ICCJ. Decizia nr. 538/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL -
Decizia nr. 538/2010
Dosar nr. 879/35/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 145/CA/2009-P.I. din 1 august 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul F.G.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, şi dispus suspendarea executării Ordinului nr. 915 din 15 mai 2009 emis de conducătorul autorităţii pârâte, prin care reclamantul a fost revocat din funcţia de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, susţinând că este netemeinică şi nelegală, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
În motivarea recursului, se arată în esenţă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit acestor dispoziţii legale, „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Referindu-se la noţiunile susmenţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă" ca fiind – „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" [lit. ş)] iar „cazuri bine justificate" – „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" [lit. t)].
În speţă, s-a făcut dovada că intimatul-reclamant a sesizat, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind înregistrată sub nr. 5204 din 27 mai 2009 (f.32 – dosar fond).
În ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, se reţine că sunt relevante prevederile contractului de management [art. III alin. (2) şi art. VII], ale actului adiţional nr. 1 la acest contract (pct. 9) şi ale Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1465/2006, potrivit cărora orice modificare de structură organizatorică a unităţii al cărei manager a fost numit intimatul-reclamant atrage în mod corespunzător modificarea indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de management, prin negocierea acestora; aceasta, întrucât, prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1853/2008, a avut loc o modificare de structură organizatorică a unităţii sanitare în discuţie.
Având în vedere că interpretarea prevederilor contractuale şi normative susmenţionate este hotărâtoare în ce priveşte verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt şi de drept care au condus la emiterea actului administrativ contestat, iar această operaţiune juridică nu o poate face instanţa sesizată cu cererea de suspendare, şi ţinând cont de îndoiala ce poartă asupra legalităţii actului respectiv, în raport de prevederile contractuale şi normative evocate, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia existenţei unui caz bine justificat.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a treia condiţii, referitoare la paguba iminentă, se va reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere consecinţa imediată şi directă pe care punerea în executare a actului administrativ contestat ar avea-o asupra veniturilor intimatului-reclamant, pe de o parte, precum şi faptul că ordinul de revocare din funcţie a managerului Spitalului de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Oradea este în măsură să conducă la perturbarea previzibilă a funcţionării acestei unităţi spitaliceşti, ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituţiei, pe de altă parte.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, corect invocate de prima instanţă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca – atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie – să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsura suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, pe care prima instanţă a dispus-o prin sentinţa recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Faţă de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 145/CA/2009-P.I. din 1 august 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 536/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 539/2010. Contencios → |
|---|
