ICCJ. Decizia nr. 118/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 118/2011
Dosar nr. 383/35/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 156/CA din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât admiterea cererii formulate de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII, TINERETULUI şi SPORTULUI şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1894 din 22 octombrie 2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare, prevăzute de art. 14 din LCA.
Astfel, instanţa de fond a constatat că în cauză, reclamantul prin motivele de nelegalitate invocate respectiv faptul că actul administrativ în litigiu nu este motivat, întrucât nu cuprinde motivele pentru care s-a dispus desfiinţarea postului ocupat de către acesta, iar invocarea doar a dispoziţiilor OUG nr. 105/2009 nu prezintă o motivare, actul administrativ contravenind astfel, astfel atât prevederilor Constituţiei României, cât şi celor din Legea nr. 53/ 2003 şi din Legea nr. 188/1999, a făcut dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.
Referitor la paguba iminentă instanţa de fond a constatat că prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut dovada faptului că prin emiterea actului administrativ în litigiu, reclamantul va fi pus în situaţia de a nu-şi putea întreţine familia şi de a achita ratele aferente creditelor contractate, prejudiciu care nu va putea fi recuperat ulterior, în cazul unei eventuale anulări a Ordinului nr. 1894 din 22 octombrie 2009.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 156/CA din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond şi-a motivat hotărârea pronunţată pe faptul că actul administrativ în litigiu nu este motivat, în condiţiile în care în preambulul Ordinului contestat, sunt prevăzute temeiurile luării acestei măsuri de desfiinţare a postului, respectiv Ordinul nr. 1894 din 22 octombrie 2009 a fost emis de fostul Minister al Tineretului şi Sportului în baza art. IV alin. (1) din OUG nr. 105/2009, act normativ care la data emiterii ordinului în cauză era în vigoare, aşadar ordinul contestat prin acţiunea introductivă a avut ca temei un act normativ emise de Guvernul României.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Văzând dispoziţiile art. 31 alin. (2) şi art. 1 alin. (3) din Constituţia României precum şi art. 41 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond, a reţinut ca fiind îndeplinită, în cauză, condiţia existenţei cazului bine justificat, prin prisma aparentei nemotivări a actului administrativ atacat, respectiv a Ordinului nr. 1894 din 22 octombrie 2009.
Astfel, Înalta Curte consideră că este de necontestat faptul că simpla indicare în cuprinsul actului administrativ a unor dispoziţii legale, cel puţin în aparenţă, nu poate echivala cu îndeplinirea de către recurentă, în calitate de autoritate publică emitentă, a obligaţiei constituţionale privind asigurarea informării corecte a intimatului-reclamant asupra unei probleme de interes personal, respectiv încetarea raporturilor sale de muncă, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte, nu va reţine criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că, în mod corect instanţa de fond a reţinut, în urma analizei circumstanţelor concrete ale cauzei, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, că în cauză sunt indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură Ordinul nr. 1894 din 22 octombrie 2009 şi care fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, fiind îndeplinite, astfel, cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din LCA.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret împotriva sentinţei nr. 156/CA din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 123/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
