ICCJ. Decizia nr. 789/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 789/2011
Dosar nr.3620/2/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1717 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii G.I., G.M.T. şi S.A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român, prin Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor; a obligat pârâta Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire şi a respins acţiunea în ceea ce priveşte obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor, ca prematur introdusă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la 16 aprilie 2009 reclamanţii G.I., G.M.T. şi S.A. au chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român, prin Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Municipiul Câmpulung Moldovenesc pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând exclusiv în despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 494 mp, situat în Câmpulung Moldovenesc, în cuantumul rezultat în urma unui raport de expertiză evaluatorie încuviinţat de către instanţă, precum şi la plata acestora.
Pârâtul Municipiul Câmpulung Moldovenesc a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte solicitarea de efectuarea plăţii.
La 10 iunie 2009 a depus întâmpinare şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice care a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, lipsa calităţii sale procesuale pasive în reprezentarea statului român şi inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise la 1 septembrie 2009 prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte solicitarea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, solicitând respingerea ca prematură a capătului de cerere privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la efectuarea plăţii.
Prin încheierea din 17 februarie 2010 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Câmpulung Moldovenesc şi s-a dispus scoaterea din cauză a acestor pârâţi pentru motivele arătate în încheiere.
De asemenea s-a constatat ca Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind plata despăgubirilor, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pe cel privind stabilirea despăgubirilor.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că în raport de dispoziţiile legale, respectiv ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligaţia ca după ce constată că în mod legal s-a hotărât că imobilul nu poate fi restituit în natură, dosarul să fie trimis unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate.
Prin urmare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu justifică de ce nu a emis Decizia reprezentând titlu de despăgubiri conform dispoziţiilor art. 3 lit. a) şi art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deşi au trecut până la momentul pronunţării sentinţei mai mult de 6 luni.
Cu privire la capătul de cerere privind plata despăgubirilor instanţa de fond prin încheierea din 17 februarie 2010 a constatat că numai pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, are calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere, nu şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, faţă de faptul că încă nu a fost emisă Decizia reprezentând titlu de despăgubire, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu putea şi nu poate emite titlul de plată şi nici nu poate efectua încă plata despăgubirilor, faţă de dispoziţiile art. 3 lit. h), şi 141 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Aşadar s-a constatat ca fiind prematur introdus capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
S-a motivat recursul prin aceea că instanţa de fond a reţinut greşit existenţa unui refuz nejustificat al Comisiei Centrale de a desemna un evaluator şi de a emite Decizia de despăgubire, în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII. Se precizează în recurs că pentru a se emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamanţilor, dosarul trebuia completat cu o serie de acte, respectiv certificat de moştenitor pentru S.S.M. şi acte de stare civilă, care nu se află la dosar.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă recurată, prima instanţă a obligat Comisia să emită titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor şi a respins acţiunea privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor ca fiind prematură.
Conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII, recurenta avea obligaţia să trimită dosarul reclamanţilor-intimaţi unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
Conform actelor aflate la dosar, în septembrie 2009 s-a întocmit acest raport, însă Comisia nu a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubire, fapt care a condus instanţa de fond la concluzia existenţei culpei acestei autorităţi administrative.
Desigur suntem în prezenţa unui refuz nejustificat al Comisiei de a îndeplini cerinţele legale, refuz sancţionat de prevederile Legii nr. 554/2004.
Din ansamblul probator administrat rezultă că dosarul intimaţilor privind despăgubirile a fost depus la Primărie în 2006, însă doar după promovarea acţiunii în justiţie au fost convocaţi de expertul evaluator, pentru întocmirea raportului, fapt petrecut în 2009.
Prin urmare nu există vreun motiv întemeiat al recurentei de a refuza emiterea deciziei cu titlul de despăgubire, aceasta încălcând prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului art. 6, referitoare la termenul rezonabil.
În ceea ce priveşte capătul de acţiune privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor, corect prima instanţă l-a respins, întrucât nefiind încă emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire, această autoritate nu putea încă să emită titlul de plată conform prevederilor Legii nr. 247/2005.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 1717 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 788/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 792/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
