ICCJ. Decizia nr. 5723/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5723/20 11
Dosar nr. 1532/46/2010
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la 16 decembrie 2010, N.A.M. a solicitatîn contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, obligarea pârâtului Guvernul României să emită hotărâre de guvern prin care să fie vândute direct acţiunile pârâtei SC P. SA până la limita de 8% din capitalul social, vânzarea urmând a se realiza la acelaşi preţ cu care acţiunile au fost vândute către investitorul strategic O.M.V., respectiv 0,0525 Euro/acţiune, conform hotărârii A.G.E.A. a SC P. SA din 14 septembrie 2004, publicată în M. Of. al României din 28 septembrie 2004 precum şi obligarea pârâţilor Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni în limita a 8% din capitalul social al pârâtei SC P. SA; obligarea pârâţilor Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie să ofere spre vânzare directă pachetul de acţiuni în limita a 8% din capitalul social al pârâtei SC P. SA, vânzarea urmând a se realiza la acelaşi preţ cu care acţiunile au fost vândute către investitorul strategic O.M.V., respectiv 0,0525 Euro/acţiune, conform hotărârii A.G.E.A. a SC P. SA din 14 septembrie 2004, publicată în M. Of. al României din 28 septembrie 2004, respectiv 0,2158 RON/acţiune; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în calitate de angajat la SC P. SA la momentul iulie 2004, când a avut loc privatizarea avea dreptul de a deţine acţiuni până la limita de 8% din capitalul social, astfel că începând cu 23 iulie 2004, i-a fost recunoscut dreptul de a deţine aceste acţiuni. Rămânea de stabilit numai modalitatea concretă de distribuire a acestor acţiuni.
S-a mai arătat că în perioada derulării procesului de privatizare, a fost modificată O.U.G. nr. 49/2007, de înfiinţare a societăţii, art. 9 referitor la acţiuni, prevăzând după această modificare, dreptul salariaţilor la achiziţionarea unui procent în limita a 8% din capitalul social, drept recunoscut ulterior şi prin Legea nr. 555/2004, privind unele măsuri privind privatizarea SC P. SA.
Prin derogare de la prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, s-a prevăzut expres dreptul salariaţilor la un pachet de acţiuni de 8%, consfinţit şi prin Legea nr. 538/2003 de aprobare a O.G. nr. 55/2003.
La 28 ianuarie 2011, Guvernul României a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, deoarece actele administrative emise de executiv, supuse controlului judecătoresc potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, nu pot fi cenzurate decât în limitele legii.
La 1 februarie 2011 Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a depus întâmpinare prin care a arătat că cererea este neîntemeiată deoarece derularea procedurilor de vânzare depinde de emiterea hotărârii de către Guvern, potrivit art. V din O.G. nr. 55/2003, prin care să se stabilească momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de salariaţii SC P. SA şi cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de aceştia.
La 4 februarie 2011, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 33/F-C din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pentru realizarea procesului de privatizare a fost emisă O.G. nr. 55/ 2003, prin care s-a prevăzut o măsură avantajoasă pentru salariaţii societăţii, care, în temeiul art. I, au dreptul de a cumpăra, potrivit legii, în mod direct, prin derogare de la prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. I din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care s-au vândut acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Prin art. V din aceeaşi ordonanţă s-au modificat dispoziţiile O.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea SC P. SA, în sensul stabilirii limitei din capital ce poate fi vândut în mod direct salariaţilor, precizându-se că prin hotărâre de guvern se va stabili cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.
Pentru finalizarea vânzării s-a autorizat (conform art. IV) Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni, prevăzut de lege, către salariaţii SC P. SA Bucureşti.
Deşi Guvernul şi-a asumat această obligaţie, nici până în prezent nu a adoptat actul administrativ impus de textul ordonanţei, astfel că dreptul reclamanţilor, consacrat printr-o normă legală, nu a fost concretizat, cu toate că erau deţinătorii „bun” aşa cum a fost definit de art. I din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Arată prima instanţă că nu se poate reţine apărarea pârâţilor în sensul că s-ar încălca atribuţiile executivului prin obligarea la emiterea unei hotărâri de Guvern sau la adoptarea unor anumite conduite, pentru că reclamanţii au o speranţă legitimă în concretizarea dreptului lor, deja configurat printr-un act normativ, în caz contrar acesta fiind lipsit de conţinut; esenţial este faptul că Guvernul trebuie să se conformeze dispoziţiei preexistente, de adoptare a unei hotărâri prin care să vândă reclamanţilor direct acţiunile la SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ de vânzare a acţiunilor către O.M.V.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, ordinea firească a demersurilor impuse autorităţilor este: emiterea hotărârii de guvern, urmată de stabilirea procedurilor, termenelor şi condiţiilor pentru vânzarea acţiunilor şi oferirea spre vânzare directă a acţiunilor. Fără hotărârea de guvern, deci fără a se stabili în mod concret cota ce urmează a fi transmisă salariaţilor SC P. SA, nu se poate trece la celelalte etape, astfel că doar primul capăt de cerere poate fi admis, toate celelalte apărând ca premature.
Totodată, reţine instanţa de fond, Ministerul Economiei, prin Oficiul Participărilor Statului şi Privatizării în Industrie nu au culpă procesuală, cât timp au încercat elaborarea unui proiect de act prin care să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă, ce nu a primit însă avizele corespunzătoare.
Se mai reţine în considerentele sentinţei recurate, că oferirea spre vânzare a acţiunilor, cerere ce face obiectul petitului 3, constituie o operaţiune cu natură strict comercială, ce nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta N.A.M..
În recursul formulat, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., apreciind că motivarea instanţei de fond conduce efectiv la negarea unui drept recunoscut prin lege, drept care ar fi lipsit de substanţă dacă se acceptă ideea termenului sine die pentru adoptarea hotărârii de Guvern.
Dacă s-ar accepta motivarea instanţei, motivare conform căreia termenul este lăsat la totala şi neverificabila opţiune a Guvernului, ar însemna că actele normative să fie lipsite în realitate de eficienţă, ar însemna ca legea să nu se aplice.
Or, legea nu poate fi interpretată decât în sensul în care se aplică, iar nu în sensul în care textul este inutil.
Recursul este nefondat.
În art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997 , astfel cum a fost modificată şi completată prin O.G. nr. 55/2003, s-a prevăzut că salariaţii SC P. SA Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Această reglementare a fost greşit interpretată de către recurentă, considerându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd posibilitatea sesizării instanţei de contencios administrativ de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluţionarea în termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri referitoare la acel drept ori interes legitim.
Cererea a cărei nesoluţionare se invocă trebuie însă circumstanţiată unui raport juridic de drept administrativ, având ca obiect dreptul sau interesul legitim al reclamantei, pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorităţii publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, ceea ce ar constitui o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicată.
Instanţa de fond a avut în vedere limitele în care poate fi exercitat controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ, în cazul în care autorităţii publice i s-a recunoscut o putere discreţionară, astfel cum a fost recunoscută prin reglementarea invocată ca temei juridic al cererii de chemare în judecată.
Puterea discreţionară se exercită în oportunitate, lăsând autorităţii publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii, măsuri sau soluţii, conforme din punct de vedere al legalităţii şi care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere.
Prin dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.G. nr. 55/2003, a fost conferit dreptul discreţionar al recurenţilor de a decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii SC P. SA Bucureşti.
Cum însăşi stabilirea termenului pentru achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii SC P. SA Bucureşti implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut intimatului Guvernul României, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu se poate substitui puterii executive, în condiţiile în care printr-o lege s-a lăsat la latitudinea acesteia analizarea şi aprecierea momentului optim la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor, Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, fiind la rândul său autorizat să stabilească procedurile, termenle şi condiţiile pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni, prevăzut de lege, către salariaţii SC P. SA Bucureşti, în condiţiile legii.
Aceeaşi concluzie se impune faţă de dispoziţiile art. 41 din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare şi răspunde în faţa Parlamentului de îndeplinirea acestor obligaţii.
Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.A.M. împotriva sentinţei nr. 33/F-C din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5490/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5773/2010. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
