ICCJ. Decizia nr. 3839/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3839/2011

Dosar nr. 473/32/2010

Şedinţa publică de la 30 iunie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 121 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Z.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău. A anulat Hotărârea nr. 127 din 31 mai 2010 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o hotărâre prin care să stabilească reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare şi să acorde drepturile prevăzute de această lege începând cu data de 1 mai 2010.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin lege, în ceea ce priveşte acordarea drepturilor compensatorii, legiuitorul a urmărit ca de acestea să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit cu începere din 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând cei care au fost refugiaţi sau strămutaţi în altă localitate.

În acest context, instanţa de fond a constatat că reclamantul, prin probele administrate, a dovedit că îndeplineşte condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999, în sensul că s-au exercitat asupra acesteia persecuţii din motive etnice, astfel încât, în mod nelegal, autoritatea pârâtă a respins cererea reclamantului de recunoaştere a calităţii de refugiat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând generic dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ.

Prin criticile aduse sentinţei instanţei de fond, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că din actele depuse la dosar de către reclamant nu rezultă că acesta a suferit o persecuţie pe criterii etnice, cauzată de împrejurările istorice din perioada sus-menţionată, fiind vorba de o măsură de protecţie datorată războiului, prin detaşarea cu serviciul a tatălui acestuia, Z.V., din staţia Vatra Paşcani în staţia Alba Iulia.

Recursul este întemeiat.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Înalta Curte, apreciază că pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare, soluţia legală şi temeinică era de respingere a acţiunii formulate de reclamantul Z.C.

Astfel, în cauză, reclamantul nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localităţii de domiciliu Vatra Paşcani, judeţul Iaşi şi refugiul în, localitatea Alba Iulia, judeţul Alba s-ar fi datorat persecuţiilor etnice la care ar fi fost supusă familia sa, persecuţia invocată trebuia probată, ceea ce reclamantul nu a făcut.

Din actele dosarului rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea statului român, în condiţiile în care statul român nu şi-a persecutat etnic cetăţenii, indiferent de etnia acestora.

Ca atare, mutarea dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Se reţine că, schimbarea domiciliului reclamantului din Paşcani în localitatea Alba Iulia, judeţul Alba, s-a datorat înaintării frontului sovietic, fiind o măsură de protejare a cetăţenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.

Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul prin O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în urma rejudecării, va respinge acţiunea formulată de reclamantul Z.C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bacău, împotriva Sentinţei nr. 121 din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea reclamantului Z.C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2011.

Procesat de GGC - LM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3839/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs