ICCJ. Decizia nr. 627/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.L.D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 138/N/2002, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 2935 din 23 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamanți, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 138/N/2002, situat în Craiova.
S-a arătat că Dispoziția nr. 2935/2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12903/CC, fără însă a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii.
A susținut reclamantul că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea Dispoziției nr. 2935/2006 este nejustificată, iar termenul rezonabil la care se referă dispozițiile art. 6 Din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2935/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, formulând și o cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La rândul său, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.
Prin sentința nr. 140 din 15 martie 20101, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de sesizare privind excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 2935 din 23 ianuarie 2006 formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P., a respins cererea de chemare în garanție, și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.L.D.M. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție Primăria Municipiului Craiova prin Primar.
Totodată, instanța a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului titlul de despăgubiri aferent imobilului situat în Craiova, conform Dispoziției nr. 2935/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, respingând în cererea de obligare la daune cominatorii.
In motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este întemeiată, cu motivarea că, art. 2 din H.G. nr. 361/2005 nu îi conferă Autorității legitimitate procesuală pasivă în acțiunile prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Referitor la excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2935/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanță a apreciat că această excepție este inadmisibilă arătând că această dispoziție este un act de natură civilă, care urmează regimul juridic prevăzut de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fiind supus jurisdicției civile.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002 (138/N/2002), că autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 23 ianuarie 2006, iar deși dosarul a fost înaintat autorităților pârâte, până la data sesizării instanței dosarul reclamantului nu fusese analizat.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, în speță, comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.
In ceea ce privește cererea de chemare în garanție, prima instanță a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât Comisia nu justifică nici un temei de drept potrivit căruia în situația în care ar cădea în pretenții să poată fi trasă la răspundere Primăria, iar răspunderea subsidiară a Primarului nu poate fi antrenată în prezentul cadru procesual.
Referitor la cererea de acordare a daunelor cominatorii, instanța de fond a constatat că această cerere este nefondată, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, subsecventă actualei etape judiciare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea căii de atac, recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2935/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, dispoziție emisă cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile emise de autoritățile administrației publice locale în vederea executării prevederilor Legii nr. 10/2001 fiind supuse controlului de nelegalitate exercitat de prefect, de unde rezultă că sunt acte administrative, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, consideră recurenta-pârâtă că în mod netemeinic instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamanților și cu ignorarea prevederilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care stabilește ca și principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării lor.
Recurenta a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că, în cauză au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, întrucât nu a reținut aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
A mai susținut recurenta caracterul justificat al refuzului de soluționare a dosarului reclamanților în condițiile în care dosarul aferent Dispoziției nr. 2935/2006 a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat și în privința legalității respingerii cererii de restituire in natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele în temeiul cărora fost invocată excepția de nelegalitate a dispoziției amintite.
De asemenea, recurenta a criticat sentința instanței de fond și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, susținând că această entitate avea obligația de a trimite dosarul aferent notificării însoțit de actele prevăzute de H.G. nr. 1095/2005.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise cât și sub toate aspectele, in temeiul art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, Dezrobirii, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr. 2935 din 23 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Prin această dispoziție a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 382/N/2002.
Motivul de recurs ce vizează cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 2935 din 23 ianuarie 2006, emisă de Primarul municipiului Craiova, nu poate fi reținut.
Cu privire la excepția de nelegalitate invocată, înalta Curte reține că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și suspendă cauza.
Din interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.
Nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Prin urmare, dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici prin intermediul excepției de nelegalitate.
Analizând punctual motivele invocate de recurentă pentru justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, înalta Curte constată că sunt nefondate.
Reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2002, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12903/CC.
Este adevărat că Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005 nu prevede un termen înăuntrul căruia să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobil care nu mai poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce urmează a fi parcurse în cadrul procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevederi care sunt într-adevăr complexe și, în mod obiectiv nu pot fi finalizate în termenul de 30 zile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Insă, instanța de recurs, după cum s-a mai pronunțat și anterior în alte cauze similare, reține că instanțele de judecată sunt datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative, pentru a se asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor, prevăzute în Constituția României, cât și în convenția europeană a drepturilor omului.
Etapa evaluării cât și a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca etape cuprinse în cadrul "procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor" - reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 pag. 1 din CEDO.
Termenul rezonabil astfel consacrat se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din CEDO.
In raport de aceste considerente cât și de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei nesoluționarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005, într-un interval de timp destul de mare, de peste 4 ani justifică aplicarea în cauză a art. 6 din CEDO.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
De aceea, înalta Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova se vădește a fi neîntemeiată, în raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin primăriei chemată în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art. 60 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte a respins recursul de față ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 615/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 609/2011. Contencios → |
|---|
