ICCJ. Decizia nr. 4630/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4630/20 12
Dosar nr. 2176/30/2010*
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Timiş, sub nr. 2176/30/2010, reclamantul Sindicatul „FINTIM” al salariaţilor din cadrul D.G.F.P. Timiş, în reprezentarea membrilor de sindicat potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, a chemat în judecată pe pârâtul Ministrul Finanţelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite bugetare, pentru constatarea refuzului nejustificat, exprimat de pârât, cu exces de putere în faza de executare a unei hotărâri irevocabile şi executorii de contencios administrativ, de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea unui interes legitim privat al membrilor de sindicat.
Astfel, reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat, exprimat cu exces de putere de pârâtul Ministrul Finanţelor Publice în calitate de ordonator principal de credite bugetare în faza de executare a sentinţei civile nr. 185/CA din 16 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 9062/30/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 694 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, de efectuare a operaţiunilor administrative privind aprobarea notei din 11 decembrie 2009, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti menţionate, deschiderea şi virarea de credite bugetare necesare către ordonatorul terţiar de credite bugetare D.G.F.P. Timiş, debitoare a obligaţiei de plată stabilite prin titlurile executorii menţionate, operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea interesului legitim privat al membrilor de sindicat.
2. Hotărârea Tribunalului Timiş
Prin sentinţa nr. 895 din 1 iunie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2176/30/2010, Tribunalul Timiş a respins acţiunea, cu motivarea că potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane iar răspunsul comunicat de pârât cu adresa din 21 decembrie 2009, nu poate fi circumstanţiat unui refuz nejustificat, în sensul noţiunii definite de Legea nr. 554/2004.
Tribunalul a considerat că refuzul, considerat nejustificat de punere în executare a unei hotărâri judecătoreşti, nu intră în sfera de reglementare a legii contenciosului administrativ, din interpretarea sistematica a acesteia, rezultând că refuzul rezolvării unei cereri ce poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ priveşte numai cererile de emitere a unui act administrativ ori de eliberare a unui certificat, adeverinţă ori alt înscris. Or, operaţiunile administrative privind aprobarea notei din 11 decembrie 2009 fac parte din executarea sentinţei în discuţie, aşa încât, executarea unui titlu executoriu de genul celui care se află în posesia reclamantului, ar trebui să urmeze o procedură specială.
3. Recursul declarat împotriva sentinţei nr. 895 din 1 iunie 2010 a Tribunalului
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 895/2010 şi prin decizia nr. 768 din 12 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2176/30/2010, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea, a casat sentinţa conform art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (3) şi alin. (7) C. proc. civ., cu reţinere spre competentă soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Timişoara, cu motivarea că din cererea de chemare în judecată, aşa cum s-a subliniat şi în cererea de promovare a căii de atac, acţiunea nu se întemeiază pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o acţiune în contencios administrativ de drept comun, fiind fundamentată în drept pe prevederile art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, obiectul său constituindu-l solicitarea de a se constata nejustificat refuzul exprimat de Ministrul Finanţelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite bugetare, de a efectua operaţiunile tehnice necesare pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 185/CA din 16 februarie 2009, dată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 9062/30/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 694 din 5 mai 2009, adoptată de Curtea de Apel Timişoara), respectiv, de a fi obligat pârâtul la efectuarea acestor operaţiuni (mai exact de aprobare a notei din 11 decembrie 2009 emisă de D.G.F.P. Arad).
4. Sentinţa nr. 481 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara
Prin sentinţa nr. 481 din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulata de reclamantul Sindicatul „FINTIM” al salariaţilor din cadrul D.G.F.P. Timiş împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâtul să aprobe, respectiv să efectueze operaţiunile necesare pentru aprobarea notei din 11 decembrie 2009 încheiată de D.G.F.P. Timiş, privind punerea în executare a sentinţei civile nr. 185 din 16 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 9062/30/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 694 din 5 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi să repartizeze creditele bugetare necesare efectuării plăţii potrivit aceleiaşi note, către ordonatorul terţiar de credite bugetare, D.G.F.P. Timiş.
Totodată a obligat pârâtul la 1.000 RON cheltuieli de judecată faţă de reclamant.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Membrii Sindicatului „FINTIM” din cadrul D.G.F.P. Timiş, sunt beneficiarii sentinţei civile nr. 185 din 16 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 9062/30/2008 al Tribunalului Timiş, irevocabilă prin decizia civilă nr. 694 din 5 mai 2009 pronunţată în Dosarul nr. 9062/30/2008 al Curţii de Apel Timişoara prin care pârâta D.G.F.P. Timiş a fost obligată să plătească membrilor de sindicat suplimentul postului şi al treptei de salarizare, începând cu data de 1 ianuarie 2004, la zi şi pentru viitor până la momentul încetării raporturilor de muncă.
În executarea sentinţei, D.G.F.P. Timiş a procedat la calcularea drepturilor salariale la care a fost obligată pentru fiecare reclamant în parte pentru perioada 1 ianuarie 2004-30 aprilie 2009, precum şi la efectuarea actualizării sumelor de plată cu rata inflaţiei, aşa cum rezultă din cele trei Liste de calcul a drepturilor băneşti precum şi din adresa din 4 decembrie 2009 emisă de D.G.F.P. Timiş, Serviciul financiar, contabilitate, investiţii şi buget propriu.
Documentaţia întocmită a fost înaintată de D.G.F.P. Timiş către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu nota din 11 decembrie 2009, privind calculul drepturilor băneşti în sumă de 27.356.428 RON, şi prin adresa din 21 decembrie 2009 pârâtul a refuzat efectuarea operaţiunilor administrative pentru plata acestor drepturi salariale, cu toate că are această obligaţie legală potrivit O.G. nr. 22/2002 modificată prin Legea nr. 110/2007, privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Curtea nu a primit punctul de vedere al pârâtului potrivit căruia obiectul litigiului îl constituie un drept de creanţă, iar din acest punct de vedere, soluţia care urmează a fi pronunţată trebuia să aibă în vedere faptul că acest drept de creanţă nu există şi, pe cale de consecinţă nu se poate spune că a fost îngrădit şi că în această cauză dreptul de creanţă nu este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă, pe motiv că, dacă s-ar accepta punctul de vedere al pârâtului s-ar ajunge la un refuz de executare a unei hotărâri judecătoreşti cu privire la o creanţă deja determinată, potrivit notei din 11 decembrie 2009 emisă de D.G.F.P. Timiş ceea ce este inadmisibil.
5. Recursul declarat împotriva sentinţei nr. 481 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara
5.1. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. şi formulând, în esenţă, următoarele critici:
- prin întâmpinarea depusă, ministerul pârât a invocat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, asupra căreia Curtea de apel a omis să se refere/ pronunţe, lăsând-o nesoluţionată;
- hotărârea Curţii de apel încalcă prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorilor, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile pârâţilor; or, în cauză instanţa a omis, pur şi simplu, să-şi amintească faptul că autoritatea pârâtă a cerut să se constate inadmisibilitatea acţiunii;
- hotărârea pronunţată a fost dată fără temei legal, instanţa obligând autoritatea ca în procedura de executare, să stabilească existenţa unui procent de 25% deşi instanţa care a dat titlul executoriu a respins această cerere;
- prin hotărârea pronunţată, instanţa cere autorităţii administrative să se substituie puterii legislative şi să stabilească întinderea drepturilor salariale (procentul de 25%), prerogativă exclusivă a Parlamentului.
În concluzie, autoritatea recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar în subsidiar, în caz de reţinere a cauzei pentru rejudecare, respingerea acţiunii ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată.
5.2. Intimatul-reclamant Sindicatul „FINTIM” a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului, susţinând în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Astfel, în legătură cu primul motiv de recurs, a argumentat intimatul-reclamant, instanţa de fond s-a pronunţat în mod implicit şi irevocabil prin decizia nr. 768/2011 pronunţând această decizie în cauza de faţă, dedusă judecăţii instanţei de contencios administrativ.
6. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este întemeiat pentru considerentele şi în limitele care vor fi prezentate în continuare.
Prin motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., autoritatea recurentă a susţinut, în esenţă, că hotărârea pronunţată nu respectă prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa omiţând să amintească/să se pronunţe/să motiveze în legătură cu cererea privind excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, aşa cum a fost formulată şi motivată în cadrul întâmpinării depuse la instanţa învestită de reclamant.
În cauză, este necontestat că autoritatea recurentă-pârâtă, în întâmpinarea depusă la instanţa de fond învestită, alături de apărările formulate, în mod expres a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, susţinând în esenţă că cererea formulată priveşte un raport juridic execuţional, de punere în executare silită a unui titlu executoriu şi că, pe de altă parte, se urmăreşte obţinerea unui alt titlu executoriu pentru aceleaşi drepturi, ministerul fiind obligat de instanţă să se imixtioneze în domeniul puterii legislative şi să stabilească un procent de 25% pentru drepturile salariale respective.
De asemenea, este necontestat că instanţele de fond, inclusiv Curtea de apel în sentinţa civilă nr. 481/2011, au omis să se pronunţe în vreun fel cu privire la cererea formulată de ministerul pârât cu privire la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pe care o invocase prin întâmpinarea depusă în cauză.
Potrivit art. 304 pct. 7, coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia adoptată şi nici motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Or, în cauză, cererea formulată de ministerul recurent-pârât a rămas nesoluţionată, fiind ignorată de instanţa de fond care s-a considerat competentă să soluţioneze fondul acţiunii cu care a fost învestită fără să fi soluţionat în prealabil, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acţiunii ce fusese invocată în mod expres.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul formulat este întemeiat, urmând ca soluţia să fie casată, iar cauza să fie trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Astfel, analizarea celui de-al doilea motiv de recurs nu mai este necesară, urmând ca eventual, instanţa de rejudecare să procedeze potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 481 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4195/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4743/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
