ICCJ. Decizia nr. 475/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 333/ GA din 04 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin D.G.F.P. Constanța și S.A.F. - Activitatea de Inspecție Fiscală Constanța. Instanța a dispus suspendarea executării silite a deciziei de impunere din 21 iulie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 21 iulie 2010 emise de A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia de impunere din 21 iulie 2010 și raportul de inspecție fiscală din 21 iulie 2010 emise de pârâte, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare: TVA în sumă de 1.012.132 RON și majorări de întârziere în suma de 1.838.121 RON.
S-a mai reținut că TVA ș fost stabilită pentru perioada 01 ianuarie 2004-30 septembrie 2007, avându-se în vedere că reclamanta nu beneficia de prevederile art. 127 alin. (7) C. fisc., fiind obligată să colecteze această taxă pentru serviciile factura Consiliului Județean și Consiliului Local Constanța în perioada respectivă.
întrucât nu a colectat TVA în cuantumul mai sus-arătat, organul fiscal a calculat și majorări de întârziere și penalități de întârziere până la 16 iulie 2010, în cuantum de 1.838.121 RON.
în ce privește condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că stabilirea suplimentară a TVA prin actele administrative fiscală a căror suspendare se solicită, precum și a penalităților de întârziere, creează o serioasă îndoială în privința legalității acestora, întrucât art. 127 pct. 6 C. fisc. prevede care sunt activitățile instituțiilor publice supuse taxării, iar cea desfășurată de reclamantă nu se regăsește printre acestea.
De altfel, a mai reținut judecătorul fondului, chiar organul fiscal în raportul de inspecție a arătat că reclamanta ar fi beneficiat de această scutire daca i se aplicau prevederile art. 127 alin. (7) C. fisc., în cauză nerezultând că activitatea reclamantei pentru care s-a perceput suplimentar TVA urma să fie exercitată și de alți agenți economici.
Instanța a reținut îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, prin executarea actelor administrative fiscale, datorită cuantumului sumelor prevăzute, s-ar putea perturba activitatea regiei care execută un serviciu public.
împotriva sentinței civile nr. 333/CA din 04 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. Constanța prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ. Motivele suspendării executării actului administrativ atacat, s-a precizat, trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului atacat. Or, reclamanta, prin motivele invocate, nu a făcut dovada că prima condiție prevăzută de lege, cea a cazului bine justificat, este îndeplinită, iar instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cererii de suspendare dovezile privind împiedicarea reclamantei la participarea unor lucrări pe calea licitațiilor.
Recurenta a mai arătat că simplul fapt că executarea actului administrativ fiscal afectează într-o anumită măsură patrimoniul persoanei căreia i se adresează nu poate justifica suspendarea executării actului. Motivele invocate de către instanță se referă la prejudiciul pe care l-ar putea suporta prin executarea actului numai din acest punct de vedere, fără a se evidenția acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care creează o îndoială serioasă asupra actelor atacate.
în speță, dacă reclamanta datorează sau nu taxa pentru valoarea adăugată stabilită de către organele de inspecție fiscală și materializate prin actul administrativ fiscal contestat pe cale administrativă, sunt stabilite potrivit prevederilor legale reținute de către organele fiscale, urmează a se stabili pe de o parte în urma soluționării contestației pe cale administrativă și ulterior pe cale judecătorească potrivit Legii nr. 554/2004, în urma administrării probelor, neputându-se aprecia la momentul investirii instanței de fond cu soluționarea cererii de suspendare că din actele administrative atacate rezultă acea îndoială asupra legalității lor.
Recursul este nefondat.
în general, se recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. în considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Prin "cazuri bine justificate" se înțelege, în sensul legii, "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin "pagubă iminentă" se desemnează "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare]. Pe de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2)-(7) din Legea contenciosului administrativ.
Prima instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată, admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării deciziei de impunere din 21 iulie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 21 iulie 2010 emise de D.G.F.P. Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală până la pronunțarea instanței de fond.
Suspendarea executării actului administrativ atacat de către reclamantă pe calea contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt și de drept invocate prin contestația administrativă și prin acțiunea în contencios administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalității și temeiniciei raportului de inspecție fiscală din 21 iulie 2010 și a deciziei de impunere din 21 iulie 2010 emise de D.G.F.P. Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece, prin raportare la calitatea reclamantei de regie care execută un serviciu public - repararea și întreținerea drumurilor și podurilor - executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la desfășurarea cu mari dificultăți, pe mai departe, a activității economice a intimatei și la împiedicarea participării la atribuirea unor lucrări prin intermediul licitațiilor publice, și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).
în aceste condiții, constatând că motivele de recurs invocate în cauză erau neîntemeiate și că hotărârea atacată era legală și temeinică s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.G.F.P. Constanța pentru S.A.F. - Activitatea de Inspecție Fiscală Constanța împotriva sentinței civile nr. 333/ CA din 04 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 486/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 461/2011. Contencios → |
|---|
