ICCJ. Decizia nr. 5841/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5841/2010
Dosar nr. 752/45/2010
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamantul H.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a solicitat anularea Ordinelor nr. 69582 din 23 aprilie 2009, nr. 69760 din 23 mai 2009, nr. 2866 din 05 noiembrie 2010, obligarea pârâtei la reintegrarea sa în funcţia de director executiv adjunct, consilier superior treapta I, clasa I, precum şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând diferenţa dintre salariul indexat, majorat şi recalculat de care ar fi beneficiat în funcţia de conducere din care a fost eliberat şi salariul deţinut în funcţia de execuţie, diferenţă reactualizată cu indicele de inflaţie, calculată începând cu data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă;
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, având în vedere Decizia nr. 1629/2010, respectiv Decizia nr. 1257/2009, pronunţate de Curtea de Constituţională, se impune obligarea pârâtei să îl reîncadreze în funcţia de director executiv adjunct (economic) pentru o perioadă nedeterminată, în aceleaşi condiţii avute în vedere prin Ordinul nr. 248 din 15 iulie 2003
Prin Sentinţa nr. 315/CA din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia lipsei plângerii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamantul H.C. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru lipsa plângerii prealabile.
Prin Decizia nr. 2279 din 15 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul H.C. împotriva Sentinţei nr. 315/C.A. din 13 decembrie 2010, a casat sentinţa atacată şi trimis spre rejudecare, reţinând că din dispoziţiile art. 7 alin. (5) şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 reiese că nu era necesară îndeplinirea procedurii administrative prealabile.
Rejudecând cauza, după casare Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa nr. 232 din 14 iulie 20101, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul H.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a anulat Ordinele nr. 69582 din 23 aprilie 2009, nr. 69760 din 23 mai 2009 şi nr. 2866 din 05 noiembrie 2010, emise de pârâtă.
Totodată, instanţa a obligat pârâta la reintegrarea a reclamantului în funcţia în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 69582 din 23 aprilie 2009, precum şi la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând diferenţa dintre salariul indexat, majorat şi recalculat de care ar fi beneficiat în funcţia de conducere din care a fost eliberat şi salariul primit după emitereaOrdinului nr. 69582 din 23 aprilie 2009, reactualizată cu indicele de inflaţie, calculată de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă.
De asemenea, a obligat pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să îi plătească reclamantului H.C. suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 69582 din 23 aprilie 2009 emis în temeiul OUG nr. 37/2009, reclamantul a fost eliberată din funcţia director executiv adjunct la Direcţia Sanitar Veterinară Vaslui, iar prin Ordinul nr. 69760 din 23 mai 2009 a fost numit în funcţia de execuţie de consilier, grad profesional principal, treapta 3 de salarizare, în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui cu acordarea unui salariu diminuat, iar ulterior, prin Ordinul nr. 70191 din 14 octombrie 2009 al aceleiaşi pârâte a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că la data de 26 februarie 2010, pârâta a dispus prin Ordinul nr. 858, începând cu data de 04 mai 2010, încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 70191 din 14 octombrie 2009 de numire în funcţia de director coordonator adjunct - economic, a acordat o perioadă de preaviz cuprinsă între data de 01 martie 2010 şi 04 mai 2010 şi a constat încetarea suspendării de drept a raportului de serviciu cu Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui, iar prin Ordinul nr. 1158/07 mai 2010 s-a dispus, începând cu data de 07 mai 2010, numirea reclamantului în funcţia publică de conducere vacantă de director executiv adjunct la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui pe o perioadă de cel mult 6 luni sau până la ocuparea funcţiei publice de conducere în condiţiile legii
Ulterior, prin Ordinul nr. 2866 din 05 noiembrie 2010, pârâta a prelungit numirea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct până cel târziu la 31 decembrie 2010.
Concluzionând instanţa de fond a constatat că, având în vedere deciziile Curţii Constituţionale prin care atât OUG nr. 37/2009, cât şi OUG nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale, nu mai există temei pentru a susţine legalitatea actelor administrative atacate.
Referitor la capetele de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 69582 din 23 aprilie 2009 şi acordarea drepturilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a emiterii acestui ordin, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 106 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora în situaţia în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea recursului se arată că soluţia instanţei de fond de admitere a acţiunii, în anularea ordinelor emise de către Preşedintele A.N.S.V.S.A, este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta consideră că instanţa de fond a reţinut, în mod netemeinic şi nelegal, că ordinele administrative a căror anulare s-a solicitat sunt lipsite de fundament legal, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis.
Actul administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 69582 din 23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice centrale.
Recurenta mai susţine că a procedat în conformitate cu aceste dispoziţii legale imperative, în vigoare la acel moment, cu respectarea întocmai şi în tot a termenelor şi condiţiilor prevăzute în OUG nr. 37/200, instituţia publică neavând un drept de opţiune astfel încât desfiinţarea funcţiei s-a produs „ope legis", cu consecinţa încetării raporturilor de serviciu ale intimatului - reclamant.
Prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu.
Una dintre aceste excepţii de la principiul neretroactivităţii normei, juridice este ultraactivitatea legii, definită ca acea situaţie în care actul normativ poate să producă efecte juridice şi după ieşirea din vigoare a legii, numai în cazurile expres prevăzute de legiuitor.
In materie civilă, legea veche supravieţuieşte pentru rezolvarea situaţiilor juridice pendinte, care rămân deci guvernate de legea sub imperiul căreia s-au născut.
Recurenta mai arată că nu se poate aprecia că efectele unei decizii a Curţii constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unei ordonanţe de Guvern ar retroactiva şi pentru perioada anterioară momentului publicării deciziei în M.O., întrucât acest aspect nu rezultă din dispoziţiile art. 147 din Constituţia României.
Totodată, recurenta consideră că soluţia instanţei de fond, de anulare a ordinului de eliberare din funcţie şi de reintegrare a intimatului-reclamant, este netemeinică şi nelegală, întrucât în urma reorganizării conform prevederilor OUG nr. 37/2009 , au fost desfiinţate posturile de natură contractuală ale directorilor coordonatori, respectivi directorilor coordonatori adjuncţi, desfiinţarea operând de drept.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 69582 din 23 aprilie 2009 emis de A.N.S.V.S.A în baza OUG nr. 37/2009, s-a dispus acordarea unui preaviz de 30 de zile, începând cu data de 23 aprilie 2009, urmând ca la expirarea termenului de preaviz, reclamantul să fie eliberat din funcţia publică de conducere, de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Vaslui.
Ulterior, prin Ordinul nr. 69760 din 23 mai 2009 al pârâtei, reclamantul a fost numit în funcţia de execuţie de consilier, grad profesional principal, treapta 3 de salarizare, în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui cu acordarea unui salariu diminuat.
După apariţia OUG nr. 105/2009, act normativ cu dispoziţii similare OUG nr. 37/2009, care se dorea a fi abrogată, reclamantul a fost reconfirmat în funcţia de director coordonator adjunct în aceleaşi condiţii prin Ordinul nr. 70191 din 14 octombrie 2009
Prin Ordinul nr. 858 din 26 februarie 2010 emis de instituţia pârâtă, s-a dispus ca Ordinul nr. 70191 din 15 octombrie 2009 având ca obiect numirea reclamantului în funcţia de director coordonator adjunct, să îşi înceteze aplicabilitatea.
Prin Ordinul nr. 1158 din 07 mai 2010 emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, reclamantul a fost numită temporar, de maxim 6 luni, în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct, iar prin Ordinul nr. 2866 din 05 noiembrie 2010 s-a prelungit perioada până la ocuparea postului în condiţiile legii, dar nu mai mult de 31 decembrie 2010.
Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a admis acţiunea reclamantului şi a anulat atât Ordinul nr. 69582 din 23 aprilie 2009 cât şi Ordinul nr. 69760 din 23 mai 2009 şi Ordinul nr. 2866 din 05 noiembrie 2010, reţinând că dispoziţiile OUG nr. 37/2009 şi dispoziţiile OUG nr. 105/2009, au fost supuse controlului de constituţionalitate şi declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, respectiv Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 pronunţate de Curtea Constituţională.
In plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Aşa fiind, prin cele hotărâte de Curtea Constituţională, actele administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009, acte pretinse ca fiind date pentru executarea şi punerea în executare a legii, sunt lipsite de fundament legal, cum este şi cazul Ordinului nr. 69582 din 23 aprilie 2009 prin care a fost desfiinţată funcţia de director executiv adjunct din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui şi a Ordinului nr. 69760 din 23 mai 2009 prin care reclamantul a fost numită în funcţia de execuţie de consilier, grad profesional principal, treapta 3 de salarizare, în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui cu acordarea unui salariu diminuat.
Ulterior, Guvernul prin OUG nr. 105/2009, a dispus revenirea la funcţiile publice de conducere anterioare OUG nr. 37/2009, fără ca, în ce priveşte situaţia reclamantului, să primească o reglementare corespunzătoare, firească din perspectiva considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale.
Dimpotrivă, prin emiterea unui nou ordin, în speţă nr. 858 din 26 februarie 2010, prin care, urmare reorganizării instituţiei şi a deciziei nr. 1629/2009 a Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 70191 din 14 octombrie .2009, reclamantul a fost eliberată din funcţia de conducere deţinută.
In mod corect, instanţa a de fond a apreciat ca fiind nelegală numirea reclamantului, prin Ordinele nr. 1158 din 07 mai 2010 şi nr. 2866 din 05 noiembrie 2010 în funcţia de director executiv adjunct la Direcţia Sanitar Veterinară Vaslui, doar pentru o perioada de cel mult 6 luni, până cel târziu la 31 decembrie 2010, atâta vreme cât anterior adoptării OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, reclamantul ocupa funcţia publică de conducere.
O aplicare corectă a deciziei Curţii Constituţionale presupunea ca acest din urmă ordin să conţină dispoziţia de reintegrare a reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior OUG nr. 37/2009 şi reînfiinţată ulterior, ca o aplicare a principiului restitutio in integrum, presupunându-se, în mod logic, că o atare situaţie s-a dorit prin invocarea Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că prima instanţă, în mod corect a suplinit conduita pe care trebuia să o aibă pârâta în temeiul legii şi a anulat ordinele nr. 69582 din 23 aprilie 2009, 69760 din 23 mai 2009, 858 din 26 februarie 2010, 1158 din 07 mai 2010 şi 2866 din 05 noiembrie 2010 dispunând reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere anterior deţinută, cu concomitenta obligare a pârâtei de a plăti acesteia drepturile salariale cuvenite.
Sunt lipsite de relevanţă susţinerile recurentei-pârâte privind adoptarea HG nr. 283/2011, având în vedere că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei nr. 232 din data de 14 iulie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5497/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 694/2010. Contencios → |
|---|
