ICCJ. Decizia nr. 3935/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția instanței de fond.
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, reclamanta U.L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor pentru a fi obligat la emiterea unui Ordin de schimbare a destinației terenului de 1288 m.p., situat în intravilanul orașului C..
în motivare s-a arătat că reclamanta a dobândit prin cumpărare imobilul de la o persoană în favoarea căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, persoană al cărei autor achiziționase bunul în anul 1946, însă îi fusese preluat în proprietatea statului, în condițiile Legii nr. 204/1947.
Terenul s-a înscris în categoria vegetație forestieră - pădure, iar pârâtul a refuzat solicitarea de schimbare a destinației, motivat de faptul că se află în fondul forestier național, având destinație forestieră, deși Ocolul Silvic C. comunicase că suprafața poate fi atribuită după un an, când cultura de molid devine aptă să fie recoltată.
Același ocol silvic a confirmat și faptul că parțial terenul a fost pepinieră, iar în prezent nu se mai află în evidența ocolului.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
în condițiile art. 137 C. proc. civ., instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite în cauză cerințele art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, față de înscrisul depus în copie, din care rezultă răspunsul pe care pârâtul l-a formulat la solicitarea reclamantei și apărătorului acestuia.
Prin sentința nr. 222/F-CONT din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta U.L.D., împotriva pârâtului Ministerul Mediului Și Pădurilor.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
- în condițiile Legii nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui G.S.M. pentru terenul pădure de 1300 m.p., teren care ulterior a fost înstrăinat reclamantei prin înscrisul autentic, înscris în care s-a menționat calitatea de teren cu vegetație forestieră - pădure.
- din fișa tehnică a acestui imobil, din descrierea parcelară și din comunicările făcute de Direcția Silvică V., rezultă că suprafața de 1288,52 m.p. este teren fond forestier național, cu categorie de folosință pepinieră silvică, pe teren aflându-se inițial o cultură de molid în vârstă de 4 ani;
- faptul că Ocolul Silvic C. comunica în anul 1996 că terenul poate fi atribuit după recoltarea culturii de molid, atribuire care de altfel s-a și făcut cu ocazia punerii în posesie și emiterii titlului de proprietate, nu are valoarea scoaterii acestuia din fondul forestier național.
- în condițiile art. 35 C. silvic, este interzisă reducerea fondului forestier național, iar scoaterea definitivă a unor terenuri din această categorie se face, prin excepție, în condițiile art. 36 și art. 37, pentru lucrări de interes național declarate de utilitate publică.
- reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 24 C. silvic, iar interpretarea care se impune a fi dată textului este aceea că, prin el se recunoaște dreptul proprietarului unui teren, din afara fondului forestier, de a solicita înscrierea imobilului în fondul forestier, stabilindu-se și modalitatea în care se face acest lucru.
- în acest text de lege, invocat de către reclamantă, nu este prevăzută posibilitatea inversă, respectiv de trecere a unui teren din fondul forestier național în afara fondului forestier național, o astfel de posibilitate este reglementată, așa cum de altfel s-a comunicat reclamantei prin Ordinul nr. 25/2009, însă, ea presupune o anumită procedură, atunci când aceasta este posibilă, și realizarea unei compensări fie cu o suprafață echivalentă, fie cu un echivalent valoric care se stabilește potrivit normelor din acest ordin.
A concluzionat instanța de fond în sensul că această procedură excede însă prezentului litigiu al cărui obiect este obligarea pârâtului să emită ordinul de schimbare a destinației în temeiul unor dispoziții legale, care nu recunosc o astfel de posibilitate.
2. Calea de atac exercitată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U.L.D., considerând-o nelegală și netemeinică.
în motivarea cererii de recurs se arată că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că suprafața de teren de 1300 m.p. în intravilanul orașului C., pentru care s-a emis titlul de proprietate a fost folosit de Ocolul Silvic C. numai 4 ani ca pepinieră.
Ulterior recoltării culturii de molid, terenul a fost retrocedat, însă încadrarea în categoria "Pădure" constituie o ilegalitate, cu atât mai mult cu cât Ocolul Silvic C. prin adresa din 6 mai 2010, a menționat că terenul respectiv a figurat în evidențele lor ca pepinieră până în 2002, iar în prezent nu se mai află în vreo evidență a acestora.
în acest context, refuzul autorității pârâte este nejustificat, iar instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală.
Ministerul Mediului și Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată.
în esență, se susține că terenul este inclus în fondul forestier național și nu poate face obiectul unei schimbări de destinație întrucât din interpretarea dispozițiilor art. 24 coroborat cu art. 1 alin. (2) C. silvic, pot face obiectul unor schimbări de destinație doar terenurile din afara fondului forestier.
3. Soluția instanței de recurs.
înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de susținerile părților și de dispozițiile legale incidente, apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Este adevărat că potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) C. silvic al României, respectiv Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, fondul forestier național include pădurile.
Potrivit art. 2 alin. (1) din aceeași lege "sunt considerate păduri, în sensul prezentului cod, și sunt incluse în fondul forestier național terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha acoperite cu arbori: arborii trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 metri la maturitate, în condiții normale de vegetație, iar conform alin. (2) lit. a) termenul "pădure" include "pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, precum și cele incluse ulterior în acestea, în condițiile legii".
Necontestat este faptul că potrivit art. 24 alin. (1) și (2) C. silvic menționat, în cazul vegetației forestiere din afara fondului forestier și a altor terenuri, se poate aproba schimbarea destinației terenurilor prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 25/2009.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, persoanei de la care recurenta a cumpărat terenul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate din 18 aprilie 2000 pentru suprafața de 1300 m.p. teren intravilan - pădure, în orașul C..
Potrivit adresei din 6 mai 2010 a Ocolului Silvic C., terenul menționat a avut categoria de folosință pepinieră, iar în prezent terenul respectiv nu se mai află în vreo evidență a Ocolului Silvic C., amenajarea ca pepinieră fiind făcută doar până în anul 2002.
Conform certificatului de urbanism din 9 decembrie 2009 emis de Primăria orașului C., rezultă că terenul se găsește în intravilanul orașului C., iar potrivit P.U.G. are destinația de zonă balneară și turistică protejată - dotări balneare, putând fi utilizat pentru construire locuință.
Deci, în raport de aceste înscrisuri, nu este cert faptul că suprafața de 1300 m.p. în litigiu, se încadrează în categoria "pădure" și face parte din fondul forestier național, astfel cum aceste noțiuni au fost definite de legiuitor prin dispozițiile legale menționate anterior.
Fără lămurirea acestei situații, nu se poate aprecia asupra refuzului autorității pârâte materializat prin adresa din 3 mai 2010.
în conformitate cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru o bună administrare a justiției și pentru a se preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra probe cu înscrisuri și expertiză prin care să se stabilească dacă terenul poate fi încadrat în categoria "pădure", dacă este inclus în amenajamente silvice și dacă se află în evidențele autorității pârâte ca făcând parte din fondul forestier național.
Față de toate considerentele expuse, înalta Curte în temeiul art. 313 C. proc. civ., a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3910/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3905/2011. Contencios → |
|---|
