ICCJ. Decizia nr. 3912014/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3912014
Dosar nr. 41783/3/2010
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 41783/3/2010, reclamanta SC C.B. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei din 13 ianuarie 2010 formulată împotriva actului administrativ prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire a sumei de 833.910,55 lei reprezentând impozit pe dividende, a sumei de 583.237 lei reprezentând dobânzi şi a sumei de 150.103,89 lei reprezentând penalităţi plătite fără a exista un titlu de creanţă.
În motivare, reclamanta SC C.B. SA a arătat că a formulat cerere prin care a solicitat restituirea sumei de 833.910,55 lei reprezentând impozit pe dividende, a sumei de 583.237,04 lei reprezentând dobânzi şi a sumei de 150.103,89 lei reprezentând penalităţi, fiind înregistrată la D.G.A.M.C. în data de 15 aprilie 2009.
A mai arătat reclamanta că această cerere nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege, respectiv 45 de zile, motiv pentru care SC C.B. SA a formulat acţiune prin care a solicitat obligarea D.G.A.F. la soluţionarea cererii.
A precizat că, urmare a promovării acestei acţiuni D.G.A.M.C. a emis în data de 14 decembrie 2009 actul administrativ din 14 decembrie 2009 prin care a fost respinsa cererea de restituire. Urmare emiterii acestui răspuns, acţiunea Băncii care avea ca obiect obligarea D.G.A.M.C. la soluţionarea cererii de restituire a fost respinsa ca rămasa fără obiect.
Reclamanta a arătat că împotriva răspunsului comunicat de D.G.A.M.C. a formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 205 şi următoarele C. proc. fisc. şi în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1899/2009, contestaţie comunicată organului fiscal competent în data de 13 ianuarie 2010, care nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 2120 din data de 25 mai 2011 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi arătând că este inadmisibil capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la soluţionarea contestaţiei reclamantei nr. 4/13 ianuarie 2010, cu precizarea că îşi rezervă dreptul de a formula apărări pe fond după soluţionarea excepţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 6012 din data de 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă.
Prin Decizia nr. 4738 din data de 13 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă SC C.B. SA, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În cuprinsul deciziei de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere ce vizează refuzul intimatei-pârâte de a soluţiona contestaţia înregistrată din 13 ianuarie 2010 şi obligarea acestei autorităţi la soluţionarea respectivei contestaţii, formulate împotriva actului administrativ reprezentat de adresa din 14 decembrie 2009, prin care i s-a respins cererea de restituire a sumei de 833.910,55 lei reprezentând impozit pe dividende, a sumei de 583.237,04 lei reprezentând dobânzi, şi a sumei de 150.103,89 lei, reprezentând penalităţi.
S-a apreciat, contrar celor reţinute de prima instanţă, că termenul de 6 luni pentru sesizarea instanţei de judecată, începe să curgă de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de către organul fiscal, prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, respectiv 02 martie 2010 şi nu de la data de 18 decembrie 2009 - data comunicării soluţiei cererii de restituire - cum în mod greşit a apreciat judecătorul fondului.
În etapa rejudecării pârâta A.N.A.F. a formulat concluzii scrise (filele 32-33) arătând că înţelege să îşi formuleze apărarea invocând excepţia rămânerii fără obiect.
În susţinerea excepţiei, a arătat că, prin adresa din 13 martie 032013, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili a comunicat contribuabilului răspunsul la adresa/contestaţia din 14 decembrie 2009, prin care a fost soluţionată contestaţia.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 24 aprilie 2013 (filele 45-46), Curtea a dispus unirea excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii cu fondul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1735 din 29 mai 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii. A admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.B. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C.
A obligat pârâta la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, înregistrată din 13 ianuarie 2010, împotriva adresei din 14 decembrie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Apărarea pârâtei a fost argumentată prin prisma faptului că adresa din data de 13 martie 2013 reprezintă actul prin care s-a soluţionat contestaţia înregistrată din 13 ianuarie 2010, astfel încât acţiunea reclamantei a rămas fără obiect.
În acest context, prima instanţă a reţinut incidenţa prevederilor art. 210 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., potrivit cărora, „În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz.”
În ceea ce priveşte forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei, a reţinut instanţa de fond că aceste aspecte sunt reglementate în detaliu de prevederile art. 211 din acelaşi act normativ.
Analizând adresa din data de 13 martie 2013 prin raportare la prevederile legale menţionate, curtea de apel a constatat, în primul rând că, din punct de vedere formal, documentul nu reprezintă o decizie sau o dispoziţie, ci o simplă adresă de răspuns.
În al doilea rând, a apreciat prima instanţă că adresa din data de 13 martie 2013 nu cuprinde niciunul dintre elementele obligatorii prevăzute de art. 211 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. - preambul, considerente, dispozitiv, cale de atac - conţinutul limitându-se la comunicarea către reclamantă a faptului că organul fiscal îşi menţine punctul de vedere exprimat iniţial prin adresa din 14 decembrie 2009, în sensul că suma solicitată nu se poate restitui.Faţă de cele constatate, instanţa de fond a conchis în sensul că adresa din data de 13 martie 2013 emisă de pârâtă nu constituie o decizie de soluţionare a contestaţiei înregistrate din 13 ianuarie 2010, întrucât nu îndeplineşte cerinţele obligatorii de formă şi de conţinut prevăzute expres de art. 210 şi art. 211 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., constituind, în fapt, o simplă adresă prin care se reiterează răspunsul la cererea iniţială de restituire a sumelor de bani, transmis prin adresa din 14 decembrie 2009.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de pârâtă.
Totodată, prima instanţă a constatat că pârâta nu a soluţionat până în prezent contestaţia înregistrată din 13 ianuarie 2010 împotriva răspunsului comunicat de D.G.A.M.C. prin adresa din 14 decembrie 2009, astfel încât în cauză se reţine existenţa unui „refuz nejustificat”, fiind incidente prevederile art. 8 alin. (1), teza a doua din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.A.F. solicitând modificarea sa în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Invocă motivul de recurs încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi susţine că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv au fost formulate de către recurentă următoarele critici:
Soluţia pe excepţia lipsei rămânerii fără obiect a acţiunii este greşită, instanţa a unit-o cu fondul cauzei deşi nu era necesar administrarea altor dovezi în afara celor existente.
La dosar exista adresa din 13 martie 2013, prin care organul fiscal şi-a menţinut punctul de vedere din adresa anterioară din 14 decembrie 2009, precizând faptul că suma solicitată în cuantum de 833.510,55 lei nu figurează ca sumă achitată în plus în conformitate cu evidenţa fiscală, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (1) C. fisc.
În această situaţie în mod corect adresa din 13 martie 2014 a fost emisă cu trimitere la adresa anterioară, solicitarea de restituire neîncadrându-se în niciuna dintre ipotezele legale prevăzute la art. 117 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Acest act a fost întemeiat în drept organul fiscal făcând trimitere la prevederile art. 117 şi urm. C. proc. fisc., şi au fost indicate împrejurările de fapt care au determinat menţinerea poziţiei exprimate printr-o adresă anterioară.
Intimata societatea SC C.B. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 19.22) susţinând că toate criticile dezvoltate în cadrul motivelor de recurs nu vizează soluţia instanţei de fond.
Instanţa s-a pronunţat pe aspectul obligării pârâtei-recurente la soluţionarea contestaţiei înregistrată din 13 ianuarie 2010 formulată de către bancă împotriva adresei din 14 decembrie 2009 iar recurenta formulează apărări bazate pe existenţa temeiului de drept care justifică refuzul de restituire a sumei de bani solicitată.
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu o cerere ce vizează refuzul recurentei-pârâte de a soluţiona contestaţia împotriva adresei din 13 ianuarie 2010 şi obligarea acestei autorităţi la soluţionarea respectivei contestaţii, formulate împotriva adresei din 14 decembrie 2009 prin care i s-a respins reclamantei cererea de restituire a sumei de 833,910,51 lei.
Obiectul acţiunii se încadrează aşadar în categoria celor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi anume: „de asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Rezultă din actele şi lucrările dosarului, că reclamanta-intimată s-a adresat D.G.A.M.C. cu o cerere înregistrată la data 15 aprilie 2009 prin care a solicitat restituirea sumei de 833.910,55 lei pe care o apreciază ca sumă nedatorată.
Cererea a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 117 C. proc. fisc. şi cu respectarea procedurii prevăzute de Ordinul nr. 1899/2004, pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
D.G.A.M.C. a emis adresa nr. 1061898/14 decembrie 2009 prin care a fost respinsă cererea reclamantei pe motiv că aceasta nu figurează în evidenţele fiscale cu suma solicitată ca obligaţie fiscală nedatorată.
Împotriva răspunsului comunicat de D.G.A.M.C. reclamanta a formulat contestaţiei în condiţiile prevăzute de art. 205 şi urm. C. proc. fisc. iar recurenta pârâtă i-a răspuns acestei contestaţii prin adresa din 13 martie 2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 210 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. „în soluţionarea contestaţiei organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie după caz”, forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei fiind reglementată în detaliu de prevederile art. 211 din acelaşi act normativ care stipulează următoarele:
„(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.
(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.
(3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.
(4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competentă.
(5) Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.”
Analizând adresa din data de 13 martie 2013 prin raportare la prevederile legale menţionate, Curtea constată, în primul rând că, din punct de vedere formal, documentul nu reprezintă o decizie sau o dispoziţie, ci o simplă adresă de răspuns.
În al doilea rând, adresa din data de 13 martie 2013 nu cuprinde niciunul dintre elementele obligatorii prevăzute de art. 211 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală - preambul, considerente, dispozitiv, cale de atac - conţinutul limitându-se la comunicarea către reclamantă a faptului că organul fiscal îşi menţine punctul de vedere exprimat iniţial prin adresa din 14 decembrie 2009, în sensul că suma solicitată nu se poate restitui.
În aceste condiţii nu se poate susţine că acţiunea reclamantei este lipsită de obiect astfel că soluţia instanţei de fond asupra excepţiei lipsei de obiect este temeinică şi legală.
Pe fond se reţine că procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva acestor administrativ fiscale reglementată de art. 205-218 C. proc. fisc. aplicabilă şi în cazul soluţionării cererilor de restituire a sumelor de la buget precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, este o procedură administrativă prealabilă, iar parcurgerea acestei căi administrative de atac reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ. Procedura administrativă prealabilă se finalizează prin emiterea unei decizii ce va conţine toate elementele prevăzute la art. 211 C. proc. fisc., acesta fiind actul ce poate face obiectul unei acţiunii în contencios administrativ.
Prin refuzul pârâtei de soluţionare a contestaţiei cu respectarea normelor legale şi emiterea unei decizii, act apt de a fi contestat în contencios administrativ, reclamanta - intimată se află în imposibilitatea de a se adresa instanţei de judecată în vederea cenzurării legalităţii refuzului de soluţionare a contestaţiei, situaţie în care sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru toate aceste considerente recursul pârâtei apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins în condiţiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 1735 din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3650/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4195/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
