ICCJ. Decizia nr. 3904/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 11 ianuarie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a excepției de nelegalitate formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Gorj - S.P.C.R.P.C.î.A. și Ministerul Administrației și Internelor.
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Craiova a reținut că potrivit art. 10 Legea nr. 554/2004: "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".
în cauza de față reclamanta și-a manifestat expres voința ca cererea sa să fie soluționată de către instanța de la sediul emitentului actului administrativ, respectiv de către Curtea de Apel București.
învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3157 din 3 mai 2011, a declinat în favoarea Curții de Apel Craiova competența de soluționare a excepției de nelegalitate invocată de reclamant, a constatat ivirea conflictului negativ de competență între Curtea de Apel București și Curtea de Apel Craiova și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel București a reținut că, în analiza acestei excepții, anterior instituirii, prin Legea nr. 554/2004, a procedurii speciale de soluționare a excepțiilor de nelegalitate a actelor administrative, judecătorul cauzei era și judecătorul excepției.
Mai mult decât atât, dincolo de argumentul ce ține de rațiunea legiuitorului și buna administrare a justiției, Curtea de Apel București a considerat că, în privința excepției de nelegalitate, nu sunt incidente prevederile art. 12 C. proc. civ., potrivit cărora: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", o atare opțiune existând doar pentru acțiunea de fond, nicidecum și pentru excepția de nelegalitate.
Art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004 este extrem de clar atunci când stabilește competența teritorială alternativă, limitând dreptul de opțiune la domiciliul reclamantului, respectiv sediul pârâtului.
înalta Curte soluționând conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
în cauză a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor.
Potrivit art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004:
"Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale".
Instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. f) Legea nr. 554/2004, respectiv instanța competentă să soluționeze în fond legalitatea actului administrativ.
Este adevărat că art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004 stabilește competența teritorială alternativă, însă în cauză nu sunt incidente aceste dispoziții.
înalta Curte constată că Ministerul Administrației și Internelor are calitatea de emitent, nefiind parte în cauza de față.
Părțile din litigiul dedus judecății nu au domiciliul, sau sediul în raza Curții de Apel București.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3903/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3900/2011. Contencios → |
|---|
