ICCJ. Decizia nr. 4373/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4373/2010
Dosar nr. 2790/54/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Judecata în faţa instanţei de fond
a. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la 28 octombrie 2009, reclamanta SC H. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, Autoritatea Naţională a Vămilor şi D.G.F.P. a Judeţului Dolj suspendarea executării deciziei nr. 33440 din 18 august 2009 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova – Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală, până la soluţionarea de către instanţă a contestaţiei reclamantei împotriva deciziei menţionate.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că Decizia din 18 august 2009 a fost emisă în urma unui control vamal ulterior ce a fost concretizat în întocmirea procesului verbal din 18 septembrie 2009. A susţinut reclamanta că Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2189/2006 prin care se aprobă Decizia nr. 7/2006 a Comisiei Fiscale Centrale şi care reprezintă temeiul legal pe care se sprijină procesul verbal de control, a fost publicat în M. Of. nr. 1043/29.12. 2006, astfel că acesta produce efecte juridice şi este aplicabilă doar operaţiunilor de import realizate după data de 29 decembrie 2006, neputând retroactiva asupra operaţiunilor de import realizate până la data intrării sale în vigoare. A arătat reclamanta că pentru operaţiunile de import din noiembrie 2005 şi martie 2006 era în vigoare Decizia nr. 368 din 16 iunie 1998, care nu numai că nu includea în categoria bunurilor purtătoare de T.V.A. a programelor software, dar chiar le excludea în mod expres în măsura în care valoarea era distinctă de cea a suportului informatic, iar aplicarea unei legi pentru fapte juridice anterioare intrării sale în vigoare este inadmisibilă şi încalcă principiul constituţional care vizează aplicarea în timp a legii. Aceste împrejurări, a susţinut reclamanta, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat.
Cu privire la paguba iminentă s-a arătat că prin punerea în executare a titlurilor executorii suferă un prejudiciu material. S-a susţinut că, întrucât sumele stabilite cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare sunt foarte mari, este imposibil să fie achitate odată, iar blocarea conturilor bancare prin care-şi desfăşoară activitatea determină blocarea activităţii întrucât desfăşoară o activitate complexă şi foloseşte multe instrumente bancare ca trebuie onorate pentru a nu ajunge la incidente bancare.
Reclamanta a precizat că împotriva Deciziei nr. 33440 din 18 august 2009 a formulat în termen legal contestaţie care în prezent nu este soluţionată. Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
b. Întâmpinarea depusă în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova, arătând că în cauza dedusă judecăţii actul administrativ-fiscal, respectiv Decizia nr. 33440 din 18 septembrie 2009, este emis de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova – Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală, iar soluţionarea procedurii prealabile este de competenţa D.G.F.P. a Judeţului Dolj, ambele fiind autorităţi locale, aspecte de natură a atrage competenţa Tribunalului Dolj în ceea ce priveşte soluţionarea cererii reclamantului.
Pe fond, pârâta a susţinut că reclamanta SC H. SRL nu a demonstrat existenţa celor două condiţii prevăzute cumulativ de art. 14 din Lg.554/2004. Astfel, în speţă, reclamanta nu a reuşit să creeze o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ –fiscal, întrucât Decizia a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale. În ceea ce priveşte producerea unei pagube iminente, pârâta a arătat că SC H. SRL nu demonstrează în vreun fel în ce măsură a fost sau ar putea fi prejudiciată prin executarea silită efectuată de autoritatea vamală.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 435 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei SC H. SRL şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. 33440 din 18 septembrie 2009 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea s-a declarat competentă a judeca cererea reclamantului faţă de prevederile art. 10 alin (1) din Legea nr. 554/2004. A arătat Curtea că dacă litigiul priveşte, pe lângă anularea unui act administrativ, şi taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia se poartă litigiul, criteriu expres prevăzut de art. 10 alin. (1) din Lg.554/2004. Pe cale de consecinţă, Tribunalele soluţionează pe fond cererile având ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, Curţile de Apel fiind competente să soluţioneze pe fond litigiile cu o valoare mai mare de 500.000 RON. Cum în speţă, datoria vamală şi accesoriile acesteia depăşesc cuantumul de 500.000 RON, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Craiova.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, Curtea a arătat că argumentele aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actelor administrativ – fiscale contestate. Cazul bine justificat derivă şi din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la existenţa unei pagube iminente aşa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită, în speţă fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reţinută prin Decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societăţii reclamante aşa cum acesta a fost dovedită în cauză, iar prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal a cărei suspendare a executării se solicită s-ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni evidente asupra posibilităţii acesteia de a încheia contracte şi implicit asupra posibilităţii reclamantei de a realiza venituri.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs s-a susţinut că soluţionarea cauzei aparţine Tribunalului, în raport de împrejurarea că atât organul emitent cât şi cel învestit cu soluţionarea plângerii prealabile sunt autorităţi la nivel local.
Un alt motiv de recurs l-a constituit nemotivarea hotărârii, în sensul că nu cuprinde argumentele de fapt şi de drept pe care se sprijină sentinţa, că nu au fost indicate în concret împrejurările din care a rezultat îndeplinirea cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Pe fond, s-a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru suspendarea actului administrativ, în sensul că nu poate fi dedusă o îndoială puternică asupra legalităţii actului şi nici nu s-a probat producerea unei pagube care să nu mai poate fi reparată.
a.Analiza motivelor de recurs
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004- art. 10- (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Legea nr. 554/2004, art. 14- (1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
C. proc. civ. –art. 261- (alin. (5)- Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Cu privire la necompetenţa materială a primei instanţe, motivul de recurs este nefondat.
Potrivit art. 10 din Legea nr. ,554/2004 competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se determină în raport de două criterii, în funcţie de obiectul judecăţii.
Astfel, ca regulă generală litigiile care au ca obiect anularea unui act administrativ se judecă de Tribunal sau Curtea de Apel, în raport de rangul autorităţii emitente, respectiv dacă autoritatea emitentă este un organ local cauza se soluţionează de tribunal, iar dacă autoritatea este un organ central, de Curtea de Apel.
Însă, în materia taxelor, impozitelor, contribuţiilor, legiuitorul a instituit criteriul valoric al litigiului, fără să aibă relevanţă calitatea de autoritate locală sau centrală a emitentului.
Potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile prind taxe, impozite, contribuţii, care au valoare de până la 500.000 RON se judecă de Tribunale, iar cele a căror valoare depăşeşte suma de 500.000 RON se soluţionează de Curtea de Apel, indiferent de autoritatea care a emis actul.
În ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii
Din examinarea hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit textului precizat, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.
În considerarea acestor cerinţe legale, judecătorul trebuia să verifice şi să motiveze îndeplinirea concretă a celor două condiţii prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente ce s-ar putea produce prin executarea actului.
Verificarea se impunea ca efect al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 R, care defineşte cazul bine justificat ca fiind împrejurarea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă este definită în acelaşi text la lit. ş), ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil.
Aşa cum s-a precizat mai sus, hotărârea pronunţată de prima instanţă nu este motivată cu privire la îndeplinirea condiţiilor legii, judecătorul fondului efectuând numai o analiză sub aspect teoretic al celor două condiţii, fără însă a face vreo referire la situaţia de fapt existentă în cauză.
În lipsa motivării îndeplinirii celor două condiţii legale, de care este condiţionată suspendarea actului administrativ, Înalta Curte nu poate efectua controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe, potrivit argumentelor ce se vor expune în continuare.
Căile de atac se exercită de partea nemulţumită de hotărârea instanţei şi reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează, pe calea justiţiei, protecţia dreptului subiectiv sau a interesului.
În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.
Motivarea în fapt şi în drept este o condiţie de esenţă a hotărârii judecătoreşti, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligaţie legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părţilor, atât în fapt , cât şi în drept care au fost raţiunile care au determinat adoptarea soluţiei.
În cauza de faţă, se constată că prima instanţă a expus numai sub aspect teoretic condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, fără a verifica dacă în speţă sunt întrunite condiţiile respective şi anume cele referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii.
Înalta Curte mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere şi prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un proces echitabil, aşa cum a fost consolidat textul în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit jurisprudenţei Curţii, care se regăseşte şi în cauza Albina contra României, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză.
În baza prevederilor art. 11 din Constituţia României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, aşa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul naţional are obligaţia legală de a aplica atât prevederile Convenţiei, cât şi cele ale jurisprudenţei Curţii, care împreună se constituie în blocul de convenţionalitate.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de recurs este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinţei, pentru ca instanţa de fond să verifice dacă în cauză sunt întrunite concret cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, privind suspendarea actului administrativ, urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerinţele legii, în sensul analizării apărărilor formulate de toate părţile implicate în litigiu.
În rejudecare, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se va pune în vedere părţilor să propună şi să administreze probe de natură a contura existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Având în vedere, atât prevederile art. 261 C. proc. civ., cât şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe este nemotivată, aşa încât în baza art. 312 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurenta-pârâtă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu precum şi pentru şi în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 435 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4376/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4367/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
