ICCJ. Decizia nr. 2805/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 18 mai 2010 la Curtea de Apel Cluj, reclamantele W.S. și L.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei să analizeze Dosarul având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul teren în suprafață de 955 m.p. situat în Cluj-Napoca, să oblige pârâta să înainteze evaluatorului dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.
Totodată au solicitat reclamantele și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
în susținerea celor solicitate reclamanta a arătat că, în urma demersurilor efectuate în baza Legii nr. 10/2001, s-au adresat autorităților competente solicitând restituirea în natură a imobilului identificat în petitul acțiunii însă demersurile nu s-au finalizat cu restituirea în natură ci cu dispoziții de despăgubire prin echivalent.
Prin Decizia nr. 10483 din 10 septembrie 2001, emisă de Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca s-au stabilit în favoarea reclamantelor măsuri reparatorii prin echivalent, dosarul fiind înaintat Comisiei centrale și înregistrat, până în prezent nefiind analizat.
Prin sentința civilă nr. 308 din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze Dosarul având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005. a obligat pârâta ca în termen de 90 de zile de la rămânea irevocabilă a hotărârii judecătorești să înainteze evaluatorului dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare și să emită, subsecvent, decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în baza Legii nr. 10/2001 reclamantele au notificat autoritățile competente solicitând restituirea terenului situat în Cluj-Napoca.
Prin Decizia nr. 10483/2001 Universitatea Babeș Bolyai a stabilit în favoarea reclamantelor măsuri reparatorii prin echivalent, dosarul fiind înaintat Comisiei Centrale și înregistrat sub nr. 32279/CC, până în prezent nefiind analizat.
S-a mai reținut că, fiind astfel declanșată procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reclamantele în repetate rânduri s-au adresat Comisiei pentru emiterea titlului iar prin răspunsurile date s-a comunicat reclamanților că se procedează la verificarea respingerii cererii de restituire și în situația în care se va constata că nu este posibilă restituirea în natură dosarele vor fi transmise evaluatorului.
S-a mai comunicat prin răspunsul autorității că ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizia comisiei decizie ce va fi afișată la "sediul autorității".
Din cele expuse, a apreciat instanța că actul normativ invocat prin dispozițiile sale reglementează regimul stabilirii și plății dispozițiilor aferente imobilelor preluate abuziv, statuând între altele că legea se aplică și despăgubirilor propuse în decizie motivată.
Același act în cuprinsul său reglementează și procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzând și termen de predare a dosarelor de 60 de zile (art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005).
Din actul normativ enunțat rezultă că în operațiunea de administrare, respectiv organizare, legiuitorul a stabilit anumite termene rezonabile. Ca urmare și în soluționarea cererii vizând analizarea situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privința verificării legalității, transmiterea dosarului evaluatorului sau societății de evaluatori, implicit întocmirea raportului și emiterea deciziei, se impune soluționarea într-un termen rezonabil. în speță însă se constată că de la solicitarea adresată autorității îndrituite a trecut aproape cinci ani și cererea nu a fost rezolvată urmare a modului defectuos, a justificărilor nerelevante fundamentate pe complexitate, număr mare de dosare. Ori, această modalitate defectuoasă de aplicare și rezolvare este mult peste termenul rezonabil, iar din această perspectivă refuzul nu poate să nu fie considerat nejustificat. A statua altfel și a admite teza indusă de pârâtă înseamnă a omite dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce statuează că "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil al cauzei sale de către o instanță imparțială instituită de lege care va hotărî și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil" precum și disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție ce prevăd că "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Or, dreptul de creanță născut în favoarea reclamantelor prin emiterea deciziei reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul art. 1, iar în acest context, prin nesolutionarea în termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 3041din C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă prin motivele de recurs formulate, susține, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.
Mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligații într-un termen de 30 de zile.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar Dispoziția Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca datează din 10 septembrie 2001 și nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.
în mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Criticile care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.
Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval foarte mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2001), este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Prin urmare, sentința recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în temeiul art. 304 1 din C. proc. civ.
Analizând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimații-reclamanți, constată că este întemeiată și o va admite.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2807/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2801/2011. contencios → |
|---|
