ICCJ. Decizia nr. 6043/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6043/2011
Dosar nr. 1470/220/2010
Şedinţa publică de Ia 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deta sub nr. 1470/220 din 19 august 2010, reclamantul Ministerul Sănătăţii a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român (prin Ministerul Finanţelor Publice), Oraşul Gătaia (prin Primar): să constate nulitatea absolută a încheierii de C.F. nr. X/2006, în urma căreia pârâtul Oraşul Gătaia şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. Y Gătaia, provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Z Gătaia şi să se dispună rectificarea C.F. nr. Y Gătaia, în sensul înscrierii Statului Român ca proprietar asupra imobilului cu drept de administrare în favoarea Ministerului Sănătăţii, cu obligarea pârâtului Oraşul Gătaia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 82 din 20 ianuarie 2011, pronunţată în Dosar nr. 1470/220/2010, Judecătoria Deta a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată, reclamantului Ministerul Sănătăţii în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Gătaia,
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect acţiune în rectificare carte funciară; a constatat nevalabilitatea parţială a încheierii de C.F. nr. X din 26 februarie 2007 pronunţată de Biroul de Carte Funciară şi Publicitate Imobiliară Deta în Dosarul nr. 8220/2006 conexat cu Dosarul nr. 178/2007 în ceea ce priveşte intabularea dreptului de proprietate publică, conform H.G nr. 1106/2002 în favoarea Oraşului Gătaia în C.F. nr. Y Gătaia şi, pe cale de consecinţă, şi nevalabilitatea înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate de proprietate publică în favoarea pârâtului Oraşul Gătaia şi a dispus rectificarea C.F. nr. Y Gătaia provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Z Gătaia compus din suprafaţa de 487.397 m.p. pădure, în sensul radierii dreptului de proprietate publică al Oraşului Gătaia şi înscrierii dreptului de proprietate publică, conform H.G nr. 1106/2002, în favoarea Statului Român şi în administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Împotriva sentinţei civile nr. 82 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Deta a declarat apel pârâtul Oraşul Gătaia, iar dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Cu prilejul judecării apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 82 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Deta, la termenul din data de 24 mai 2011, pârâtul apelant Oraşul Gătaia a invocat excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 25 din Anexa la H.G. nr. 1106/2002.
Prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 1470/220/2010 la data de 24 mai 2011, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a dispus suspendarea judecăţii în baza art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a fost sesizată Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a art. 1 pct. 25 din Anexa la H.G. nr. 1106/2002.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 1470/220/2010 la data de 27 iulie 2011.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 333 din 24 august 2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate şi, în consecinţă, a fost respinsă excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 25 din Anexa la H.G. nr. 1106/2002, excepţie invocată în Dosar nr. 1470/220/2010 al Tribunalului Timiş de pârâtul Oraşul Gătaia, reprezentat prin primar, în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, şi cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia de nelegalitate invocată de pârâtul apelant Oraşul Gătaia vizează art. 1 pct. 25 din Anexa la H.G. nr. 1106/2002, publicată în M. Of., Partea I, nr. 752 din 15 octombrie 2002.
Conform H.G. nr. 1106/2002, intrată în vigoare la data de 15 octombrie 2002, abrogându-se H.G. nr. 867 din 16 august 2002, s-a dispus la art. 1 că „unităţile prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre se declară de interes public naţional, iar imobilele compuse din construcţii şi terenuri aferente, în care îşi desfăşoară activitatea aceste unităţi sanitare, aparţin domeniului public al statului şi sunt în administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei”. (Spitalul de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Gătaia fiind menţionat la nr. 25 din anexă).
Curtea a reţinut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, Legea nr. 554/2004 fiind publicată în M. Of., Partea I, nr. 1154 din 07 decembrie 2004, deci ulterior intrării în vigoare al H.G. nr. 1106/2002, a cărei nelegalitate se invocă în prezenta speţă.
Instanţa a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, are o jurisprudenţa constantă în sensul că nu este admisibilă excepţia de nelegalitate cu privire la un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Curtea subliniază că această opinie a fost exprimată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în numeroase decizii, între care se regăsesc, de pildă, deciziile nr. 2116 din 09 aprilie 2009, nr. 2248 din 15 aprilie 2009, nr. 3231 din 01 iunie 2009, nr. 4771 din 03 noiembrie 2009, nr. 1477 din 18 martie 2009, nr. 3609 din 26 iunie 2009, nr. 1027 din 25 februarie 2009, nr. 103 din 13 ianuarie 2009, nr. 2248 din 15 aprilie 2009, nr. 3207 din 10 iunie 2009, nr. 208 din 20 ianuarie 2009, nr. 2020 din 07 aprilie 2009, nr. 832 din 17 februarie 2009 şi nr. 2616 din 15 mai 2009.
Însuşindu-şi raţionamentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie expus mai sus şi reţinând că nu este admisibilă excepţia de nelegalitate cu privire la un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, Curtea constată că este inadmisibilă cenzurarea legalităţii H.G. nr. 1106/2002 pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
3. Recursul declarat de Oraşul Gătaia, prin primar.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că deşi opinia Înaltei Curţi, reflectată în considerentele sentinţei atacate, este în sensul că actele administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 nu fac obiectul excepţiei de nelegalitate, totuşi se apreciază că invocarea excepţiei este instrumentul indubitabil, necesar asigurării efectului deplin al principiilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Recurenta a subliniat că este adevărat că, în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului principiul securităţii raporturilor juridice este unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului, însă cu siguranţă Curtea nu stabileşte o ierarhie a principiilor care stau la baza deciziilor sale, astfel că a apreciat că în cauza de faţă, respectându-se principiul securităţii raporturilor juridice, poate fi încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Recurentul a arătat că prin H.G. nr. 1106/2002 a fost încălcat dreptul de proprietate privată a oraşului Gătaia asupra unui bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv asupra imobilului teren forestier, în suprafaţă de 487.397 m.p. redobândit de către unitatea administrativ teritorială, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2000.
A precizat faptul că principiul securităţii raporturilor juridice constă mai degrabă în irevocabilitatea actelor administrative care au produs efecte juridice, decât în inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate.
Recurentul a arătat că nu există similitudine între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ emis de o autoritate publică.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Văzând obiectul cererii deduse judecăţii, excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 25 din Anexa la H.G. nr. 1106/2002, excepţie invocată în Dosar nr. 1470/220/2010 al Tribunalului Timiş în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte reţine că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României nr. 2).
Curtea de Justiţie de la Luxemburg, cu privire la rolul ce revine judecătorului naţional în calitate de prim judecător comunitar, a reţinut şi ea că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare”. (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C-385/06).
Raportându-se, aşadar, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la practica Curţii Europenen a Drepturilor Omului, precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va constata că soluţia instanţei de fond, de respingere a excepţiei de nelegalitate este corectă, având în vedere că dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile sus-menţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (Hotărârea din 06 decembrie 2007, Beian contra României, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României).
Criticile formulate de recurent nu pot fi primite de Înalta Curte şi, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Oraşul Gătaia, prin Primar, împotriva sentinţei nr. 333 din 24 august 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5674/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 6092/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
