ICCJ. Decizia nr. 151/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 324/46/2010 și sub nr. 947/46/2010 la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.A.E. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând ca prin sentință să fie obligată pârâta: 1. să emită decizie în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele ce fac obiectul deciziei din 20 octombrie 2008 emisă de SC S. SA Alexandria; 2. în situația neemiterii deciziei, în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinței, să fie obligată la plata unei penalități de 300 RON/zi de întârziere până la îndeplinirea obligației dispuse și la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru președintele pârâtei.
Reclamanta a arătat, prin motivele cererii de chemare în judecată, că deși notificările pentru restituirea imobilului moară cu anexe și terenul aferent situat în comuna S., județul Teleorman, au fost formulate în anul 2001 (în temeiul Legii nr. 10/2001), nu a fost emisă până la data formulării cererii de chemare în judecată dispoziția care să permită reclamantei continuarea procedurii de obținere a măsurilor reparatorii pentru imobilul respectiv. Statul Român, prin instituțiile sale, nu a soluționat într-un termen rezonabil o cerere de restituire în natură care, astfel, nu a putut fi soluționată favorabil (înstrăinându-se între timp imobilul). A apreciat reclamanta că o perioadă de peste 8 ani reprezintă depășirea evidentă a unui termen rezonabil de soluționare a unei notificări, statul - prin modificarea prevederilor legale și introducerea procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - fiind direct răspunzător de nesoluționarea unei cereri legitime. De aceea, pârâta, care reprezintă organul instituțional care răspunde de aplicarea prevederilor Legii nr. 247/2005, nu se poate prevala de faptul că nu a avut suficient timp pentru a soluționa dosarul aferent.
în cauză pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat o cerere de chemare în garanție a SC S. SA Alexandria și a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitându-se obligarea acestora să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin acordarea daunelor cominatorii, precum și a amenzii pretinse de reclamantă.
Prin sentința nr. 83/F-CONT din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilele ce fac obiectul deciziei din 20 octombrie 2008 emisă de SC S. SA Alexandria, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței. Prin aceeași hotărâre instanța de fond a respins cererea de penalități și cererea privind amenda (capătul 2 de cerere din acțiunea reclamantei) și a respins cererile de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a SC S. SA Alexandria.
S-a arătat, în considerentele hotărârii, în esență, că argumentele aduse de către pârâtă pentru justificarea nesoluționării dosarului prin emiterea deciziei în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu pot fi reținute, în condițiile în care, pe de o parte, pe parcursul unui an nu a fost emisă decizia de acordare a despăgubirilor prevăzute de lege, și, pe de altă parte, s-a probat în cauză că imobilul notificat de reclamantă nu mai putea fi restituit în natură.
împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a deciziei din 20 octombrie 2008 emisă de SC S. SA Alexandria și admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire ca fiind neîntemeiată.
S-a invocat, de către recurenta pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, direct în fața instanței de control judiciar, excepția de nelegalitate a deciziei din 20 octombrie 2008 emisă de chemata în garanție SC S. SA Alexandria, apreciindu-se că, în lipsa documentelor privind dovada dreptului la proprietate și a întinderii dreptului de proprietate, decizia emisă de SC S. SA Alexandria a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 2,art. 4 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile pct. 2.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, precum și a principiului de soluționare a notificărilor conform căruia sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățite.
Cât privește fondul recursului, s-a învederat că instanța de fond a reținut în mod greșit că în speță Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are numai posibilitatea de a reanaliza posibilitatea restituirii în natură a imobilului, iar nu a calității de persoană îndreptățită, în condițiile în care a fost deja emisă o decizie de către entitatea investită cu soluționarea notificării, iar aceasta a rămas definitivă. în realitate, s-a relevat că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape, iar în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în privința dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea autoarei reclamantei, în sensul că dosarul aferent deciziei a fost transmis de SC S. SA Alexandria, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43707/CC. Totodată, dosarul sus-amintit a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 de către autoarea reclamantei, reținându-se că, în măsura în care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC S. SA era o societate privatizată integral, devin incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora în situația imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător. în privința termenului de 30 de zile indicat de instanță pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, s-a relevat că nu s-a luat în considerare împrejurarea că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai judicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume existența unor hotărâri judecătorești irevocabile, care pot fi puse în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. Altfel spus, s-ar ajunge în situația ca recurenta să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori.
Prin întâmpinare reclamanta A.A.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că sentința recurată este legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Se constată, cât privește excepția de nelegalitate a deciziei din 20 octombrie 2008 emisă de SC S. SA Alexandria (prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului alcătuit din moară cu anexe și terenul aferent în suprafață totală de 2.115,15 m.p. situat în comuna S., județul Teleorman, formulată de autoarea reclamantei, M.A., și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul notificat - care nu poate fi restituit în natură - în condițiile Titlului VIl al Legii nr. 247/2005), că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și suspendă cauza. Din interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe. Nu pot forma, așadar, obiect al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ, în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Prin urmare, dispoziția/decizia prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate li cenzurată pe calea contenciosului administrativ, nici prin acțiune directă și nici prin intermediul excepției de nelegalitate.
Referitor la fondul recursului, se reține că instanța de fond, în mod legal - prin raportare la dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente - a admis acțiunea reclamantei A.A.E. și a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul alcătuit din moară cu anexe și terenul aferent în suprafață totală de 2.115,15 m.p. situat în comuna S., județul Teleorman, potrivit dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care este probat, în litigiu, că prin decizia din 20 octombrie 2008 a SC S. SA Alexandria, necontestată potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus arătat, imposibil de restituit în natură persoanei îndreptățite, și că dosarul aferent dispoziției de restituire a fost înaintat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a fost înregistrat la secretariatul acestei comisii.
Este adevărat că dispozițiile Capitolului V intitulat "Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare și până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.
Principiul "termenului rezonabil" se referă așadar atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, se constată, în cauză, că deși notificarea pentru restituirea în natură a imobilului a fost formulată în anul 2001, dosarul de despăgubire nu a fost încă soluționat, iar în aceste condiții în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, reglementată de dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Este neîntemeiată critica recurentei cu privire la fixarea termenului de 30 zile pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, calculat de la data rămânerii irevocabile a hotărârii atacate, instanța de fond având îndreptățirea, pe temeiul prevederilor ari. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, de a stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare. La stabilirea termenului de executare prima instanță a avut în vedere textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilește că, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată sa încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
în raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate nu erau întemeiate și că hotărârea atacată era legală și temeinică s-a dispus, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Comisia Centrată pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 83 F/ CONT din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1396/2011. Contencios → |
|---|
