ICCJ. Decizia nr. 214/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 214/2011
Dosar nr. 960/44/2009
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 210 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC T.B.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti; a anulat Decizia nr. 171 din 25 mai 2009 de suspendare a soluţionării contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 386 din 12 septembrie 2007 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi totodată, a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să plătească reclamantei suma de 4.522 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că prin decizia nr. 171 din 25 mai 2009 emisă de autoritatea pârâtă s-a decis suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de S.C. T.B.T. SRL Galaţi împotriva deciziei de impunere fiscală nr. 386/2007, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 4737/2007 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.
Suspendarea contestaţiei societăţii reclamante, s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., deoarece împotriva fostului administrator al societăţii P.A., s-a formulat plângere penală prin adresa nr. 4735 din 14 septembrie 2007 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.
Prin această sesizare, s-a solicitat ca argumentele de cercetare penală să stabilească dacă faptele reţinute şi prin procesul verbal de impunere fiscală ar putea constitui infracţiune prevăzută de Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Pornind de la situaţia de fapt stabilită în cauză, instanţa a reţinut că autoritatea pârâtă, cu rea credinţă, nu ia în discuţie soluţionarea contestaţiei reclamantei, suspendând-o sine die.
S-a stabilit că acest aspect reiese din adresa de sesizare a organelor penale din data de 14 septembrie 2007, iar cercetările penale trenează şi de fapt nici nu interesează finalizarea lor, din moment ce s-au emis după forma de executare în baza unor acte care fac obiectul unei contestaţii suspendate prin decizia autorităţii pârâte.
Cu alte cuvinte, contestaţia este suspendată, dar se dispune executarea silită în baza actelor administrative care fac obiectul acestei contestaţii.
Totodată, s-a constatat că autoritatea pârâtă nu a făcut nici o referire la decizia nr. 760 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, de care s-a făcut vorbire şi care este esenţială în dezlegarea pricini de faţă, astfel că este lesne de dedus faptul că prin omisiune, în primul rând, s-a dispus cu rea credinţă suspendarea contestaţiei societăţii reclamante.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa a reţinut că, deşi decizia de impunere nr. 386 din 12 septembrie 2007 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 4737 din 12 septembrie 2007 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi sunt acte subsecvente deciziei nule nr. 353/2007 emisă de aceeaşi direcţie, iar autoritatea pârâtă fiind investită tocmai cu soluţionarea contestaţiei împotriva acestor acte administrative, prioritate are calea administrativă, ca o condiţie a investirii instanţei judecătoreşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen motivat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de situaţia de fapt, respectiv existenţa unei sesizări penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o determinare hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în soluţionarea contestaţiei administrative şi a dispoziţiilor legale care permit reluarea soluţionării administrative a contestaţiei numai după pronunţarea unei hotărâri definitive pe latura penală a cauzei.
Se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 215 alin. (1) C. proc. fisc conform cărora introducerea contestaţiei pe calea administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantei - intimate formulată împotriva deciziei nr. 171 din 25 mai 2009.
La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-pârâtă a depus la dosar practică judecătorească privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sentinţa atacată, prin care a fost admisă în parte acţiunea reclamantei-intimate şi anulată decizia nr. 171 din 25 mai 2009 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative în baza art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., este legală şi temeinică în cauză nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune şi menţine măsura suspendării contestaţiei administrative până la soluţionarea definitivă a cercetării penale.
O simplă sesizare penală nr. 3281 din 28 mai 2007 nu justifică prin ea însăşi suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, în condiţiile în care nu s-a probat existenţa unei „înrâuriri hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă”. Pe de altă parte, de la data sesizării 14 septembrie 2007 cercetarea penală nu s-a finalizat cu o soluţie concretă pe latura civilă a cauzei, reclamanta-intimată având un drept recunoscut de lege vătămat prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a soluţionării contestaţiei administrative. Aceasta în condiţiile în care pe de o parte, în cauză nu s-a constatat cert sumele datorate de societate către bugetul de stat, iar pe de altă parte în raport de dispoziţiile art. 215 alin. (1) C. proc. fisc., introducerea contestaţiei administrative nu a suspendat executarea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.
Iar prin continuarea executării silite, în condiţiile nesoluţionării contestaţiei administrative, reclamanta-intimată este prejudiciată deoarece organele fiscale nu au stabilit administrativ cuantumul debitelor stabilite suplimentar în sarcina reclamantei.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi împotriva sentinţei nr. 210 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 21/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2160/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
