ICCJ. Decizia nr. 4569/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4569/2010
Dosar nr. 8978/2/2009
Şedinţa publică din 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 904 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, ca rămasă fără obiect şi a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea privind acordarea daunelor morale. Instanţa a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au solicitat redobândirea cetăţeniei române încă din anul 2005, iar până la momentul introducerii acţiunii cererea acestora nu a fost soluţionată, însă la data soluţionării cererii de chemare în judecată, instanţa a constatat că a fost soluţionată cererea reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române, în sensul că a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru Cetăţenie, care a întocmit raportul potrivit prevederilor art. 17 şi 18 din Legea nr. 21/1991.
Instanţa a respins ca neîntemeiată, cererea accesorie a obligării la plata daunelor morale, întrucât reclamanţii nu au făcut nicio dovadă privind prejudiciul pe care l-au suferit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală pe aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât soluţia pe fondul cererii de chemare în judecată a fost de respingere a acţiunii, în condiţiile în care instanţa nu a reţinut culpa procesuală a Ministerului Justiţie şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea reclamantei şi obligarea pârâtului la analizarea/avizarea cererii reclamanţilor, aşa cum au solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-au solicitat şi daune morale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamanţilor şi văzând dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., Înalta Curte constatată că soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este corectă.
De altfel, este consacrată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi acordarea cheltuielilor de judecată atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile în timpul judecăţii.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamanţilor într-un termen rezonabil.
Culpa recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-şi ia toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante şi să comunice un răspuns în acest sens.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamanţilor a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi i-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamanţilor ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 904 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4576/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4567/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|