ICCJ. Decizia nr. 540/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 540/2010
Dosar nr. 791/46/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 834/R-CONT din 9 septembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de S.I.C. împotriva deciziei nr. 455/R-CONT din 24 aprilie 2009, pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care recursul declarat de susnumitul a fost anulat, ca netimbrat.
Pentru a pronunţa Decizia nr. 834/R-CONT din 9 septembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, că motivele invocate de contestator nu se circumscriu dispoziţiilor art. 317-318 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs S.I.C.
Recursul este inadmisibil.
Astfel, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
În conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
De asemenea, potrivit art. 320 alin. (3), „Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
Cum Decizia nr. 834/R-CONT din 9 septembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind pronunţată într-o cale extraordinară de atac şi, deci, irevocabilă, constatându-se întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, acesta urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I.C. împotriva deciziei nr. 834/R-CONT din 9 septembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 54/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 541/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
---|