ICCJ. Decizia nr. 4314/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4314/2010
Dosar nr. 1151/57/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub nr. 1151/57/2010, reclamantele M.C., D.M., S.C.V., O.E., T.S., C.E., F.E., M.E., V.M.S., O.M., S.V.E., B.S., K.D., B.V., M.O., O.D., M.D., C.A., V.F.V., B.M. şi O.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României suspendarea executării HG nr. 737/2010 privind Metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate prin legi speciale, precum şi anularea acestei hotărâri.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că au făcut parte din personalul auxiliar de specialitate al instanţelor, beneficiind de pensii de serviciu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 567/2004, iar prin HG nr. 737/2010 aceste pensii urmează să fie recalculate, cuantumul lor fiind mult diminuat.
S-a mai arătat că, deşi hotărârea a fost adoptată pentru punerea în aplicare a Legii nr. 119/2010, supusă controlului de constituţionalitate, dreptul acestora la pensia de serviciu, instituită în virtutea statutului lor profesional, este reglementat nu numai de legislaţia internă ci şi de dispoziţiile CEDO, prioritare în raport de dreptul intern.
Recalcularea pensiilor speciale aflate în plată s-a considerat că încalcă dreptul de a beneficia de proprietatea pe care o deţin titularii, raportat la prevederile art. 1 din Protocolul 1 si art.14 din CEDO, fiind invocate hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Buchen c/a Republicii Cehia, Andrejeva c/a Letonie, Gaygusuz c/a Austriei, precum şi principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
De asemenea, recalcularea pensiei potrivit noilor criterii este apreciată ca echivalând cu o expropriere, în cauza Muller c/a Austriei reţinându-se de CEDO că reducerea substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul României s-au invocat excepţiile nulităţii acţiunii pentru lipsa timbrajului aferent, a prematurităţii acţiunii introduse în aceiaşi zi cu depunerea plângerii prealabile raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor deoarece nu au făcut dovada drepturilor existente, vătămate prin actul contestat.
S-a mai invocat şi excepţia lipsei de interes a reclamantelor întrucât actul administrativ a fost executat material, a intrat în circuitul civil, iar prezenta cerere nu asigură un folos practic.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus o cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României justificată de calitatea sa de contrasemnatar al actului normativ, invocând excepţia netimbrării acţiunii şi solicitând respingerea cererilor de suspendare şi de anulare a hotărârii.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 237/F/CA din 12 octombrie2010 Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a respins acţiunea privind suspendarea şi anularea HG nr. 737/2010 formulată de reclamanţi.
Asupra excepţiilor invocate de pârât şi intervenient instanţa s-a pronunţat prin practicaua prezentei hotărâri în sensul respingerii lor.
Raportat la motivele acţiunii deduse judecăţii, instanţa a reţinut că reclamanţii contestă, în fapt, însăşi măsura recalculării pensiilor de serviciu aflate în plată aprobată prin legea cadru, nefiind adus nici un argument cu privire la modalitatea în care metodologia aprobată prin actul Guvernului ar fi neconformă cu actul superior sau cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cu protocoalele aferente.
Legea 119/2010 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituţională constatând că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d)- i) şi art. 2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale.
De altfel instanţa de contencios constituţional este singura competentă pentru a stabili concordanţa unor norme infraconstituţionale cu actul normativ fundamental.
Sub acest aspect nu a putut fi primită critica reclamanţilor potrivit căreia dispoziţiile HG 737/2010 încalcă dispoziţiile art. 15 din Constituţie, în condiţiile în care o hotărâre de guvern nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, ea fiind dată pentru punerea în aplicare a Legii 119/2010.
Faţă de cererea de suspendare a executării hotărârii de guvern, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea solicitării suspendării actului administrativ în măsura dovedirii cerinţelor prevăzute de art. 14 din aceeaşi lege, respectiv, existenţa unui caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
S-a mai reţinut că dacă condiţia prejudiciului material viitor şi previzibil, aşa cum este definit de art. 2 lit. ş) din Legea contenciosului administrativ poate fi apreciată ca întrunită sub aspectul diminuării cuantumului pensiei încasate de la Casa Judeţeană de Pensii în urma recalculării, în actualul context economic al ţării, în privinţa cazului bine justificat, reclamanţii nu au dovedit împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, prevăzute la art. 2 lit. t) care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului de aprobare a metodologiei în raport de actul de bază.
A concluzionat Curtea, că HG nr. 737/2010 ca şi act normativ dat în executarea Legii nr. 119/2010 a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, în limitele acestei legi, iar reclamanţii nu au justificat vătămarea produsă distinct prin actul metodologic, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, vătămarea suferită prin măsura recalculării pensiilor aprobată prin legea cadru neputând fi analizată în acest cadru procesual, în temeiul art. 18 raportat la art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de anulare şi de suspendare a executării HG nr. 737/2010.
În motivarea căii de atac s-au arătat în esenţă următoarele:
- în mod nefondat s-a reţinut în motivarea sentinţei recurate faptul că „reclamanţi nu au adus nici un argument cu privire la modalitatea în care metodologia aprobată prin actul Guvernului ar fi neconformă cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cu protocoale aferente".
Se arată că prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin concluziile scrise s-a invocat faptul că prin actul contestat se încalcă normele şi jurisprudenţa CEDO care ocrotesc dreptul fundamental la pensia stabilită prin legea în vigoare la data pensionării.
Se mai arată că prima instanţă a reţinut în mod nefondat şi faptul că, în raport de considerentele Curţii Constituţionale în Decizia privind obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri în domeniul pensiilor, nu se poate constata o încălcare distinctă a prevederilor CEDO şi a protocoalelor adiţionale de către actul administrativ contestat, prin trimitere la jurisprudenţa instanţei europene.
4. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţii-pârâţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 stabileşte metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.
De altfel Consiliul Legislativ a avizat favorabil Hotărârea a cărei suspendare se solicită, la data de 19 iulie 2010, iar prevederile Legii nr. 119/2010 care au determinat emiterea HG nr. 737/2010 au fost considerate constituţionale prin Deciziile nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010 ale Curţii Constituţionale, astfel încât, în cauză nu s-a probat existenţa unui caz „bine justificat" în înţelesul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Argumentele prezentate de recurenţi în motivarea cererii de anulare a HG nr. 737/2010 reprezintă de fapt critici formulate cu privire la dispoziţiile Legii nr. 119/2010, despre care au arătat că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un act normativ anterior - Legea nr. 567/2004, decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii, a drepturilor câştigate de beneficiarii unui sistem ocupaţional de pensii, a art. 1 Protocol 1 CEDO, a principiului proporţionalităţii şi nediscriminării.
Or dispoziţiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis HG nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, respinse prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. f) şi art. 20 din Constituţie , prin raportare la Primul Protocol adiţional CEDO (art. 1) , Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1) Carta Drepturilor Fundamentale UE [art. 1 , art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1)].
De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d)-i) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituţionale, constatându-se în schimb neconstituţionalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraţilor - asistenţi ai Curţii Constituţionale).
In cuprinsul acestor Decizii instanţa constituţională a analizat compatibilitatea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 cu principiile de drept naţional şi comunitar invocate de recurenţi, astfel că ţinând cont de ierarhia şi atribuţiile instanţelor de judecată, aşa cum acestea au fost reglementate în sistemul juridic românesc prin art. 146 lit. a), 147 alin. (4 din Constituţie, Legea nr. 47/1992 şi Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că nu se poate substitui şi nu poate pronunţa soluţii contrare în probleme de drept ce au format obiectul cercetării judecătoreşti de către Curtea Constituţională .
Prin urmare, se observă că instanţa constituţională a considerat că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor , care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituţional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivităţii legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă , care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi suplimentul care depăşeşte acest cuantum şi se suportă din bugetul de stat.
A constatat Curtea Constituţională că acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul pensiilor şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, aşa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) Constituţie, din raţiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.
În Decizia nr. 873/2010 instanţa constituţională a clarificat conceptul de „drepturi câştigate" precizând că acestea pot cuprinde numai prestaţiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel şi aşa cum a arătat şi în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ţinând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adiţional CEDO, în cauza Muller contra Austriei -1972, instanţa europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v.Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).
Nu se poate reţine nici încălcarea principiului proporţionalităţii, având în vedere interesul general, reprezentant de necesitatea menţinerii echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate de statul român prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaţionale, în condiţiile adâncirii crizei economice în 2010 (situaţii expuse de Guvern în justificarea adoptării Legii nr. 119/2010) şi interesul particular, reprezentat de menţinerea pensiei de serviciu acordată în considerarea unui anumit statut social al unei categorii profesionale, se constată că măsurile adoptate prin Legea nr. 119/2010 şi HG nr. 737/2010 nu rup echilibrul celor două categorii de interese, întrucât nu se restrânge dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci se reglementează o metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, prin algoritmul folosit de legea cadru în materie de pensii - Legea nr. 19/2000, fără a fi atinsă partea contributivă, efectul producându-se numai în privinţa suplimentului plătit de la bugetul de stat, asupra căruia statul poate dispune modificări, în funcţie de condiţiile economico - sociale şi politica fiscală de la un moment dat.
Constatând că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.C., D.M., S.C.V., O.E., T.S., C.E., F.E., M.E., V.M.S., O.M., S.V.E., B.S., K.D., B.V., M.O., O.D., M.D., C.A., V.F.V., B.M. şi O.A. împotriva sentinţei nr. 237/F/CA din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4297/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4373/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
