ICCJ. Decizia nr. 4229/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4229/2011
Dosar nr. 39242/3/2008
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului B.M.
Prin Sentinţa civilă nr. 3835 din 12 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul B.M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul a înţeles să probeze calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului cu notele de analiză întocmite de către lucrători ai Securităţii statului şi cu propunerile acestora consemnate în mai multe rapoarte informative referitoare la recrutarea în calitatea de informator a pârâtului, precum şi cu nota informativă semnată de către acesta la 15 iulie 1985.
Curtea de apel a reţinut că din niciuna din dovezile administrate în cauză nu reiese că în mod voluntar şi conştient pârâtul ar fi acceptat furnizarea unor informaţii de natură să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertatea de exprimare.
Curtea de apel a înlăturat şi argumentul reclamantului referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 întrucât informaţiile furnizate securităţii puteau fi comunicate sub orice formă, în considerarea faptului că şi în situaţia reţinerii acestei ipoteze se impune şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii vizând îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că este îndeplinită atât prima condiţie de fond, cu privire la denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi cea de a doua condiţie, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale.
Mai întâi, este demonstrată prima condiţie pusă de legiuitor (art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008) pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii: furnizarea de informaţii despre atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist.
Manifestarea nemulţumirii faţă de modul de retribuire a muncii era evident o atitudine neagreată de autorităţile comuniste. Potrivit propagandei de la acea vreme, toţi salariaţii - atât cei din industrie, cât şi cei din agricultură - se bucurau pe deplin de roadele muncii lor. Mai mult, autorităţile susţineau că nivelul de trai al cetăţenilor atingea cele mai înalte standarde.
Interzicerea unor astfel de discuţii publice este tipică regimurilor totalitare, fiind de neconceput într-un regim democratic.
Faptul că ofiţerii de legătură ai intimatului notau că „informaţiile furnizate au avut valoare operativă" dovedeşte, o dată în plus, faptul că informaţiile furnizate se circumscriau sferei de interes a organelor represive ale regimului.
A doua condiţie de fond se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiei furnizate. Şi această condiţie este îndeplinită, întrucât este exclus ca intimatul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în delaţiunile sale urma, de obicei, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii.
Recurentul mai arată că definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii nu cere existenţa unei pluralităţi de informaţii furnizate pentru reţinerea acestei calităţi, fiind de ajuns şi un singur denunţ care să îndeplinească cele două condiţii.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie apreciată ca fiind colaborator al Securităţii trebuia să furnizeze informaţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte apreciază că informaţiile din notele întocmite de ofiţerii de securitate depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natură să îndeplinească celelalte cerinţe ale legii referitoare la scopul comunicării acestor date, respectiv a dreptului la viaţă privată, dreptului la libertatea de exprimare, a dreptului la libertatea cuvântului şi libertatea opiniilor.
Din conţinutul Notelor întocmite de ofiţerii de securitate se conturează existenţa unor aprecieri pozitive de natură să conducă la concluzia că pârâtul ar fi putut fi integrat în sistemul delaţionist al fostei Securităţi a statului, posibilitate nesancţionată însă de dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008 modificată şi republicată.
Aceste informaţii, prin natura şi scopul lor, precum şi cele referitoare la modalitatea în care se purtau discuţii în legătură cu retribuţia muncii la CAP, sau în care se desfăşura activitatea unui dispensar medical din comuna Laza, nu pot fi apreciate ca fiind de natură să conducă la posibilitatea restrângerii unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Aprecierile şi caracterizările iniţial pozitive ale organelor de securitate la adresa pârâtului, atât în contextul naturii informaţiilor furnizate precum şi în contextul în care nu există nicio probă că acestea ar fi fost furnizate direct de către pârât, nu pot face dovada calităţii de colaborator al Securităţii, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008.
Ca urmare, în acest caz nu este îndeplinită prima condiţie cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Trebuie precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 şi la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte probante ale colaborării cu securitatea.
Însă în analiza forţei probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere şi modul în care ofiţerii de securitate trebuiau să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu.
Din amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forţa unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofiţerii de securitate aveau un plan de racolări, un plan de informaţii etc., context în care informaţia putea să nu aparţină persoanei la care se face referire.
În aceste condiţii relatările consemnate în rapoartele informative ale ofiţerilor nu pot beneficia de o prezumţie legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.
A considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliţie politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.
În cauza de faţă, probele administrate în susţinerea acţiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securităţii, demonstrează că pârâtul nu şi-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informaţii prin care să fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natura celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În temeiul dispoziţiile art. 274, Înalta Curte va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei civile nr. 3835 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată pentru intimatul-pârât.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3839/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4341/2011. Contencios → |
|---|
