ICCJ. Decizia nr. 3650/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3650/2010
Dosar nr. 1452/36/2009
Şedinţa publică de la 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta P.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., suspendarea executării Ordinului din 9.octombrie 2009 emis de pârât prin care s-a dispus încetarea aplicabilităţii Ordinului din 28 mai 2009 şi a Contractului de management din 28 mai 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal şi netemeinic, întrucât nu cuprinde motivele de fapt a măsurii dispuse şi nici nu există un motiv legal pentru încetarea contractului de management.
Astfel, reclamantul a apreciat că se creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, care este de natură să conducă şi la perturbarea funcţionării D.A.D.R. Constanţa.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat excepţia lipsei de obiect, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de suspendare.
Prin sentinţa civilă nr. 565/ CA din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa a respins excepţia lipsei de obiect ca nefondată şi admis acţiunea reclamantei P.N. în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., dispunând suspendarea Ordinului din 9 octombrie 2009 emis de pârât, până la soluţionarea cauzei pe fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că excepţia lipsei de obiect este nefondată, deoarece, prin cererea sa întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta solicită suspendarea ordinului prin care s-a dispus încetarea aplicabilităţii unor acte administrative care ii confereau calitatea de director coordonator adjunct - domeniul inspecţii, la D.A.D.R. Constanţa.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că ordinul a cărui suspendare se solicită a fost emis în considerarea O.U.G. nr. 105/2009, în timpul perioadei de concediu medical al reclamantei.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat ca acestea sunt îndeplinite având în vedere că demiterea reclamantei a fost determinată de apariţia O.U.G. nr. 105/2009, prin care s-a desfiinţat postul reclamantei pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâta organiza un alt concurs pentru ocuparea acestui post, creându-se astfel o serioasă îndoială asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Instanţa de fond a reţinut că şi condiţia pagubei iminente este îndeplinită, întrucât prin ordinul emis se produce un prejudiciu material în patrimoniul reclamantei prin lipsa veniturilor salariale, dar şi activitatea instituţiei publice este perturbată.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs M.A.D.R., care a invocat în mod generic motivul prevăzut la art. 3041 C. proc. civ., căruia i-a subsumat următoarele critici:
- în mod greşit a respins instanţa de fond excepţia lipsei de obiect, în cauză fiind vorba de un act administrativ cu executare instantanee, Ordinul din 9 octombrie 2009, care a şi fost executat;
- pe fondul cererii de suspendare, instanţa a reţinut în mod greşit ca fiind îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte prima critică, rezultă că instanţa de fond a respins în mod judicios excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării ordinului în litigiu.
Astfel, potrivit art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării unui act administrativ poate fi formulată până la data soluţionării acţiunii în fond, fără ca legea să facă distincţie între actele administrative cu executare instantanee şi cele cu executare în timp.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, este necontestat că Ordinul 9 octombrie 2009 a fost emis de ministrul A.P.D.R. în temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 105/1999 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local şi ca urmare a abrogării O.U.G. nr. 37/2009 prin art. 14.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu completările şi modificările ulterioare, suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusă de instanţa de contencios administrativ numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, măsura suspendării având un caracter de excepţi de la regula caracterului executoriu al oricărui act administrativ care se bucură de prezumţiile de legalitate, veridicitate şi autenticitate, fiind presupus a fi emis în baza şi în limitele legii.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, acesta a fost definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind conturat de existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Dar, temeiul legal al actului administrativ în litigiu, anume art. 4 din O.U.G. nr. 105/2009, a fost constatat ca fiind neconstituţional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010.
Or, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 105/2009, între altele, care au constituit temeiul legal al actului administrativ în litigiu, constituie o împrejurare suficientă să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ respectiv, care a rămas fără temei legal.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie cerută la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume, iminenţa producerii unei pagube, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind, în primul rând, orice prejudiciu material şi previzibil, condiţie îndeplinită, în cazul intimatei eliberate din funcţie, prin pierderea/ diminuarea drepturilor salariale ca urmare a punerii în executare a ordinului în litigiu.
În concluzie, Înalta Curte reţine că prima instanţă a reţinut în mod judicios, cu alte cuvinte, îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că soluţia de suspendare a executării ordinului în litigiu este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 565/ CA din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3648/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3912014/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
