ICCJ. Decizia nr. 3/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3/2011
Dosar nr. 500/39/2010
Şedinţa publică de la 6 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03 noiembrie 2009, reclamantul C.S. a solicitat a solicitat să se dispună aplicarea conducătorilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi respectiv Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru fiecare zi de întârziere pentru neexecutarea sentinţei nr. 93/2009 a Curţii de Apel Suceava şi obligarea aceloraşi autorităţi la plata despăgubirilor în sumă de 1000 lei/zi de întârziere până la executarea acestei hotărâri judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004.
Reclamantul a motivat acţiunea arătând că, deşi prin sentinţa nr. 93 din 30 aprilie 2009 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus obligarea celor două autorităţi pârâte să-şi îndeplinească atribuţiile legale impuse de prevederile art. 16 Titlul VII din Legea 247/2005, acestea nu s-au conformat, aşa încât, se impune să se facă aplicaţiunea art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea 554/2004.
În întâmpinarea depusă la dosar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca fiind nefondată, sens în care a arătat că pârâtele sunt entităţi distincte, cu atribuţii diferite în aplicarea prevederilor Titlului VII al Legii 247/2005, iar acestei autorităţi nu-i pot fi imputate aspecte care ţin de punerea în executare a sentinţei invocate de reclamant.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, a arătat în întâmpinare că în raport de prevederile Titlului VII din Legea 247/2005, asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor şi în această calitate a analizat solicitarea reclamantului anterior pronunţării sentinţei invocate de reclamant, aşa încât cererea reclamantului este nefondată.
Prin sentinţa nr. 9 din data de 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Suceava a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.S. în contradictoriu cu intimatele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti; a aplicat conducătorului Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie - până la executarea sentinţei nr. 93 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În motivarea recursului s-a susţinut că la soluţionarea cauzei, prima instanţă nu a dispus, în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004 introducerea în cauză a persoanei în raport de care s-a solicitat aplicarea amenzii.
Au fost formulate şi critici de fond, respectiv că analizarea dosarului nu implică trimiterea acestuia la evaluator, detaliindu-se procedura administrativă în raport de prevederile Titlului VII, Cap. V art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005 şi s-a mai arătat că prin sentinţa nr. 93/2009 a fost obligat Secretariatul Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la analizarea dosarului reclamantei în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, obligaţie ce a fost îndeplinită.
Prin Decizia nr. 1796 din data de 9 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dispus amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat sancţiunea Conducătorului Secretariatului Comisiei Centrale de Despăgubire, fără a-l nominaliza şi cita în cauză, aspect de natură a atrage viciul nulităţii prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În rejudecare, la termenul din 06 septembrie 2010, reclamantul C.S. a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că pe rolul Curţii de Apel Suceava se află Dosarul nr. 682/39/2010, de a cărui soluţie depinde soluţionarea cauzei de faţă.
Prin Încheierea din data de 6 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului şi a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea Dosarului nr. 682/39/2010, aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru vicii de fond şi arătând că măsura suspendării judecării cauzei nu a fost motivată, iar, pe de altă parte, cele două cauze invocate de către reclamant au obiecte diferite, situaţie în care suspendarea nu se justifică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a îl admite pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata cauzei când dezlegarea pricinii atârnă, în tot sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Această normă legală consacră o situaţie de suspendare facultativă a judecăţii, în vederea realizării unei optime administrări a justiţiei, pentru a preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri greşite, în raport cu alte constatări făcute pe cale judecătorească, sau a unor hotărâri contradictorii.
Or, examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi analizând susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că, pe de o parte, prezenta cauză are ca obiect aplicarea, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a unei amenzi pentru neexecutarea de către pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sentinţei nr. 93/2009 a Curţii de Apel Suceava prin care acestea erau obligate să-şi îndeplinească atribuţiile legale impuse de prevederile art. 16 Titlul VII din Legea 247/2005, în sensul analizării dosarului reclamantului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Pe de altă parte, cauza ce face obiectul Dosarului nr. 682/39/2010 are ca obiect anularea în parte a Deciziei nr. 8040 din 18 mai 2010 a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care, în temeiul dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, se emite în favoarea reclamantului titlul de despăgubire, în sensul rectificării acesteia, recunoaşterea dreptului reclamantului la despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 190,50 mp situat în Botoşani, obligarea pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea deciziei privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi repararea pagubelor cauzate.
Înalta Curte apreciază că între obiectul celor două cauze nu există o legătură de natură a justifica, potrivit considerentelor expuse anterior, dispunerea măsurii suspendării judecării prezentei cauze, între cele două neexistând interdependenţa impusă de dispoziţiile legale incidente.
Astfel, prezenta cauză nu este condiţionată de stabilirea existenţei vreunui drept al reclamantului, care să facă obiectul Dosarului nr. 682/39/2010.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi găsind întemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul, şi, casând încheierea recurată, va trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Încheierii din data de 6 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Încheierea din data de 6 septembrie 2010 şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 299/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 300/2011. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
