ICCJ. Decizia nr. 4578/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4578/2010
Dosar nr.700/45/2009
Şedinţa publică din 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta F.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, anularea hotărârii nr. 2840/R din 30 septembrie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în timpul ocupaţiei hortyste a suferit, împreună cu familia, persecuţii etnice pe motiv că în perioada 15 ianuarie 1944-15 decembrie 1944 a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia din satul Buteni, com. Calată, jud. Cluj, în localitatea Răchitele, jud. Cluj.
Prin sentinţa nr. 30/CA din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de F.M. şi a obligat pârâta să emită reclamantei hotărârea de stabilire a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru intervalul 15 ianuarie 1944-15 decembrie 1944, începând cu luna ianuarie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din declaraţiile martorilor şi din adeverinţa 3636 din 08 septembrie 2008 a Primăriei Calatele, rezultă că în perioada anilor 1940-1944, locuitorii satelor Buteni şi Calată au fost obligaţi, din cauza luptelor de frontieră, să se retragă în munţi, în satele Răchitele şi Călăţele, unde aveau rude sau cunoştinţe.
A mai reţinut că instanţa nu poate cenzura corectitudinea hotărârilor emise de terţe organe administrative, respectiv Casele Judeţene de Pensii din Bucureşti şi Neamţ în beneficiul martorilor ce au testat în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că petenta şi-a probat pretenţiile doar cu acte neoficiale, iar persecuţia etnică nu a fost dovedită având în vedere că atât localitatea de unde s-a refugiat reclamanta, cât şi cea de refugiu erau sub jurisdicţia statului român, adevăratul motiv al plecării familiei reclamantei din localitatea de domiciliu fiind cel al apropierii liniei frontului.
Recursul este întemeiat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din HG nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a OG nr. 105/1999.
Prin „persoană strămutată" în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată că schimbarea temporară a domiciliului familiei reclamantei s-a făcut din cauza înaintării liniei frontului, măsura luată fiind una de protejare a instituţiilor şi personalului acestora de pericolul existent în zona de conflict armat, această măsură neavând nicio conotaţie etnică, mai ales că ambele localităţi se aflau sub jurisdicţia statului român.
În cauză, reclamanta nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localităţii de domiciliu s-ar fi datorat persecuţiilor etnice la care ar fi fost supusă familia sa, persecuţia invocată trebuind probată, ceea ce reclamanta nu a făcut.
Din actele dosarului rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub jurisdicţia statului român, în condiţiile în care statul român nu şi-a persecutat etnic cetăţenii, indiferent de etnia acestora. Se reţine, totodată, că schimbarea domiciliului reclamantei s-a datorat înaintării frontului sovietic şi retragerii trupelor germane, fiind o măsură de protejare a cetăţenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.
Ca atare, mutarea dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.
Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul, prin OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea mr. 189/2000, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa modificată, iar acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, împotriva sentinţei nr. 30/CA din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta F.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4584/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4577/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
