul 2009 nu este posibilă acordarea tichetelor de masă, în raport de prevederea art. 8 din O.U.G. nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare, potrivit cu care "Instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare,inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2009 personalului din cadrul acestora. "

Prin urmare, aceste dispoziții sunt imperative și vizează toate institutiile publice, cu exceptia celor finanțate integral din venituri proprii.

în speță, recurenta-pârâtă A.N.S.V.S.A. este o instituție publică finanțată în parte din subvenții de la bugetul de stat, astfel că nu se înscrie în această unică excepției și în mod greșit a fost obligată la acordarea tichetelor de masă pentru perioada solicitată de reclamanți.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, privind acordarea sporului salarial de 25% pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006 potrivit prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006, criticile recurentei se fondează.

Reclamanții au invocat ca temei de drept prevederile art. 38 din Legea nr. 435/2006, potrivit cu care "salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006".

Legea nr. 435/2006 a intrat în vigoare la data de 09 decembrie 2006, iar în raport de prevederile art. 4 din același act normativ, potrivit cu care “ Salarizarea se asigură cu încadrarea în resursele financiare alocate anual potrivit legii", înalta Curte apreciază că nu este posibilă acordarea acestui drept pentru perioada solicitată, întrucât sumele alocate acestui spor salarial ar fi trebuit incluse în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat al instituției, la o dată anterioară intrării în vigoare a legii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 art. 312 C. proc. civ., s-a admis recursul, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2685/2010. Contencios