ICCJ. Decizia nr. 5056/2010. Anulare hotărâre Casa Judeteana de Pensii
| Comentarii |
|
I.C.C.J, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr, 5056
Reclamanţii D.O. şi D.G. au chemat în judecată pârâta C.J.P. Timiş, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârilor din 12 octombrie 2009 emise de C.J.P. Timiş, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, constatarea faptului că se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 completată şi modificată de Decretul - Lege nr. 118/2009 şi acordarea drepturilor cuvenite de la data depunerii cererilor.
În motivarea acţiunii, se arată că potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul - Lege nr. 118/2009 „în cazul celor decedaţi, urmaşii acestora au dreptul la pensie de urmaş în condiţiile legii ."
Se arată că au solicitat pârâtei, acordarea dreptului legitim în conformitate cu Legea nr. 189/2000, completată şi modificată şi au primit răspuns că nu se încadrează în acest act normativ, cu toate că în Decretul - Lege nr. 118/2009 se face vorbire şi de urmaşi.
Astfel, reclamanţii au arătat că părinţii lor, numiţii D.G. şi I. au din locuit în com. Opancea, sat Titu Maiorescu, jud. Caliacra (Bulgaria) în iulie - august 1940 au fost refugiaţi, deportaţi împreună cu alţi români, cu un convoi de căruţe din com. Opanacea, care a fost preluată de bulgari, în România în sat Taliverde, com. Cogealac, jud. Constanţa unde fiecare a fost repartizat pe la alte familii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 36 din 26 ianuarie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamanţi, dispunând anularea Hotărârii din 12 octombrie 2009 şi a Hotărârii din 12 octombrie 2009 şi obligând pârâta să emită câte o hotărâre pentru fiecare dintre reclamanţi, prin care să le recunoască calitatea de beneficiar a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi, să le acorde drepturile prevăzute de art. 2 din acelaşi act normativ începând cu data de 1 octombrie 2009, pentru ambii reclamanţi.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii beneficiază de statutul de persoane refugiate chiar dacă nu erau născuţi sau concepuţi la momentul strămutării părinţilor lor, întrucât această stare de fapt nu înlătură consecinţele pe care strămutarea părinţilor a avut-o asupra împrejurărilor în care reclamanţii au fost nevoiţi să trăiască din momentul naşterii lor.
Instanţa a mai reţinut că naşterea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 se raportează la data intrării în vigoare a acestui act normativ şi, eventual la data depunerii cererii de acordare a acestor drepturi, iar nu la data concepţiei persoanei în cauză.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Timiş.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o eronată interpretare a probatoriului cauzei, cât şi a legislaţiei privitoare la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.
Astfel, susţine recurenta, reclamanţii nu dovedesc calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât sunt născuţi la data 17 septembrie 1944 respectiv 26 iulie 1942 în localitatea Taliverde judeţul Constanţa iar părinţii au fost refugiaţi din comuna Opancea judeţul Caliacra la data de 15 septembrie 1940 conform actelor intitulate „situaţie de avere imobiliară rurală şi „Declaraţiune” eliberate de către Arhivele Naţionale.
Recurenta a mai susţinut că, în raport cu Precizările din 12 septembrie 2002 emise de C.N.P.A.S., ca şi de Precizările din 16 septembrie 2002 aceleaşi instituţii, prin sintagma „concepuţi înainte sau în timpul strămutării şi născuţi după strămutarea părinţilor” se referă doar la copii care s-au născut la un interval de maxim 300 de zile de la data la care începe perioada de strămutare a părinţilor conform C. fam. care stipulează că perioada concepţiei este cuprinsă între 180 - a zi şi a 300-a zi dinaintea naşterii copilului.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor au fost strămutaţi în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare:
„B eneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002:
„Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.”
În cauză, este necontestat faptul că familia intimaţilor-reclamanţi a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 26 iulie 1940 respectiv 7 septembrie 1944, şi că reclamanţii D.G. şi D.O. s-au născut în România, localitatea unde fuseseră strămutaţi părinţii lor, provenind din Bulgaria (Caliacra).
Instanţa de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002.
Pe cale de consecinţă, în mod corect şi în acord cu practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a reţinut că prejudiciile suferite de părinţi urmare strămutării sunt suportate şi de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimaţii-reclamanţi, pe de o parte, şi părinţii lor, pe de altă parte, cu care aceştia s-au aflat în aceeaşi situaţie, în speţă cea de strămutaţi, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat şi legal, a reţinut că familia reclamanţilor a făcut obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi că, fiind născuţi la data de 26 iulie 1942 respectiv 17 septembrie 1944 în localitatea de strămutare a familiei lor, reclamanţii se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi beneficiază de prevederile ordonanţei pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945, începând cu luna următoare celei în care au depus la Casa judeţeană de pensii cererea de acordare a drepturilor.
Referitor la intervalul de 300 de zile la care face referire recurenta facem precizarea că a admite teza recurentei pârâte potrivit căreia de prevederile legii nu pot beneficia copii concepuţi şi născuţi după strămutare, ar însemna aplicarea unui tratament discriminatoriu între intimaţii-reclamanţi pe de o parte şi, părinţii lor, pe de altă parte, în condiţiile în care toţi s-au aflat în această situaţie, suportând consecinţele persecuţiilor etnice.
Totodată nu pot fi primite ca argumente, înscrisuri emise de diferite autorităţi, sub formă de adrese sau precizări, care nu au nici un suport legal.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 36 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010
| ICCJ. Decizia nr. 5010/2010. Art. 14 din Legea nr. 554/2004,... → |
|---|
