ICCJ. Decizia nr. 5047/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5047/2011

Dosar nr. 119/2/2010

Şedinţa publică de la 28 octombrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Procedura derulată de prima instanţă

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 07 ianuarie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A.B.C., A.C., A.I., A.O., G.F., G.T., N.E., N.N., R.M., S.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării, Universitatea „P.A.” din Iaşi şi T.D.:

- anularea ordinului nr. 5837 din 06 noiembrie 2009,

- suspendarea executării ordinului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei,

- urmare a anulării Ordinului nr. 5837 din 06 noiembrie 2009, să se dispună restabilirea situaţiei anterioare emiterii acestuia, în sensul:

- obligării pârâţilor să permită accesul reclamanţilor în imobilul situat în Iaşi, sediul central al Universităţii „P.A.” din Iaşi;

- obligării pârâţilor să permită accesul reclamantului prof. univ. dr. N.N. în spaţiile folosite ca secretariat şi rectorat ale Universităţii „P.A.” din Iaşi, aflate la etajul I al imobilului situat în Iaşi, sediul central al Universităţii „P.A.” din Iaşi;

- obligării pârâţilor să permită accesul reclamantului prof. univ. dr. C.A. în spaţiile folosite ca secretariat şi decanat ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „P.A.” din Iaşi, aflate la etajul II al imobilului situat în Iaşi, sediul central al Universităţii „P.A.” din Iaşi;

- obligării pârâţilor să permită accesul reclamantului prof. univ. dr. B.A. în spaţiile folosite ca secretariat şi decanat ale Facultăţii de Economie din cadrul Universităţii „P.A.” din Iaşi, aflate la etajul III al imobilului situat în Iaşi, sediul central al Universităţii „P.A.” din Iaşi;

- obligării pârâţilor de a preda către reclamanţii prof. univ. dr. N.N., prof. univ. dr. C.A., prof. univ. B.A., logistica, documentele şi arhivele Universităţii „P.A.”, ale Facultăţii de Drept, Economie, şi respectiv Ştiinţele Comunicării, obligarea pârâţilor la plata de daune materiale şi morale;

- cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin ordinul atacat, se reiterează abuzurile săvârşite prin Ordinul nr. 4294 din 16 iunie 2009, act suspendat prin încheierea de şedinţă din 23 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 8358/2/2009.

Ca şi în cazul ordinului anterior, prin Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 a fost încălcată autonomia universitară, întrucât nu s-a ţinut seama de alegerile organizate în mod legal în baza Ordinului 2538/2007 şi reorganizate ca urmare a observaţiilor formulate de Ministerul învăţământului, fiind înaintat un dosar în acest sens pentru confirmarea rectorului la data de 28 ianuarie 2008.

De asemenea, persoanele alese în funcţii de conducere nu au calitatea de cadre didactice titulare în cadrul Universităţii „P.A.”, în timp ce persoane care nu aveau această calitate alegeau, în mod abuziv, rectorul universităţii, alte cadre didactice titulare erau împiedicate să îşi exercite activitatea.

Reclamanţii mai afirmă că alegerile nu au ţinut seama de structura organizatorică a Universităţii, conform H.G. nr. 981/2007 şi H.G. nr. 635/2008, şi că la alegeri au participat alte trei facultăţi desprinse din cadrul Facultăţii de Psihologie, facultăţi care nu figurează în această structură organizatorică.

Un alt aspect invocat de reclamanţi se referă la modalitatea de convocare a senatului, arătându-se faptul că nu a existat o astfel de convocare şi nu s-a adus la cunoştinţă planul managerial al candidaţilor.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare, reclamanţii susţin că sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii şi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor arătând faptul că aceştia sunt pensionari şi, în consecinţă , nu mai pot avea decât calitatea de profesori colaboratori. Pe fondul cauzei, pârâţii arată că, de la data înfiinţării Universităţii, prin Legea nr. 408/2002, au existat o serie de nereguli care au condus la imposibilitatea confirmării unui rector legal ales. Reclamantul N.N. şi-a arogat calitatea de rector mai mult timp cu toate că desemnarea sa nu s-a făcut în mod legal şi Ministerul învăţământului a refuzat confirmarea în această funcţie, refuz considerat legal de instanţele de judecată.

Reclamanţii nu au încheiat contract de muncă cu instituţia de învăţământ înfiinţată prin Legea nr. 408/2002 şi nu au realizat transferul de la Fundaţia „Universitatea P.A. Iaşi”, persoană juridică distinctă de universitatea înfiinţată prin lege. În aceste condiţii, toate alegerile din anul 2007, invocate în acţiune, au fost considerate nelegale, întrucât la acestea au participat cadre didactice care nu erau titulare la instituţia de învăţământ şi nu s-a realizat în mod corect convocarea. În consecinţă, alegerile validate prin actul atacat sunt legale, fiind monitorizate pe tot parcursul desfăşurării lor de organe ale Ministerului Învăţământului. Neparticiparea reclamanţilor la aceste alegeri se datorează faptului că, începând cu emiterea Ordinului nr. 4294/2009, aceştia au refuzat să mai facă parte din corpul profesoral al Universităţii, nu au calitatea de salariaţi ai Universităţii, întrucât angajarea s-a făcut de o altă persoană juridică, iar invocarea calităţii de membru fondator nu prezintă relevanţă în cauză.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului mai arată că alegerile nu trebuie să reflecte structura universităţii prevăzută de H.G. nr. 981/1997 şi H.G. nr. 638/2008, ci structura prevăzută de H.G. nr. 749/2009 şi H.G. nr. 943/2009, iar prin Ordinul nr. 4294/2009, T.D. a fost confirmat în funcţia de rector pe o perioadă de 6 luni, sentinţa prin care s-a dispus suspendarea acestui act a fost casată, prin decizia nr. 3003 din 08 octombrie 2010.

O cerere de chemare în judecată cu conţinut similar a fost înregistrată şi sub nr. 1451/2/2010, iar cele două acţiuni au fost reunite sub nr. 119/2/2010. în cadrul Dosarului nr. 1451/2/2010, s-a solicitat printr-o cerere precizatoare şi anularea alegerilor desfăşurate în data de 30 octombrie 2009.

Prin cererea precizatoare, reclamanţii mai arată că: la data pretinselor alegeri din 28 octombrie 2009, actul de confirmare a rectorului T.D. era suspendat, fiind ulterior anulat de Curtea de Apel Bucureşti; Senatul a fost constituit din reprezentanţi ai unor facultăţi care au fost înfiinţate nelegal; nu există date privind modul de realizare a alegerilor pe facultate; votul a fost deschis şi nu secret; au fost validate în funcţii de conducere persoane care nu au calitatea de profesor sau conferenţiar universitar şi persoane care nu sunt titulare la Universitatea „P.A.”; nu există date privind persoanele care au asigurat reprezentarea facultăţilor în Senatul universităţii; nu există acte obligatorii a fi depuse cu ocazia alegerilor (programul managerial, documente privind calitate de titulari la Universitate etc). Totodată, se afirmă că, după numirea nelegală a unui rector, s-au întocmit o serie de acte nelegale, inclusiv contractarea unui credit pentru achitarea datoriilor acumulate de Facultatea de Psihologie.

În răspunsul la precizarea la acţiune, pârâta Universitatea „P.A.” arată că încheierea de suspendare a actului prin care a fost numit T.D. în funcţia de rector interimar a fost casată, constatându-se că, la data la care s-a pronunţat Curtea de Apel prin încheiere, termenul de 6 luni pentru care fusese numit rectorul interimar se împlinise, astfel încât cererea de suspendare a actului rămăsese fără obiect. De asemenea, se arată că legalitatea alegerilor nu poate fi verificată de Curtea de apel, întrucât această instanţă este necompetentă. În ceea ce priveşte structura universităţii aceasta este prevăzută de H.G. nr. 1093/2009, iar A.R.A.C.I.S. nu are competenţa de a evalua unităţile de învăţământ acreditate, ci doar programele de studii. Punctual, se mai arată că există la dosarul alegerilor toate actele impuse de lege, votul a fost secret, membrii Senatului pot ocupa orice funcţie, fără a fi necesar să fie conferenţiar sau profesor universitar, persoanele numite în funcţii de conducere au încheiat contract de muncă cu Universitatea „P.A.”, numele electorilor se regăseşte în convocator. În ceea ce priveşte creditul contractat acesta era necesar pentru redresarea financiară a universităţii, iar împiedicarea reclamanţilor de a-şi desfăşura activitatea se datorează refuzului acestora de a încheia contracte de muncă cu universitatea ignorându-se dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 408/2002.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 699 din 01 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, reţinând, în esenţă, următoarele: reclamanţii sunt salariaţi ai Universităţii având, în consecinţă, calitatea să conteste actul de numire a unui rector; potrivit art. 4 din Legea nr. 408/2002, transferul reclamanţilor de la fundaţie la universitate a operat ope legis, de la data intrării în vigoare a legii, nefiind condiţionat de întocmirea unor acte ulterioare de transfer, acestea neputând avea decât un caracter constatator; vârsta reclamanţilor nu prezintă relevanţă în condiţiile în care nu s-a dovedit că aceştia s-ar fi pensionat şi, chiar dacă ar putea să îndeplinească doar funcţia de profesor colaborator datorită împlinirii vârstei de pensionare, această funcţie de profesor colaborator este de natură să justifice interesul reclamanţilor pentru desemnarea legală a rectorului;

- a respins excepţia necompetenţei materiale reţinând, în esenţă, că alegerile din cadrul Universităţii au natura unor acte preparatoare, iar legalitatea lor poate fi verificată, pe cale incidentală, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care se contestă actul administrativ la a cărui emitere au contribuit, respectiv ordinul de confirmare a rectorului;

- a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi;

- a anulat Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009;

- a respins cererea de restabilire a situaţiei anterioare;

- a respins cererea de plată a daunelor materiale şi morale, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

De la înfiinţarea sa prin Legea nr. 408/2002, Universitatea „P.A.” din Iaşi nu a avut un rector desemnat în mod legal, alegerile organizate de-a lungul timpului fiind considerate de ministerul de resort ca nelegale, fapt confirmat şi de instanţele de judecată. în cadrul Universităţii o parte din cadrele didactice a susţinut candidatura reclamantului N.N. la această funcţie, iar o altă parte din cadrele didactice a susţinut candidatura pârâtului T.D. Cei doi pretendenţi la funcţia de rector au organizat în mai multe situaţii alegeri, reclamantul N.N. fiind ales rector în cadrul alegerilor organizate la iniţiativa sa şi pârâtul T.D. fiind ales rector cu ocazia alegerilor organizate la iniţiativa sa.

Primul ordin de confirmare a unui rector în fruntea acestei universităţi a fost Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009 prin care fost confirmat în funcţie pârâtul T.D. Ordinul respectiv nu se limitează la confirmarea rectorului, ci stabileşte şi un „mandat special” pentru o perioadă de 6 luni. În acest interval de timp, pârâtul T.D. a organizat noi alegeri în urma cărora a fost ales rector, alegerea sa fiind confirmată prin actul atacat în prezentul dosar, respectiv Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009.

Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009 a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 1153 din 05 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţa fiind supusă recursului.

Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 este nelegal atât în ipoteza anulării Ordinului nr. 4294/2009, cât şi în ipoteza menţinerii lui în fiinţă prin respingerea acţiunii în anulare de către instanţa de contencios administrativ, în raport cu dispoziţiile art. 93 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 84/1995, conform cărora rectorul se alege de către Senat pentru o perioadă de 4 ani şi se confirmă (pentru aceeaşi perioadă) prin ordin al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Astfel, este nelegală organizarea unor noi alegeri de către rectorul confirmat prin Ordinul nr. 4294/2009 înainte de expirarea mandatului de 4 ani, iar atribuţiile speciale stabilite prin Ordinul nr. 4294/2009 pentru o perioadă de 6 luni nu echivalează cu o reducere a mandatului la acest interval de timp, întrucât prin ordin al ministrului nu se poate reduce mandatul de 4 ani al rectorului, în condiţiile în care durata mandatului este stabilită prin lege.

Aşadar, în măsura în care Ordinul nr. 4294/2009 este considerat valabil, organizarea unor noi alegeri înainte de expirarea termenului de 4 ani este nelegală.

Dacă Ordinul nr. 4294/2009 este anulat de instanţa de judecată, organizarea unor alegeri în condiţiile în care funcţia de rector era deţinută în mod nelegal de către pârâtul T.D. este nelegală, întrucât nelegalitatea ordinului respectiv viciază şi actele ulterioare întocmite de rectorul confirmat prin actul nelegal, fiind nerelevante hotărârile judecătoreşti de suspendare a executării ordinului, atâta timp cât anularea sa are efecte retroactive, actul nul nefiind susceptibil să producă nici un efect valabil. Sub acest aspect, instanţa a observat că, în perioada exercitării atribuţiilor conferite prin Ordinul nr. 4294/2009, pârâtul T.D. a procedat la angajarea unor profesori, a refuzat să recunoască calitatea de angajaţi a altor profesori (respectiv reclamanţii), nerecunoscându-se transferul ce a operat în baza art. 4 din Legea nr. 84/1995. Astfel, instanţa a apreciat că rezultatul alegerilor pe facultăţi şi la nivel de universitate a fost influenţat de refuzul pârâtului de a recunoaşte calitatea de salariaţi reclamanţilor, pe motiv că aceştia au refuzat să semneze un nou contract de muncă cu pârâtul în calitate de reprezentant al Universităţii, precum şi de participarea la alegeri a unor persoane care nu au fost angajate în mod legal, cât timp pârâtul nu a fost confirmat în funcţie printr-un ordin legal.

În consecinţă, Curtea de apel a avut în vedere faptul că, independent de soarta Ordinului nr. 4294/2009, pârâtul T.D. nu era în drept să organizeze noi alegeri pentru funcţia de rector, nelegalitatea alegerilor atrăgând nelegalitatea ordinului de confirmare în funcţia de rector.

Cu privire la cererea de restabilire a situaţiei anterioare, Curtea de apel a constatat că accesul reclamanţilor în sediul Universităţii este o consecinţă a contractului de muncă al acestora, iar nu a ordinului atacat, care nu a dispus nimic cu privire la aceste contracte de muncă, iar alegerile organizate, de asemenea, nu constituie o consecinţă a ordinului, ci o premisă a lui, iar nelegalitatea lor a fost analizată din această perspectivă de instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte daunele morale şi materiale, Curtea a constatat că reclamanţii nu au dovedit raportul de cauzalitate dintre ordinul atacat şi pretinsele prejudicii materiale şi morale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 699 din 01 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Universitatea „P.A.” din Iaşi şi T.D., invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 304¹ C. proc. civ.

Deşi recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pe de o parte şi recurenţii Universitatea „P.A.” din Iaşi şi T.D., pe de altă parte, au formulat memorii de recurs distincte, toţi recurenţii şi-au structurat calea de atac exercitată în două părţi ce vizează modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, respectiv fondul pricinii.

Sintetizând şi ordonând criticile formulate, Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe este criticată sub următoarele aspecte:

3.1. Rezolvarea greşita a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a tuturor reclamanţilor.

Potrivit recurenţilor, niciunul dintre reclamanţi nu avea calitatea de a cere în justiţie anularea ordinului întrucât, la data formulării acţiunii, erau îndeplinite dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, în raport de care contractul de muncă încetează de drept la data împlinirii vârstei legale de pensionare. În plus, niciunul dintre reclamanţi nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 129 din Legea nr. 128/1997, respectiv că ar fi avut acordul consiliului facultăţii şi aprobarea anuală a senatului universităţii.

În cuprinsul recursului declarat de Universitatea „P.A.” din Iaşi şi T.D. este prezentată detaliat situaţia fiecăruia dintre reclamanţi, susţinându-se că în privinţa lui B.A. a intervenit la data de 15 aprilie 2010 încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor; contractul de muncă al reclamantei A.O. este lovit de nulitate absolută; S.C., T.G. şi A.I. sunt salariate ale Universităţii „P.A.” Iaşi, iar nu ale Universităţii „P.A.” din Iaşi; ceilalţi reclamanţi figurează cu contracte de muncă la Fundaţia Academică „P.A.” Iaşi.

De asemenea, critici ample vizează modul în care s-a preluat personalul de la Universitatea Fundaţiei Academice „P.A.” la Universitatea „P.A.” din Iaşi, afirmându-se în esenţă, că acesta s-a realizat nelegal, prin încheierea unor acte adiţionale la contractele de muncă. De fapt, potrivit recurenţilor, Curtea de apel nici nu avea competenţa să constate că reclamanţii au calitatea de salariaţi ai Universităţii, această competenţă revenind Tribunalului Giurgiu, ca instanţă specializată în conflicte de muncă, învestită cu un litigiu care poartă tocmai asupra acestei calităţi.

3.2. Actul administrativ a fost anulat nelegal

La acest punct, recurenţii au formulat mai multe critici, respectiv:

Instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile atunci când a apreciat cu privire la legalitatea Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 4294/2009. În realitate, acest ordin este supus controlului judecătoresc într-un alt dosar, nr. 4614/1/2010, aflat în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, ignorând situaţia de fapt de la nivelul universităţii, respectiv faptul că alegerile au fost monitorizate de o echipă de 7 persoane care a întocmit un raport care propune confirmarea rectorului ales în persoana prof. univ. dr. T.D.

3.2.3. Au fost greşit aplicate prevederile legale

Potrivit recurenţilor, ordinul examinat în prezenta cauză nu putea fi anulat câtă vreme, prin Ordinul nr. 5829 din 05 noiembrie 2009 ministerul dispusese „încetarea aplicabilităţii Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 4294 din 10 iunie 2009”, iar acest act administrativ nu a fost contestat de reclamanţi.

De asemenea, nu au fost avute în vedere prevederile cuprinse în art. 51 alin. (2), art. 54 şi art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care consacră posibilitatea emiterii actelor cu durată limitată de timp.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimaţii nu au formulat întâmpinare dar prin „Notele de concluzii” depuse în şedinţa publică din 14 octombrie 2011 au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Referitor la calitatea lor procesuală, intimaţii au insistat asupra statuărilor cuprinse în Decizia nr. 3791 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi în sentinţa civilă nr. 609 din 13 iulie 2011 a Tribunalului Giurgiu, prin care li s-a recunoscut, cu autoritate de lucru judecat, calitatea lor de salariaţi ai universităţii. Intimaţii mai arată că în cărţile lor de muncă este înscrisă menţiunea transferului în interesul serviciului, consemnată la data de 20 septembrie 2007; în acelaşi sens este şi raportul de inspecţie fiscală pe anul 2008, precum şi corespondenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, care surprinde calitatea lor de cadre didactice, angajate ale universităţii.

Pe fondul pricinii, intimaţii reiterează considerentele Curţii de apel, punctând şi faptul că în prezent Ordinul nr. 5829 din 05 noiembrie 2009 este caduc, ca efect al anulării irevocabile a Ordinului nr. 4294/2009.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor intimaţilor, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimaţii-reclamanţi au supus controlului judiciar Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 prin care recurentul-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului l-a confirmat în funcţia de rector al Universităţii „P.A.” din Iaşi pe recurentul-pârât T.D.

Instanţa de fond a surprins corect contextul factual şi legal în care au fost organizate alegerile din data de 28 octombrie 2009, identificând mai multe motive de nelegalitate, soluţia adoptată, atât în privinţa excepţiei, cât şi a fondului, fiind însuşită de instanţa de recurs.

Răspunzând în concret criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte reţine următoarele:

1.1. Referitor la calitatea procesuală activă a intimaţilor-reclamanţi

Teza recurenţilor este următoarea: câtă vreme calitatea de salariaţi ai Universităţii „P.A.” din Iaşi nu le este recunoscută intimaţilor de o instanţă competentă material (respectiv Tribunalul Giurgiu, secţia specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale) aceştia nu au calitatea de a ataca ordinul prin care recurentul T.D. a fost confirmat în funcţia de rector al universităţii.

Acest punct de vedere nu poate fi acceptat din mai multe motive.

În primul rând, se impune a fi precizat că potrivit art. 52 din Constituţie, reflectat în dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în litigiile supuse acestei reglementări se recunoaşte calitate procesuală activă oricărei persoane vătămate „într-un drept al său ori într-un interes legitim”. Aşa fiind, faptul necontestat că intimaţii-reclamanţi aveau la data introducerii acţiunii calitatea de cadre didactice la Universitatea „P.A.” din Iaşi, independent de modul în care şi-au prezervat această calitate, le conferă interesul legitim de a avea un rector ales şi confirmat în mod legal.

În al doilea rând, examinând pe cale incidentală calitatea de salariaţi a reclamanţilor, Curtea de apel nu s-a substituit instanţei competente de dreptul muncii, câtă vreme art. 17 C. proc. civ. îi conferă un atare drept. De altfel, între timp, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a mai pronunţat în aceeaşi sens prin Decizia nr. 3791 din 28 iunie 2011, în cuprinsul căreia a arătat că „din procesul-verbal de control nr. 19291 din 23 martie 2005 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă rezultă că aceştia sunt salariaţi cu contracte de muncă încheiate cu Universitatea „P.A.” din Iaşi”.

Nu trebuie omis şi că instanţa indicată chiar de recurenţi ca având atributul de a statua asupra chestiunii în discuţie, respectiv Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa civilă nr. 609 din 13 iulie 2011, supusă recursului, a constatat „calitatea de salariaţi ai Universităţii „P.A.” din Iaşi a reclamanţilor (53 persoane, între care şi intimaţii-reclamanţi din cauza de faţă) cu consecinţa reintegrării în posturile deţinute anterior datei de 24 august 2009”.

În al treilea rând, împrejurarea că pe parcursul soluţionării dosarului o parte dintre reclamanţi au încetat raporturile de muncă cu Universitatea, prin acord sau pensionare,nu prezintă relevanţă, esenţială fiind calitatea lor la momentul formulării acţiunii judiciare.

În fine, nici susţinerea că, în raport de împlinirea vârstei legale de pensionare şi de prevederile art. 56 lit. d) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, intimaţilor-reclamanţi N.N., N.E., A.C., R.M. şi G.F. le încetase de drept contractul individual de muncă, nu poate fi primită, întrucât până la comunicarea deciziei de pensionare contractul este în fiinţă. În plus, toate aceste persoane şi-au continuat activitatea didactică în cadrul Universităţii şi au fost salarizate corespunzător, ca de altfel şi ceilalţi intimaţi-reclamanţi, preluaţi prin transfer în interesul serviciului, în baza art. 4 din Legea nr. 408/2002.

Nu în ultimul rând, intimaţii beneficiază de dreptul de acces la un tribunal, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în contextul în care ei reclamă tocmai faptul că a fost posibilă alegerea ca rector a recurentului T.D., prin înlăturarea lor dintre electori, ca efect al nerecunoaşterii statutului lor legal de salariaţi ai Universităţii „P.A.” din Iaşi.

1.2. Referitor la fondul cauzei

În esenţă, criticile recurenţilor pornesc de la premisa că, la momentul emiterii Ordinului nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 de către recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ordinul nr. 5829 din 05 noiembrie 2009 având acelaşi emitent, exista în realitatea juridică, fiind nerelevant că ordinul anterior, nr. 4294 din 10 iunie 2009, era deja supus contestării judiciare. Pe aceeaşi linie a raţionamentului, recurenţii consideră că soluţia pronunţată de instanţe asupra acestui din urmă act administrativ nu poate influenta soluţia din dosarul de fată.

Acest punct de vedere nu poate fi primit pentru că, după cum bine a reţinut judecătorul fondului, alegerile în urma cărora a fost desemnat rector recurentul T.D. au fost organizate în baza „mandatului special” conferit acestuia prin Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009. Or, în privinţa acestuia, instanţele judecătoreşti au stabilit irevocabil - sentinţa nr. 1153 din 05 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, şi Decizia nr. 3791 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, - că este nelegal, „fiind încălcate atât dispoziţiile referitoare la alegerea rectorului de către un senat legal constituit, cât şi cele privitoare la durata mandatului acestuia” (citat din decizia instanţei de recurs).

Conchizând în această privinţă, şi instanţa de recurs reţine că procedura de alegere a rectorului Universităţii „P.A.” din Iaşi, derulată în baza art. 92 din Legea nr. 84/1995 şi finalizată prin Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 a fost nelegală pentru că a fost iniţiată în baza unui act administrativ, Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, la rândul lui nelegal.

În plus, la fel ca în cazul acestui din urmă ordin, şi în cauza de faţă s-a reţinut ca motiv de nelegalitate organizarea nestatutară a alegerilor, rezultatul acestora fiind în mod evident influenţat de refuzul recurentului T.D. de a recunoaşte calitatea de salariaţi a intimaţilor reclamanţi şi, consecutiv, de neparticiparea acestora la procesul electiv. În contextul stării conflictuale din Universitatea „P.A.” din Iaşi, recurentul T.D. avea obligaţia ca, prealabil organizării alegerilor în discuţie, să clarifice acest aspect, mai ales că, printre alte atribuţii conferite prin „mandatul special” acordat prin Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009 se regăseau şi:

„- asigurarea condiţiilor de încadrare/promovare a personalului didactic, (...),

- preluarea, potrivit Legii nr. 408/2002 a personalului didactic şi nedidactic din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu”.

1.3 Referitor la depăşirea atribuţiilor de către Curtea de apel, prin aceea că a analizat incidenţa Ordinului nr. 4294/2009 în cauza de faţă, Înalta Curte observă că această critică nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. şi nu are susţinere, câtă vreme instanţa nu a făcut decât să ia în considerarea efectele acestui act administrativ, ceea ce, în raport de considerentele anterioare, era absolut necesar.

Chiar dacă acest act administrativ era supus cenzurii judiciare pe cale separată, instanţa nu îl putea ignora. De altfel, după cum s-a expus la pct. 1.2 din decizie, raţionamentul instanţei a fost complex, realizând o abordare a criticilor de nelegalitate sub mai multe aspecte, fără a se limita la ordinul menţionat.

1.4. Referitor la ignorarea situaţiei de fapt

Indiscutabil, la momentul emiterii ordinului contestat, scopul l-a constituit înlăturarea deficienţelor de funcţionare şi organizatorice la nivelul Universităţii „P.A.” din Iaşi. Această finalitate trebuia atinsă însă cu mijloace legale, adică respectând procedurile prescrise de art. 93, 94 şi 146 din Legea nr. 84/1995 a învăţământului, în forma în vigoare la epoca respectivă, recurenţii neputându-se prevala de propria lor culpă pentru a obţine menţinerea în realitatea juridică a unui act administrativ vădit nelegal.

1.5. Referitor la incidenţa Ordinidui nr. 5829 din 05 noiembrie 2009

Cu o zi înainte de emiterea ordinului examinat, recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a emis Ordinul nr. 5829 din 05 noiembrie 2009 prin care a dispus „încetarea aplicabilităţii” Ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009. Potrivit recurenţilor, intervenirea acestui act administrativ ar avea aptitudinea de a înlătura viciile de nelegalitate generate de Ordinul nr. 4294/2009. Acest raţionament este eronat, fiindcă la data emiterii Ordinului nr. 5829/2009 alegerile organizate în baza ordinului anterior erau deja finalizate, altfel spus Ordinul nr. 4294/2009 îşi epuizase efectele.

În acelaşi sens s-a mai pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în decizia nr. 3791 din 28 iunie 2011, în care s-a reţinut că „efectele produse în perioada în care acesta - Ordinul nr. 4294/2009 - a fost pus în executare nu au fost înlăturate prin emiterea unui ordin de încetare a aplicării”.

Prin urmare, nu era necesar ca intimaţii să formuleze o cerere separată de anulare a Ordinului nr. 5829/2009.

1.6. Referitor la incidenţa prevederilor Legii nr. 24/2000

Niciunul dintre textele cuprinse în acest act normativ, invocate de recurenţi în susţinerea ideii că un act administrativ poate avea şi aplicabilitate limitată în timp, nu sunt incidente în speţă, pentru că ordinul atacat este un act administrativ individual iar Legea nr. 24/2000 priveşte, după cum îi spune şi titulatura, normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În plus, problema litigioasă nu a fost corect decelată, în discuţie fiind limitarea temporală a mandatului rectorului, contrar art. 9 din Legea nr. 84/1995, după cum bine a arătat prima instanţă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile de faţă ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Universitatea „P.A.” din Iaşi şi T.D. împotriva sentinţei civile nr. 699 din 01 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4960/2011. Contencios. Contract administrativ....		ICCJ. Decizia nr. 5671/2011. Contencios. Refuz acordare... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

ICCJ. Decizia nr. 4960/2011. Contencios. Contract administrativ. Recurs